Nu pot să rămân indiferentă la ce se întâmplă în jurul meu, deși mi-aș dori. „De morți numai de bine” par cuvinte biblice, dar de fapt aparțin filozofiei păgâne. „De mortuis nihil nisi bene” ar fi sursa latinească al lui ” de morți numai de bine” și ar face referire la impolitețea socială de a vorbi de rău un om ce a murit.  Asta înseamnă oare că e decent să îl vorbești de rău cât trăiește? Îl vorbești de rău, dacă e cazul. Moartea lui nu va schimba cu nimic faptul că a fost un om viu rău, chiar dacă ” de morți numai de bine”. Știți proaspetele vădane care își smulg părul din cap de durere , disperare și dor după un soț care le-a maltratat o viață? Singurul lucru pe care îl pricep e că moartea te face valoros. Sau că ipocrizia supraviețuitorilor te face valoros.

Cam asta văd în ultimul timp: ipocrizie cu rang de marketing, deranjând deșănțat bun simț și decență.

Și a fost odată un rege fără regat, fără supuși, fără iubirea neamului. A fost nevoie să moară să își găsească recunoașterea, minimalizată și aceea de vădanele de serviciu.

Nu e mai simplu să prețuiești omul cât încă-i viu?