Dacă ajungi să îți pui întrebarea asta atunci când petreci ceva timp cu odrasla, înseamnă că ceva nu merge bine în educația pe care tu vrei să i-o oferi. Nu vorbim despre modele socio-culturale sau despre principii morale, ci despre timpurile pe care le trăim , cu avantajele și dezavantajele lor. S-au dus vremurile în care mama se ocupa în familie de făcut și crescut copii, iar tatăl se ocupa de bunăstarea familiei. Femeile au luptat pentru drepturi egale cu bărbații și se pare că au căpătat ce au vrut. Sunt avocați, medici, manageri de excepție și vă garantez că nu le e ușor într-o lume,până nu de mult, exclusiv a bărbaților. Dar tot ele, avocații, medicii, managerii de excepție, fac copii. Dar timpul e din ce în ce mai comprimat și tu, mama foarte ocupată, apelezi adesea la o dădacă(nu e chiar ce ți-ai dorit, dar e disponibilă și blajină; poate sta zece ore pe zi cu copilul tău și asta te mulțumește)

Tu, mamă responsabilă, stai în fiecare seară cu copilul, dar te ocupi mai cu seamă de vânătăi, unghii tăiate, haine curate. Pierzi din vedere partea cea mai importantă: micuța personalitate care începe să se formeze, începând cu interiorizarea modelelor parentale . Ce te faci dacă modelele parentale sunt substituite de modelul dădacei sau al bunicii?

Atunci vei descoperi la copilul tău gesturi, comportamente, vocabular care nu sunt ale tale, ci ale dădacei. Ești nemulțumită și ai dreptate: e eșecul tău. Nu aștepta să te întrebi „al cui e acest copil?” Stă în puterea ta să fii un avocat, medic , manager de excepție și să ai copii de care să nu te îndoiești că sunt ai tăi.