Este o mamă tânără, frumoasă, dedicată, așa cum sunt toate mamele. Copilul a fost primit cu toată considerația și iubirea, ca un dar firesc și așteptat al legământului de „împreună la bine și la rău”. Răul s-a arătat mai repede decât s-ar fi așteptat cineva, sub forma unui diagnostic sever care punea sub semnul întrebării viitorul copilului. Mămica cea tânără și frumoasă a trecut prin negare, furie, negociere, depresie și acceptare; a trecut repede pentru că nu își permitea să piardă timpul copilului cu prostii emoționale. S-a informat, a citit, s-a implicat și a învățat despre dizabilități. Între două crize comițiale ale micuțului, mămica alerga la kinetoterapeut, înot, logoped. A intuit importanța intervenției timpurii și nu a lăsat timpul să treacă fără folos. Micuțul a exersat de o mie de ori mai mult decât un copil fără probleme, până ce a dobândit gesturi relativ fluente de autoîngrijire, în ciuda spasticității neurologice. Să ducă o lingură la gură, să îmbrace un tricou, să își șteargă fundul sunt victorii uriașe, în care mamă și copil au luptat până la epuizare, fără gând de capitulare. Victoriile nu se obțin ușor, bătăliile sunt lungi și anevoioase, uneori urci dificil pe scara dezvoltării psihomotorii și de acolo te rostogolești la vale iute și abrupt, deoarece copiii cu dizabilități prezintă adesea perioade de regres. Așa că mămica a luat bătălia de la capăt de fiecare dată, cu răbdare, dragoste și speranță. Știe că handicapul se referă la capacitatea persoanei de a funcționa eficient în societate; micuțul ei e prezent în societate, la orice eveniment al familiei, la restaurant, la cinema sau oriunde altundeva. Micuțul e pregătit pentru societate dar se pare că societatea (românească, mai ales) nu e pregătită pentru micuț. Mămica tânără și frumoasă speră că lucrurile se vor schimba în bine în ce privește atitudinea semenilor, pentru că altfel e mulțumită de sprijinul statului, de învățământul special și de programele terapeutice ( e singura persoană pozitivă pe care o cunosc în astfel de situație).

Uitasem. Tânăra mămică e și o soție uimitoare ( ea știe cum reușește), iar puiul ei crește într-o familie armonioasă și veselă. Într-un cuplu, un copil pune la încercare trăinicia cuplului, și cu atât mai mult un copil cu cerințe speciale. Mămica cea tânără și frumoasă afișează tot timpul seninătate ( plătește tribut pentru asta – a făcut diabet, boală a stresului și a tulburărilor metabolice), dar se pare că merită: din seninătatea ei se hrănește toată familia. Iar puiul ei știe deja că are drepturi, responsabilități și un viitor, și mai ales, că poate face o grămadă de lucruri. Asta deoarece o mamă tânără și frumoasă a crescut un învingător. Ar fi păcat ca societatea să îl transforme într-un handicapat.

…pentru Cristina și alte mame de învingători…