La nivel rațional am considerat mereu că la vremuri noi sunt oameni noi, cu obiceiuri și așteptări noi. Să te agăți cu dinții de vremuri trecute te poate transforma într-o persoană anacronică, inadaptată la timpul și vremea prezentă. De aceea mi se pare mai cuminte( sau cu minte) să faci un efort și să înveți lucruri noi, pe care țâncii le învață natural și fără nici o implicare deosebită. Îmi pare paradoxal că un copil cu dificultăți de adaptare școlară, diagnosticat cu deficiență de atenție, cu care e anevoios să porți o conversație pe o temă dată din lipsa lui de interes pentru orice temă, îți poate cumpăra în două minute bilete de avion sau îți poate face rezervări online (sarcini care pe mine mă fac să transpir și sunt însoțite de impresia că poate am uitat ceva). Am citit un articol despre „generația fulgilor de zăpadă” și despre statistici groaznice care situează procentul copiilor cu nevoi speciale la un nivel foarte mare. Generația ” fulgilor de zăpadă” ar fi generația tinerilor de azi, care vor foarte multe drepturi, dar nu și responsabilități, trăiesc în grupuri sociale limitate în virtutea intereselor comune, nu au bani pentru că amână momentul angajării, trăiesc în casa părintească până târziu. Nu sunt pregătiți practic pentru o viață independentă. Se presupune că îmbunătățirea condițiilor de trai ar fi una din cauzele apariției acestei generații.
Când era pe vremea mea… Semn de bătrânețe, dar nu pot să nu mă gândesc că fac parte din generația cu cheia de gât, pe cont propriu, nevoită să își exerseze capacitatea de a rezolva probleme de la vârste mici. Recunosc însă că am avut și noroc că am supraviețuit acelei vârste ( sunt sigură că există un îngeraș care te protejează când ești copil). Condițiile de trai? Frig în casă, uneori și beznă, fără televizor, dar cu multă lectură, mâncare puțină, nevariată, hipocalorică, sănătoasă, jocuri în aer liber trăite cu toată pasiunea copilăriei. Colegi de școală care nu țineau ritmul de învățare, dar nu făceau încă parte din statistici de dislexii sau deficiențe de atenție. Se cerea mult de la ei și, în mod miraculos, mulți dintre ei au reușit în viață pentru că au muncit mai mult pentru a-și depăși problemele. Nici vorbă de educație specială sau de programe de terapie. Terapia era intrinsecă și se baza exclusiv pe motivația copilului. Nu îmi e dor de acele timpuri, îmi e dor doar de mine din acele timpuri…
Pe vremea mea… mai binele era dușmanul binelui. Sper că doar pe vremea mea…
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Supebe spuse…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că e o constantă a frecușului dintre generații. Îmi amintesc că și mama mea se îndoia de potențialul meu.
ApreciazăApreciază
Exact! Însă cred că așa zisul conflict între generații este ceva artificial…
ApreciazăApreciază
Asa cred si eu. Dar dorinta noastra de a le transmite copiilor intelepciunea la care, chipurile, am ajuns noi e mare. Uitam ca, cel mai bine, experienta te invata.
ApreciazăApreciază
Fain!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot timpul prea-binele e dușmanul binelui. Eu nu pot să omit că acești „fulgi de zăpadă” (am citit și eu in ultima vreme, se pare că e noua temă) au fost crescuți de o generație apropiată de vârsta părinților mei. Trebuie să cred că ei sunt excepțiile. Trebuie să cred că generația crescută acum, de noi, îmi va aduce pe buze inevitabilul „pe vremea mea”, pentru că vor fi altfel. Am scris un pic fără prea mult sens. Ce vroiam să zic e: lucrurile se vor schimba mereu, dar dacă păstrezi un echilibru de decență și de iubire vor rămâne mereu peste ani oameni demni de tot respectul. Exagerarea (pe orice plan, inclusiv parenting!) este nocivă. Eu cred că lumea a fost la fel de proastă, needucată și ușor de manipulat, de când lumea și pământul. La fel cum mereu au existat oameni ce și-au depășit condiția. Doar că pe vremea mea, nu orice prost avea un megafon (vorba lui Liiceanu), însă orice Don Quijote a avut 1000 de Sancho Panza, asta de pe vremuri uitate de mult. 🙂 Scuză-mi monologul! O zi frumoasă în continuare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Monologul tau e o placere pentru mine. Imi fac griji de mame. Copilul meu e sclipitor la scoala, dar ma suna la serviciu ca e moarta de foame. „Te-ai uitat prin frigider?” „Nu m-am gandit la asta.” Cam de aici provin grijile mele.
ApreciazăApreciază
Ei, nu te mai ingrijora! Așa am fost și eu. Mama îmi zicea: nevoia te va învăța! Din fericire, nu am avut parte de această „nevoie” multidisciplinara 🙂 Lucru ce îi doresc și copilului tău! Și tu vei fi disponibilă mereu pentru a-i aminti de „frigider” și când va fi 30+ , important e că senzația mea e că crești un OM! Așa ca fii mândră! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut mult articolul. Și chiar dacă realitățile de acum sunt atât de diferite de ceea ce numim cu nostalgie „pe vremea mea”… nu putem să nu ne amintim de acele vremuri în care am învățat aproape singuri să ne descurcăm în viață, cu toate provocările ei.
„Nu îmi e dor de acele timpuri, îmi e dor doar de mine din acele timpuri…” – total de acord! Și nu-mi vine să cred câți ani au trecut de atunci…
Toate cele bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici mie nu îmi vine să cred. Mă raportez la cei de vârsta mea ca la niște domni sau doamne , cu toată considerațiunea pentru vârsta lor și doar în timpul doi realizez că și eu sunt ” o doamnă” demnă de respect.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De doua milenii omenirea întreaga traieste o viata falsa, moarta, iar acum mortii au umplut pamântul. Cei vii însa, traiesc, prin credinta în Regele Viatii !
Regele a murit traiasca Regele – Le Roi est mort. Vive le Roi ! – The king is dead. Long live the king !
https://biblia.resursecrestine.ro/isaia/6
ApreciazăApreciază
Iosif…știi că îmi ești simpatic. Dar .. spune după mine : „I’m not a robot”. Mă omori…
ApreciazăApreciază
Je ne suis pas un robot ! Je ne veux tuer personne !
Sophia, le premier robot-humanoid !
ApreciazăApreciat de 1 persoană