Suntem tot noi, cei care ne cunoaștem de o viață, în hangarul pe care îl numim Reanimare. Suntem aceiași, fără modificări esențiale. O modificare există totuși: fluturașii de salariu, prevestind reduceri, creșteri sau bugete nemodificate. Ei…și de aici, vă rog să priviți prin ochii mei și să vedeți: șefa de personal care își bate capul cu hachițele personalului unui spital plânge pentru că salariul ei e ceva mai mic decât al unei infirmiere; contabilii care ne scot, ei știu cum, la liman cu cheltuielile, ne privesc dușmănos și nu ne mai salută; doctorii consideră că ești plătit cam mult ca să ai și pretenția de a mai face și pipi; după colțuri sunt păruieli amiabile sau nu pentru gărzile de sâmbătă și duminică; atmosfera e electrică și tonul înalt; am fost mereu puțini și ne-am ajutat unii pe alții, dar acum, cu salariul cel nou, fiecare are grijă să nu își depășească responsabilitățile; eu am rămas nemâncată pentru că infirmiera mea, supervizorul bunei mele funcționări de ani de zile, nu mi-a amintit că e ora de masă, deși făcea lucrul ăsta în fiecare zi. Știu că mă iubește încă, dar e doar puțin supărată pe salariul meu și al ei. Consideră probabil că nu e treaba ei, iar eu câștig suficient cât să îmi aduc aminte că e timpul să mănânc. Recunosc, cu vinovăția celui căruia nu i-a scăzut salariul, că mi-e dor de prânzul comun, cu oamenii care suntem tot noi, cei care ne cunoaștem de o viață.
În acest timp, pacientul, dintre transfuzii, perfuzii, tuburi de dren și măști de oxigen, ne privește și ne simte tensiunile, cu ochi măriți de spaimă și de uimire. El chiar nu are nici o vină.
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Trist, tare trist! În condiţiile astea puţin au puterea să rămână oameni printre sau pentru oameni. Toată admiraţia pentru cei care înţeleg că e de preferat să nu fie de ales. Că da, poate şi omul ăla de pe pat are la rândul lui fix aceleaşi probleme.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Nu știu dacă doar la noi e situația asta. Dar aproape că nu îmi vine să mă duc la serviciu. E o atmosferă de înmormântare, întreruptă destul de des de ieșiri pasionale, de suporter sportiv pe stadion. În plus au apărut biserici și bisericuțe.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Divide et impera. Nu stiu daca „decidentii” o fac intentionat sau doar din prostie, insa ce se intampla da de gandit.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu cred că intenționat. Nu își pot proiecta acțiunile în viitor. Le dai prea mult credit gândindu-te că ne dezbină intenționat. Dar ai punctat bine: ne dezbină.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ma întreb retoric, oare câte generatii se vor succede pâna ce românii îsi vor schimba perceptia si mentalitatea despre existenta, viata si relatii normale interumane, de unitate si solidaritate, stiind ca cei ce conduc sistemele mondiale, întotdeauna vor crea conflicte între persoane si grupuri, pentru a face legi în favoarea „lor” defavorizând pe cei ce sustin societatea, care produc bunuri materiale, culturale, sufletesti si spirituale. Exact aceste „mici bisericute”, asocieri (mai mult sau mai putin oculte) ale unora contra altora, au determinat-o si pe partenera de viata si pe mine, sa parasim sistemul (ne)sanatos al sanatatii românesti, în favoarea sistemului francez, mult mai relaxant dtpdv. când îti indeplinesti atributiile cunoscându-ti drepturile si revendicându-le.
