Nu-și amintește ca vreodată în secole să fi fost atât de rănit în amorul propriu. Obrajii i-au rămas tot de copil, dar de un copil bătrânicios și palid, aripile îi atârnă flasc pe lângă trup, tolba îi zace pe genunchii moi. Săgețile din tolbă, chiar și cele bune, ce au născut legende, dau rateuri,  și el, Cupidon cel fără minte, caută să înțeleagă dacă își trăiește vremurile cele de pe urmă. A folosit tot săgețile cu care s-a jucat cu Tristan și Isolda, Siegfried și Crimhilda sau atunci, în Verona… Ce vremuri! Nu știa ce e grija, iar săgețile produceau perechi despre care cântau menestrelii. Iar acum… săgețile lui cele bune abia de produceau o atracție fizică pasageră sau o zbenguială cu perspective de transformare într-o camaraderie frățească.  Dragostea de o știa el oarbă…iat-o plină de calcule și definiții. Ba că nu e pregătit de o relație stabilă, ba că nu are serviciu stabil, ba niște incompatibilități financiare, ba expectații puse cursiv pe hârtie.. Cupidon nu mai înțelege dragostea, iar dacă nici el nu e expert… Sau poate săgețile s-au învechit. Poate necesită o reevaluare serioasă, vârfuri înmuiate în feromoni și umori hedoniste, arome naturale de trupuri fertile, puțină nebunie și multă lipsă de moderație. Cupidon prinde puțină culoare în obrajii bucălați pentru că soluția asta l-ar putea relansa. Surescitarea îi scutură astenia, îi alungă luciditatea, îi desface aripile. Nu mai are răbdare și încordează arcul. Trage la întâmplare două săgeți, una după alta și se uită curios să vadă dacă a făcut vreo poznă. Două suflete s-au găsit, sunt suflete pereche și își jură iubire și veșnicie. Cupidon exultă, soluția lui dă roade, se va mai vorbi despre el, legendele se cer create. Poate chiar acesta este cuplul despre care vor povesti generații, chiar dacă nu e tocmai heterosexual. Dar dragostea nu se împiedică de nimicuri, își spune Cupidon amuzat, gândind că pe viitor va calcula mai bine când va pune săgeata în arc. Da. Îi trebuie și o bază de date. Ce vremuri!