Oameni

Vocea României

De pe • ( 19 comentarii )

Pasiunea mea pentru muzică nu e una pasageră, ci datează de niște zeci de ani, când mă revăd cu ochii minții muncindu-mă să cânt imperial imnul național, ca o condiție necesară (dar nu și suficientă) de a intra în corul școlii. Profesoara mea de muzică, doamna Penescu, era cerberul de la ușa falsetului și…nu mă selecta.. Păcat că nu ținea o evidență a copiilor cu simț muzical pentru că eu mă strecuram fraudulos în corul școlii, la vocea întâi, unde consideram că îmi este locul. Și cântam din toți rărunchii, ocazie cu care biata doamnă Penescu ordona încetarea cântului și relua exercițiile pe fiecare voce, ciulindu-și urechea muzicală spre noi. Îi veneam de hac, mimând doar cuvintele, astfel încât sursa falsetului îi rămânea necunoscută. Astfel am ajuns să cânt și pe scena sălii Polivalente și să câștig chiar și un premiu, poate și pentru că m-am străduit să mă aud cât mai puțin. E totuși, puțin, și meritul meu.

Spun unele voci că dacă îți educi deprinderile muzicale constant poți ajunge chiar la unele performanțe, chiar dacă nu ai ceea ce se numește auz muzical, respectiv voce. Dovada vie care contrazice literatura de specialitate sunt eu. Ascult muzică de 45 de ani, cânt ca tot omul, sub duș și în multe alte ocazii, cu decența tonului în surdină, și performanțele mele muzicale au rămas neschimbate. De curând fiica mea a primit o chitară și, dincolo de bucuria ei, merită descrisă bucuria mea, odată cu deschiderea de noi orizonturi.. muzicale. M-am rugat de lumina ochilor mei, am consultat internetul și am învățat să exprim chitaristic notele sol și mi. Nu e ușor și mă minunez fără încetare cum pletoși relaxați cântă (melodios) în timp ce eu fac febră musculară și cârcei la degete (dar, deh!.. arta cere sacrificii). Pasiunea e pasiune și nu mă pot opri din exersat. Ce poți face cu două note? Credeți că nimic? Vă înșelați: tocmai am adaptat pentru chitară ” melc, melc, codobelc”. În timp ce eu mă bucur de viață, lumina ochilor mei se întreabă când are și ea voie la chitară, iar tatăl ei își sună prietenul care ne-a băgat mărul discordiei în casă pentru a-i mulțumi în termeni caustici. După care, în aceiași termeni lipsiți de cordialitate, mă trimite la Vocea României. Se pare că el și doamna Penescu au perspective înguste asupra muzicii.

Categorii:Oameni

19 răspunsuri »

  4. Eu am vrut în cor pentru că-mi plăcea cum suna Treceţi batalioane române Carpaţii pe trei voci. Şi profa a zis că da, fără să mă audă cântând. La prima întâlnire cu proaspăt formatul cor, m-a pus în primul rând pe motiv de cm minus la înălţime. Şi a început proba. Şi acolo s-a terminat cariera mea muzicală.
    Unde erai tu atunci, să-mi vinzi pontul? Eram şi eu acum uom realizat, cu un concert în CV. Aşa… am rămas numai la spectacolele cu casa-nchisă, la duş.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu