El (ușor iritat): mi-ai călcat și mie cămașa albastră?

Ea(preocupată): nu.

El: de ce?

Ea(distrată): nu am avut timp.

El: păi acum ce faci?

Ea(preocupată): sunt pe wordpress. Citesc.

El(curios): ce citești?

Ea: că am intrat în post și ce filme să mai văd.

El(nedumerit): tu nu ții post și la film te duc eu.

Ea: cum nu țin post? Ai uitat tu.

El: când ai ținut tu post?

Ea: atunci când nu mâncam carne, lapte și ouă.

El: atunci nu țineai post; te-ai trezit într-o dimineață vegetariană și te-a ținut două zile; deci tu nu ții post. Poate îmi calci cămașa totuși.

Ea(ușor iritată): sunt pe wordpress. Mai târziu. Ia-ți altă cămașă. Pe aia cu pătrățele. E călcată.

El: nu se potrivește.

Ea: e frig; îți ții haina încheiată.

El: te-am rugat și ieri.

Ea: ieri am scris ceva pe wordpress.

El: și citește cineva bazaconiile tale?

Ea: sigur. Doar îmi cunoști potențialul.

El(tot nedumerit): serios? Câți cititori ai?

Ea: vreo cinci..

El(zeflemitor): Schopenhauer, frate! Hai , calcă-mi cămașa aia albastră. Ce naiba…

Ea(iritată rău): nu ți-o calc.

El(nervos de-a binelea): să știi că îți închid blogul. Și or să plângă cititorii tăi sub fereastră.. nu, pe bune, ți-l închid!

Ea(nefericit- copleșită): hai, măi, că ți-o călcam. În cinci minute e gata. Știi că nu pot să îți rezist…

Tot ea(în barbă): ce satrap!