M-am pricopsit cu o prietenă specială, pe care o îndrăgesc , spre panica unor persoane  mai  puțin deschise către lume. Ne-am cunoscut într-o împrejurare din aceea, cu multă lume: eu-stingheră, ea-stingheră. Știam cine e, renumele o preceda. Așadar am cunoscut la o petrecere o prostituată asumată, decentă și conștiincioasă: talie subțire, păr lung, picioare frumos arcuite, ruj mult și ieftin, jumate pe buze, jumate pe dinți. Nu mică mi-a  fost mirarea când m-a căutat. Voia să „ieșim”, să ” mai vorbim”. În realitate voia bani , un pachet de țigări sau o masă caldă la autoservire. M-a  evaluat corect și niciodată nu mi-a  cerut ce nu-i puteam da. Mi-a plăcut să-i ascult discursul incoerent în care prezentul și trecutul se amestecau haotic și în care nu apărea niciodată viitorul. Poveste tristă și cunoscută: orfană și cu o soră mai mică pe care se străduia să o țină în școală. Problemele de zi cu zi erau simple: mâncăm sau nu mâncăm.  Nu te gândi că nu avea bani. Bani avea, dar totodată avea și o inocență  suprarealistă în a-și gestiona venitul , ca atunci când s-a oferit să mă ajute să îmi cumpăr o mașină nouă. Ce mă minuna la ea era că, în ciuda faptului că râdea tot timpul, avea o tristețe organică și nobilă.  Ultima dată când  ne-am văzut( 20 de lei dacă ai!), mi-am luat inima în dinți  și am întrebat-o ce ar putea să o facă fericită. Am gândit vreo trei răspunsuri posibile și extravagante dar nu am ghicit. Prietena mea ar fi fericită dacă ar crește un copil și ar călca cămăși. Nu a apucat să-mi  detalieze pentru că a apărut în câmpul atenției un potențial client și …time is money… M-a lăsat să- mi rumeg gândul că fericirea stă în lucruri simple.