Aceste rânduri sunt un omagiu pentru toți oamenii care au trecut prin viața mea și au lăsat urme, și pe care e probabil să îi uit cândva, deși nu ar merita asta.

Liliana a fost o cunoștință întâmplătoare și doar abilitatea mea de bun ascultător a făcut posibilă revederea. Scria versuri sensibile despre frumusețile lumii și toată lumea ei era frumusețe. Cea mai senină privire din lume pentru că nici un gând rău nu i-a umbrit vreodată fruntea. Când ne vedeam aveam sentimentul iminent că își poate lua zborul către cer și doar prezența mea, mult mai păcătoasă, o ține ancorată pe pământ. Lipsa oricărei răutăți, dublată de posibilitatea de a vorbi neobosit, o plasa la limita handicapului social și al terapiei psihiatrice . Chiar și eu, după ce o atenționasem că are puloverul pe dos, m-am întrebat cu seriozitate dacă e posibil să îi scădem nivelul de serotonină, atât de râvnită de alții, atunci când am smuls-o din extazul produs de o pată de mucegai pe perete. Pata era un superb fluture pentru ea, iar mie fluturele ei îmi producea alergie. Liliana a fost  un timp polul meu de energie pozitivă și sper că a supraviețuit pericolelor majore ale cotidianului, precum mersului la piață sau traversatului unei străzi.

Dinu mi-a fost profesor de psihopatologie. Spaima studenției, singurul care lăsa restanțe în toamnă. Mi-am făcut lucrarea de licență cu el și am avut norocul să cunosc și omul din spatele profesorului. Statură mică și caricaturală, ochi de diavol, sclipind a inteligență și rapacitate, carismatic și orator impresionant. Temele de cercetare degenerau adesea: alcool, maieutică, beții filosofice, mahmureli psihologice. Egocentric și enciclopedic, Dinu se iubea pe sine și , poate, puțin, pe Socrate. Cred că, în secret, își dorea puțină cucută din mâinile noastre, discipoli nevrednici. A fost, poate, cea mai fertilă perioadă intelectuală a vieții mele. M-a învățat că orice situație poate fi o oportunitate și că nu trebuie să o lași să treacă: ” hai la o prezentare de doctorat; lucrarea e proastă, dar mâncarea e bună.”

Andreea e întruchiparea bunei dispoziții . Vârsta o ajută mult, deoarece e foarte tânără. Natura a lăsat-o frumoasă și ei îi place să fie și mai frumoasă. Mă pune la curent cu tendințele în modă, cu tehnici noi de extensii de păr și de unghii, cu suferințele injectării cu botox și binefacerile tratamentului cu lipitori. Andreea e toată un flirt și o voie bună și e o prezență tonică în viața mea.

Ce vreau să spun și nu știu cum (au spus-o alții înaintea mea) e că oamenii sunt frumoși și merită iubiți. Frumusețea e în ochiul celui care privește.