Infractorul ideal este persoana cu bun simț care îți cere politicos, fără să ridice tonul, portmoneul, cardul și pinul. Nu face nazuri și nu se supără prea tare că ai un telefon cam vechi sau un ceas cam ieftin: ți le confiscă pentru a nu te pune în situația jenantă de a te gândi că nici măcar nu meriți să fii jefuit. Infractorul model îți va da în cap o singură lovitură, cu măiestrie, fără să te chinuie, inducându-ți o binefăcătoare comă, degrabă amnezică și relaxantă. Rareori și excepțional, infractorul model va fi prins de poliție, caz în care nu se va opune arestării, ci își va oferi mâinile spre încătușare, cerându-și umil scuze pentru deranjul produs oamenilor legii. Un asemenea infractor merită o închisoare pe măsură, ideală, condiții hoteliere impecabile, bucătărie cu vreo câteva stele Michelin, artterapie, meloterapie, aromoterapie, program sportiv, poate hipism sau golf.

În lumea reală infractorul ideal nu există. Este o tumoră a societății și trebuie extirpată. Evident, ca orice infractor care se respectă, se va opune arestării, și atunci nu cred că se supără nimeni ( dintre oamenii cinstiți) dacă poliția folosește mijloace coercitive legale. Mă minunez și nu înțeleg de ce se ridică atâtea voci împotriva unor polițiști care și-au făcut datoria, încătusând un infractor pregătit pentru circ și sânge. Prin comparație, în SUA unde legea e dictatură, aceeași situație s-ar fi terminat rapid cu un infractor mort, probabil plin de gloanțele poliției. Nu îmi doresc așa ceva, dar nu îmi doresc nici ridicolul de a trata infracționalitatea cu binișorul și cu bătăi amicale pe umăr, mai cumsecade decât se întâmplă uneori cu oamenii cinstiți. E de preferat ca infracțiunea să fie pedepsită și nu premiată, iar locul de detenție să fie resimțit ca atare și nu ca o oază de relaxare, cu toate serviciile asigurate, cu mult mai bine decât acasă.

PS. Copil fiind, nu prea cuminte, metodele pașnice de educație rămâneau adesea fără ecou. Necunoscători în ale pedagogiei moderne, ai mei treceau la metode coercitiv-usturătoare, peste fund, iar pe termen scurt metoda funcționa, asociată și cu un loc de pedeapsă bine ales, adica la colț, unde plictiseala era majoră. Dintr-un termen scurt în alt termen scurt se dovedește că m-am făcut mare și relativ responsabilă. Unde nu se poate altfel, ne mai gândim, fără resentimente, că scopul mai scuză mijloacele.