Un Weekend superb, draga adolescentarebela !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cred că ai făcut o mișcare isteață cu sistemul de sănătate. Eu am toată încrederea în profesionalismul românilor, dar nici acum nu mi-e clar cum să mă bucur de el.Așa că sper să fim sănătoși până la adânci bătrâneți. Niște analize anuale mi le fac în sistemul privat. Și ține seama..eu sunt din sistem și nu mă descurc. Mă încurc în trimiteri. O zi frumoasă! Mulțumesc că ai trecut pe aici.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu, desi nu fac parte din aceasta bransa, ma bucur si sunt chiar mândru de profesionalismul si aprecierea de care se bucura medicii români aici, iar în privinta „trimiterilor” de la medicina muncii, pâna la chirurgie, am avut sansa sanu ma „pierd” întâlnind doar medici români în functiile cele mai înalte din domeniul sanatatii. Se pare ca scoala româneasca a produs valori incontestabile pe plan international, însa Romania (tara mama) nu beneficiaza de serviciile lor, din cauza politicienilor corupti pâna la cel mai înalt nivel si datorita intereselor egoiste ale marilor puteri mondiale, care atrag si corup prin puterea lui „Mamona” 🙂 chiar si constiintele curate ale conationalilor nostri români.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Se pare că ești un norocos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai putea spune si asa, însa eu nu cred în „noroc”, si nu cred ca ceva în univers se produce datorita hazardului, ci cred ca totul tine de vreme si împrejurari, de oportunitatile ce ni se succed în viata însa le ignoram din nebagare de seama ori intentionat, apoi regretam . Cred ca toate lucrurile ni se întâmpla în functie de alegerile si deciziile personale, pe care le facem la un moment dat în viata.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Își mai face și omul norocul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Când lipsește coerența, bunul-simț și competența celor care decid, ne trezim dezbinați, fără voia noastră ne pomenim în „tabere” adverse … Mi-amintesc de acele declarații publice ale guvernaților în urma cărora „bugetarii” ajunseseră dușmanii poporului, așa cum cu mulți ani în urmă industriașii fuseseră catalogați așa de comuniștii care veniseră la putere. Aș vrea să cred că astea sunt doar gafe, dar prea se repetă.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
E prima dată când trăiesc așa ceva. Cum spuneam, oameni cu care am îmbătrânit s-au înstrăinat brusc. Sunt curioasă cum vor evolua lucrurile, în societate și între noi.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Pranzul colectiv in care imparteam fiecare nu doar bucatica de mancare dar si gandurile bune si curate, este poveste aproape uitata. Cat de clar ai descris situatia. Si cata tristete ascunsa printre randuri. „Tonurile inalte” si „atitudinile” sunt o cutuma deja veche in spitalele romanesti. ( Injuraturi chiar, precum in piata centrala, mi-a fost dat sa aud uneori.) Oamenii se schimba, este drept, dar uneori, in modificari bruste de nuanta financiara socio- profesionala, se intampla doar sa mai cada din masti, si nimic altceva. Undeva in esenta, este acelasi material. Cat priveste sistemul sanitar romanesc, ma bucur ca m-am desprins desi am impins speranta pana la cotele de avarie.
Toate gandurile bune si un weekend de exceptie! 🙂
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Îmi pare rău că ai dreptate. Sper să nu se strice vechi camaraderii, ci să se găsească resursele de a trece peste hârtoape. Sistemul sanitar chiar nu se simte bine. Rămăsese intactă apartenența și solidaritatea de breaslă. E dusă de acum și ea.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Din pacate „statul” nu este ceva abstract.
El este oglinda societatii in care traim. Oamenii acestia care-si bat joc de noi, incopetentii care ne guverneaza, sunt reprezentativi.
Lucrez in media.
Uitati-va ce audiente fac niste canale media de-a dreptul insalubre. Cum?
Din pacate in tara aceasta proverbul acela cu : „nu te pune cu prostul ca te duce la nivelul lui si te bate” a devenit o realitate.
Cum as pute cere un tratament corect de la un medic, politist, judecator sau profesor cand el este macinat de propriile framantari.
Indiferent cat ai castiga, sa lucrezi intr-un mediu in care nu exista armonie, in care esti privit sau iti privesti colegi stramb, este un calvar.
Dar avem ceea ce am votat. Cei care am votat.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Si eu tot asta îmi spun: avem ce ne-am dorit. Dacă nu se pune accent pe educație și sănătate nu putem cere să fim Elveție. Vom fi un neam de troglodiți, și ăia fuduli. Cât despre presă… în goana după senzațional am ajuns să fim priviți ca niște ciumați, puși pe căpătuială și fără suflet. Nu e așa. Sau, mai bine spus, majoritatea nu e așa.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu se poate pune accent pe educatie daca nu se investeste in ea.
Nu poti avea un profesor de calitate cu 2000 de ron ?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Chiar ieri am văzut pe un site lefurile dintr-un liceu din București. Cu doctorate, grade, vechime mare…și totuși jenante. Un profesor mai mititel avea salariul puțin mai mare decât bursa de merit a elevilor săi. Și ce responsabilitate au! Doar dacă te gândești la imaginația copiilor și la zelul cu care trec la acțiune.
ApreciazăApreciat de 1 persoană