Sentimentele se nasc, se consolidează și se destramă. Ne place sau nu, ceea ce are un început trebuie să aibă și un sfârșit. Pe el și ea, protagoniștii mei de azi, i-am văzut iubindu-se ca nebunii, trăindu-și dragostea, certându-se ca nebunii și despărțindu-se. Eu am fost pe rând confidenta lui și a ei. Au suferit amândoi deși știau că au făcut ceea ce trebuia: relația se consumase și au decis să se despartă. Tot ce fusese la început șarm și vino’ncoa’ devenise defect și vulnerabilitate. Când ea, când el mă luau drept martor al vieții lor mizerabile ,  amintindu-și selectiv certuri și scandaluri, niciodată evenimente plăcute. Totul a culminat când ea a hotărât să-i dea o ultimă lovitură. Am aflat întâmplarea întâi de la ea: ” mi-am pus rochia aia roșie și scurtă, pantofii cu toc de zece și m-am dus la el la birou; să vadă și el ce pierde! Eram foarte sexi! M-am așezat picior peste picior. Era roșu sfeclă. Murea de invidie! I-am făcut-o!” După puțin l-am ascultat și pe el: ” să vezi ce mi-a făcut nebuna aia…a venit la mine la birou…arăta ca de pe centură și se purta la fel. Mi-a fost o rușine”…