Doamna Popa este o persoană cu o carieră strălucită, pe care o admir foarte mult. Temperamentală și intransigentă, doamna Popa este singură, deoarece o familie i s-a părut mereu o piedică în calea realizării profesionale . Este tipul rar de femeie care se simte confortabil în pielea ei, asumându-și de bunăvoie singurătatea. Așa că m-am mirat când m-a invitat să văd cum și-a amenajat casa, dar curiozitatea de femeie m-a făcut curajoasă și… m-am dus. „Să mă scuzi că e așa dezordine!” M-am uitat după dezordine: totul nou, curat să lingi pe jos, aliniat și fermecător. Mi-a prezentat casa, organizată după rigorile Feng-Shui, cu respectarea meridianelor de energie, echilibrarea elementelor primordiale și a culorilor în funcție de zona casei. Mi s-a părut interesant și exotic, gândindu-mă cât am mai plimbat eu frigiderul prin casă fără să mă gândesc la fluxul chi, până să îi găsesc un loc care să îmi convină(dar m-am luminat: era în calea meridianelor și , de aceea , îi schimbam locul bazându-mă pe intuiție). M-a certat pedagogic pentru că nu am folosit harta Baqua când am făcut amenajarea casei:” Ce naiba, dacă nu pentru tine, măcar pentru copil!” Și m-am simțit o mamă iresponsabilă, revăzând cu ochii minții talmeșul de jocuri, jucării, cărți și o chitară din camera copilului. Mi-am promis ordine și Feng-Shui. Ne-am luat cafeluța în zona oamenilor și a relațiilor interumane, încercând să mă întind un pic, doar cu vârful piciorului, în zona carierei și belșugului, căci aici stau mai prost și orice oportunitate trebuie exploatată. Stând eu contorsionată spre zona belșugului, dau cu ochii de o superbă pisică persană și m-am relaxat: ” Ți-ai luat pisică. Nu știam că îți plac animalele!” „Eh, cam lasă păr, dar te ferește de boli cardiovasculare.” Pisică prețioasă, m-a privit cu superioritate o secundă și și-a continuat somnul. Am făcut iarăși o comparație defavorabilă mie: pisica mea, europeană comună, adulmecă toate picioarele musafirilor, încălțate sau desculțe, ca apoi să se arunce cu discernămănt pisicesc, în poala cea mai confortabilă.  În fine, îmi termin cafeaua încercând să simt fluxul chi, și plec acasă cu gânduri mari și cu o contractură musculară( am stat tot timpul țeapănă să nu cumva să deranjez cuverturile cele noi). Intru în propria mea casă și dau de doi bocanci care, în mod miraculos, ocupau tot holul, semn cert că ai mei sunt acasă. Reflex strâng bocancii și ochii îmi pică pe peretele alb din hol pe care se vede o urmă veche de anvelopă de bicicletă. Și atunci mi-am dat seama: chi-ul meu trece prin amprenta de pe perete, care îmi povestește scurt despre o zi cu mult soare dintr-o coadă de vacanță, când  trei oameni legați printr-un ceva indestructibil, ieșeau cu bicicletele, râzând a proști, într-o fericire tâmpă.