În oricare dintre noi zace un cercetător. Fiecare se naște cu un homunculus mic și nevrotic ce pune întrebări și se îndoiește de certitudini. La unii , homunculusul moare în fașă, sufocat de confort, nevoi, ignoranță lăsându-și proprietarul să își poarte cu multă demnitate siguranța de sine. La alții, homunculusul mai împunge din când în când, îndemnându-și stăpânul să pătrundă sensuri sau, după caz, să filozofeze adânc la o beție în ceas de seară. Cei mai puțini dintre noi au homunculusul despotic și nevricos, stăpânindu-și dictatorial proprietarul, care e cercetător , om de știință.

Deunăzi, homunculusul meu de categoria a doua m-a îmbiat să inițiez un studiu personal, care m-a dus la rezultate neașteptate . Tema studiului meu( studiu comparativ de caz) este chiar cercetarea. Și cu mândrie națională am descoperit că românii sunt cercetători mai buni decât englezii. Iată demersul meu logic:

Caz 1: Un cercetător britanic a realizat un studiu în urma căruia a aflat cantitatea de melană care se adună în buricul unui bărbat în 24 de ore. Se vede cu ochiul liber că e un studiu de mântuială: nu ne vorbește de reprezentativitatea lotului de subiecți, de tehnici de randomizare și nici de variabile precum adâncimea buricului sau prezența/ absența părului periombilical. Nu avem date despre bugetul cercetării.

Caz 2: Cercetători români , cu mare competență și dragoste pentru știință, realizează studii de fezabilitate pentru autostrăzile noastre. Procesul e meticulos și necesită timp, astfel că respectivele studii se înscriu într-un continuum al cercetării, pentru că niciodată nu se arată sfârșitul. Studiul de fezabilitate pentru autostrăzi expiră și procesul e reluat într-o ciclicitate infinită, ridicând cercetarea românească la nivel de artă. Avem date despre bugetul cercetării, precum că ar fi mare, dar noi, românii de rând, suntem onorați să susținem aceste prețioase studii din banii noștri. Nutrim vag și niște speranțe blegi că vom vedea cândva și șoselele. Eu personal, ținând cont că am deja 45 de ani și o speranță de viață de 74, din care scad vreo 4-5 ( întrunesc toate condițiile unui infarct), sper ca măcar fiica mea să cunoască rezultatele cercetării de mai sus, eu mulțumindu-mă doar cu suspansul în care te ține orice demers științific de calitate.

Cred că micul meu studiu v-a convins de ce cercetarea românească dă clasă celei britanice.

Și ce dacă ei au șosele! Au o cercetare jalnică!