Ca de obicei, nu am putut spune „nu”, și am acceptat să văd un nefericit, „pârlit” și ” lovit de filoxera”, așa cum mi-a fost prezentat de cunoștința noastră comună. Nefericitul trecuse peste un divorț și traversa o depresie oarecum firească și,(greșit), am acceptat să facem ceva consiliere psihologică gratis,(greșit), în timpul meu liber (greșit). La a doua întâlnire mi-a spus că nu crede că îl ajută sedințele cu mine, deși eu apreciam că avem canal de comunicare și că pot manageria cazul în direcția bună. Nu mi-a picat bine, am trecut cazul la eșecuri profesionale, ne-am luat rămas bun și… am mers mai departe. M-am întrebat unde am greșit, ce am ratat, mai cu seamă că era vorba de un caz pe care îl consideram de rutină. Nu trece o săptămână și nefericitul mă sună să mă întrebe când pot să îl văd. Foarte curând, evident. M-am bucurat ca un copil: uite, îi sunt utilă, mă apreciază, grijile mele au fost degeaba. La prima ședință am și atacat subiectul: ” de ce ai renunțat; de ce te-ai răzgândit”. Răspunsul lui mi-a anulat complet stima de sine: ” am fost la ghicitoare și mi-a zis exact ca tine; trebuie că ești bună dacă ai știut ce să-mi spui!” ” O plătești?” ” Cum să nu! 100 de lei”.Cu alte cuvinte, validarea mea provenea de la o ghicitoare, fie ea și cu har.  Îmi făcea concurență și ieșeam șifonată din afacerea asta. Cel puțin imaginea mea era terfelită rău. Mărturisesc că nu-mi găseam liniștea, îmi puneam întrebări, îmi dădeam răspunsuri, nici unul pe placul meu. Până la urmă, tot psihologia mi-a dat răspunsul: nefericitul primea un serviciu pe degeaba și avea tendința să îl subaprecieze. Ca atunci când faci un guturai și maică-ta îți dă un ceai și o aspirină. Nu-ți trece guturaiul, te duci la doctor, care îți prescrie…ceai și aspirină. Tratamentul doctorului, urmat cu sfințenie, te vindecă în mod miraculos, pentru că guturaiul trece oricum, dar și pentru că tu investești încredere în autoritatea medicală bine plătită, care acționează ca un placebo.

Să închei: nefericitul mi-a plătit ședințele și terapia a funcționat minunat. Client mulțumit. Eu – salvator priceput din derapaje depresive. Happy end.

Morală: Dacă tu însuți nu îți dai valoare nu aștepta asta de la alții, iar facerea de bine poate fi…prea puțin benefică. Și da… cred că aș fi o ghicitoare cu ștaif…