Așa cum vă veți aminti toată viața de un personaj medical care v-a impresionat peste măsură (pozitiv sau negativ), tot astfel există pacienți care, într-un fel sau altul, devin personaje legendare și rămân în folclorul mic și colorat de spital.
V-aș putea face cunoștință cu Shakira, în patul 2 din ATI. Shakira avea vreo 75 de ani, 40 de kilograme și multă personalitate potențată de o demență senilă. Avea doar cinci dinți în gură, dar foarte eficienți. Toți eram mușcați de măini și plini de vânătăi pentru că Shakira ne trosnea cum ne prindea. Ne-a mâncat o parte din firele de la monitor și împletea perfuzoare. Scuipa lung, cu boltă și de obicei ne nimerea. Între timp Shakira a devenit un nume generic pentru categoria pacienților agitați.
Domnul cu nanism hipofizar avea niște organe sexuale normal conformate. În pielea goală oferea o imagine grotească, greu de șters din memorie. Probabil că nu își explică nici până azi de ce tot spitalul s-a perindat pe la patul lui, să îl întrebe de sănătate, să îi verifice pansamentul, una, alta. Acesta a fost Piticul Porno.
Academicianul, doctor în medicină. Se știe că medicii sunt cei mai dificili pacienți, dar domnul Academician întrecea toate coșmarurile: ne dicta ce tratament anume își dorește, cu doze și căi de administrare. Avea gusturi elaborate pentru opioide și sedative, în doze de cal. Primea cu tot respectul cuvenit mult ser fiziologic: placebo funcționa și toată lumea era mulțumită.
Cicciolina avea vreo 30 de ani și niște sâni artificiali de dimensiuni XXL, pe care îi dezvelea dezinvolt când apărea în teritoriu un bărbat. Era momentul când se suspenda temporar orice activitate pentru o pauză binemeritată de holbat cu ochii scoși din orbite. Era o imagine a perfecțiunii ce contrazicea simple legi ale fizicii, precum gravitația. Și Cicciolina a fost salutată de tot spitalul, de la portar până la profesor.
Pompierul. Vizitat de tot spitalul, verificat pansamentul, una, alta. Un tânăr obișnuit și evaluat pozitiv ca fiind bun de prăsilă, din cauza unei erecții bezmetice post rahianestezie, evidentă și imposibil de domolit. Pompierul dormea liniștit în timp ce entitatea rebelă iși trăia propria viață. Probabil că nici el nu știe ce l-a propulsat în lumina reflectoarelor.
Șeful de stat. Deloc rebel, ci un pacient foarte cuminte și civilizat. Dar gărzile de corp …
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E interesant si palpitant sa-ti desfasori activitatea printre astfel de „Pacienti rebeli”… 🙂
ApreciazăApreciază
Se mai rupe monotonia. ☺
ApreciazăApreciază
Dupa ce am citit,pot sa jur ca am in cap o fotografie a fiecarui pacient. Esti un remarcabil portretist, ”Adolescent rebel”. Dar mai mult decat atat, apreciez generozitatea. Nu oricine se poate uita la acești pacienti și vedea in continuare oameni
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt tot oameni…și încă oameni în suferință. Suntem foarte diferiți.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Umanitatea lor nu o pun la îndoială. Suferința prin care trec m-ar copleși doar trecând pe coridorul spitalului, pentru că îmi dau seama că oricine poate să se „spargă de nerecunoscut”, trecând peste praguri dure ale vieții. Dezumanizarea ”pacientului” în instituții este ceea ce-mi ridică mie părul de pe mâini. Faptul că ajungi să nu-ți mai aparții…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cicciolina are acum vreo 68 de ani și sâni noi, XXXXL . Să ne mai mirăm de piți-urile din guvernul nostru, dacă Cicciolina a făcut un mandat în Parlamentul Italiei?!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cochetăria moare odată cu femeia. În ultimul timp chiar și odată cu bărbatul. Ba, transcede și moartea, gândindu-mă la pregătirile pentru înmormântare. Bunică- mii i-au mâncat moliile hainele de gală pe care și le pregătise pentru lumea cealaltă. Nu îți mai povestesc și de cavou…
ApreciazăApreciază
E normal să vrem prelungirea a tot ce credem că avem prețios, pentru că e greu de acceptat condiția de efemeride,
ApreciazăApreciază
De fapt cred că ne e frică de moarte. Probabil suntem singura specie care ne chinuim să amânăm moartea, asta neînsemnând neapărat că avem la schimb viață. Am văzut oameni care abia mai suflau și își făceau planuri pe termen lung. Speranța poate fi ridicolă.
ApreciazăApreciază
Parcă văd imagini din viată mea, în alte ipostaze dar în esență aceleași. Oameni cu problemele lor ce par mai importante decât ale vecinului sau cumătrul și în modoi sigur mai împovărătoare decât ale vecinilor de suferință care își așteaptă mai mult sau mai putini liniștiți randul în sala de așteptare. În fond fiecare suntem un mic univers. Cel mai frumos și important din toate. Și eu nu vreau sa uit ca nu se știe niciodată când voi fi de partea cealaltă a baricadei.
Cat despre personajele tale, le vad de parca as fi fost acolo, facandu-mi drum pe lângă patul în care isi savurau mica lor glorie.
Zi frumoasă sa ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc. Mi-ai lipsit!
ApreciazăApreciază
Ei, am fost pe aici, certandu-mă cu timpul care se joaca de-a v-ați ascunselea cu mine. Dar am citit fiecare cuvințel, ca am și eu nevoie de o perfuzie matinala, pe care cine o poate doza mai bine decât personalul de la ATI?😉
Chiar mă gândeam cum sa dau un răspuns în bloc la totine ce ai scris în ultima vreme🙊🙈
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, mi-ai înfrumusețat ziua! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciază