Mi-am dat seama că, fără voia mea, duc o viață de nabab și pentru asta sunt recunoscătoare sorții. Iată! Dimineața mă trezesc în tonuri acustice de octave diferite, ca nu cumva creierul meu să rateze vreo frecvență anume și să își vadă de somn. În timp ce îmi dezmorțesc articulațiile încerc să mă dumiresc în ce zi suntem: ce noroc, nu e vreo plicticoasă zi de weekend. Mă întreb ce aș putea face azi și de fiecare dată aleg să merg la job ( rutina are și ea beneficiile sale). Mă gătesc cu toate pânzele umflate și cu ochii cârpiți pentru ziua cea nouă, și prepar iute pachetele de prânz ale celorlalți nababi coabitanți. La job particip cu succes la cursuri de rezistență psihică și fizică, încercând să fac față concurenței care vine tare din urmă. Ajung acasă în goana calului, unde încep exerciții ușoare de fitness (sunt nabab și îmi permit), făcând genuflexiuni, elongații, torsiuni cu ajutorul bățului de aspirator și al mopului. Dacă am chef să îmi depășesc limitele, apuc și o cârpă de spălat pe jos ( mopul lasă scame) și, în patru labe, lucrez musculatura paravertebrală. În situații excepționale ( din Paști în Crăciun) mă bag și la tracțiuni dificile, dar pe astea prefer să le ocolesc și apelez de obicei la instructori profesioniști. După aceea am ora de yoga, de meditație și introspecție metafizică: instructorul de yoga, certat definitiv cu Euclid, Pitagora și Thales, mă introduce în tematica necunoscutelor acestei lumi. Sunt middle level, clasa a șasea, și necunoscutele lumii au forma x, y și z , pe axa numerelor reale. Introspecția profundă îmi aduce vag în conștiință și amănunte despre catete și ipotenuze, și sunt nevoita să recunosc că Freud avea dreptate: am mai făcut un pas spre fericire, rezolvând un conflict geometric al copilăriei. Gata și cu yoga, temele sunt făcute. E timpul să mă ocup de micuțul meu hobby, mai ales că publicul mi-o cere, prin ghorțăieli de mațe goale: mă retrag în bucătărie și îmi exersez latura creativă încercând să încropesc ceva comestibil în timp record. Creativitatea îmi e apreciată sau nu, caz în care apelăm la mijloace ajutătoare, preparate gata. De asemenea particip la strângerea de fonduri ( pentru zile negre), acesta fiind un proiect mai vechi de-al meu și nerealizat încă, pentru că atunci când fondurile au prins o brumă de cheag, am preferat să fugim cu ele în vacantă. Sunt factor important de decizie în consiliul de administrație, având drept de veto și, în general, ultimul cuvânt („tată, mă lași la ziua Anei?”…”Ăă.. nu știu, întreb-o pe maică-ta!”) Seara, ca un nabab mulțumit de felul în care i s-a mai dus o zi din viață, am o scurtă ședință cu divinitatea, în care abia apuc să îi mulțumesc pentru darurile sale, și adorm încă înainte să pun capul pe pernă. Somn greu, fără vise; somn de nabab.