Bunica mea a fost cea care s-a îngrijit prima de sufletul meu și de la ea am aflat de existența lui Dumnezeu. Până atunci, mintea mea virgină ca o tabula rasa , nepervertită de teorii și dogme, închipuise propria divinitate și univers totodată.  Divinitatea mea îmbrăca forma unui urs brun, de o imensitate nemaivăzută, iar noi, oamenii, organizați în mici societăți de mărimea unei familii, trăiam liniștiți în blana ursului care ne purta după voia sa prin viață. Eram stăpâna adevărului absolut și l-am păstrat pentru mine până pe la vreo șase ani, când i l-am dezvăluit, pe ton axiomatic și bunică-mii. Mamaie cosea ceva la umbră în gradină și m-a ascultat cu atenție. S-a gândit un pic : „așa , ca puricii?”.  M-am clătinat un pic în certitudinea mea. Nu puteam fi ca puricii. -„Nu un urs are grijă de noi, ci Dumnezeu”. „El te iubește și te pedepsește dacă nu ești cuminte.” -” Mamaie, da’ tu l-ai văzut pe Dumnezeu?” Iar s-a gândit un pic bunică-mea: „nu l-am văzut pe Dumnezeu, dar l-am văzut pe necuratul”. -„Unde, mamaie?” -„Uite, chiar acolo!” și îmi împunge cu acul în aer înspre fundul frunzos al grădinii. „Dar nu apare pe lumină.”  Și așa am aflat despre polaritatea lucrurilor pe lume: Dumnezeu și necuratul, bine și rău, frumos și urât. Și, pe negândite, imaginea ursului care îmi era divinitate și univers a început să pălească. Un Dumnezeu bun și aprig avea grijă din ceruri de noi, păcătoșii, în timp ce diavoli ascunși în frunziș, cu urme de smoală clocotită, ne aruncau păcatele în față, așteptând să cădem în ele. Dumnezeul meu avea o reprezentare foarte vizuală în capul meu și semana binișor cu Ștefan cel Mare, așa cum îl regăsim în manualul de istorie. Stătea într-un jilț, avea coroană și sceptru și o grămadă de fire cu care era conectat la omenire.

Acestea ar fi noțiunile introductive care mi-au făcut cunoștință cu divinitatea.

Evident că de atunci lucrurile s-au mai nuanțat, l-am cunoscut și pe Pascal cu pariul lui, dar mărturisesc că mi se mai întâmplă și azi să mă gândesc că, într-o infinitate de universuri, ar fi posibil să trăim în blana unui urs brun , de o mărime nemaiîntâlnită.