Dacă mă întrebi repede cum ar arăta căsuța visurilor mele, ți-aș răspunde pe nerăsuflate că mi-aș dori să trăiesc la țară, într-o căsuță micuță, cu acoperiș roșu de țiglă și pereți albi văruiți. Deși m-am născut și am crescut la oraș, se pare că sufletul meu e de țăran, iar  vacanțele copilăriei mele la țară au fost, pe departe, cele mai fericite. Căsuța mea va avea și un petic de pământ, unde va fi grădina mea de zarzavaturi, deoarece intenționez să mă hrănesc cu roadele muncii mele. Mi se pare idilic să faci agricultură de plăcere, să alergi după cârtițe și omizi, să uzi, să plivești, să culegi. Obligatoriu voi avea și un coteț cu cinci găini, care, dacă vor ( fără stres), îmi vor da ouă proaspete. Am văzut la o expoziție niște găini ca niște struți. Ar fi potrivite, ca găini de companie. Pentru zilele de iarnă ca acestea este necesară o sobă mare de teracotă, pentru lemne, de esență tare dacă se poate. Și neapărat, un soț care să taie lemne și să curețe zăpada din fața casei. Sunt sigură că am un soț, dar nu sunt sigură că am un soț care să taie lemne. Îmi trebuie de asemenea o bibliotecă mare (cea a castelului Peleș îmi place grozav), deși nu știu prea bine cum s-o integrez în căsuța mititică.

Asta e tot ce îmi doresc de la căsuța visurilor mele. Poate și un laptop. Și internet. Și un cățel. Apă caldă curentă. Electricitate. Și canalizare. Cam atât.

Incredibil cum poate o ninsoare să îți împletească gândurile…