L-am cunoscut când avea vreo 17 ani. Avea toată viața înainte și un plan pentru asta. Și-a luat bacul cu brio și a plecat cu colegii la mare să sărbătorească. Cheful a fost cu adevărat monstruos și s-a terminat cu injectare de heroină. Doar de divertisment. O singură dată. Așa și-a spus el. L-am revăzut după vreo doi ani. Era însoțit de mama sa , o femeie de toată isprava care era la capătul resurselor , cu suferința vizibilă în ridurile care îi trăgeau trăsăturile în jos. Tânărul îmi vorbea compulsiv despre metadonă și programe de reabilitare. Se considera vindecat, dar nimic nu îmi amintea de adolescentul de acum doi ani care avea planul vieții atât de organizat. Pot paria că , pentru el, lupta e departe de a se sfârși și că regretă cu adevărat pasul greșit. E omenește să greșești, dar uneori e , pur și simplu, mai bine să nu greșești.