Oameni

Între noi, matematicienii

Admirația pe care o nutresc pentru matematicieni, creiere matematice și cunoștințe pe care eu nu le voi avea niciodată este dublată de un soi de compasiune pentru felul stângaci în care se adaptează la viață și nevoile ei. Parcă ar aparține unei subspecii umane, cea a matematicienilor autentici. Așa era și companionul meu: semăna fizic cu un om, dar nu îl puteam integra cu ușurință speciei mele; părea să aibă membre în plus și nu știa să le dea un rost, după cum părea complet stingher în a rosti cuvinte coerente și cu sens. În mod cert, nici eu nu făceam parte din specia lui. Am zis să îi scurtez chinul și l-am întrebat, de complezență, despre matematica lui. El, ignorând complezența, s-a relaxat găsindu-și postura cuvenită unui trup omenesc și gesturi firești pentru membrele regulamentare numeric. Nici nu știam cât îmi place matematica! Mi-a vorbit despre regula lui Cramer și sisteme de ecuații liniare; eu mi-am amintit de Meryl Streep în „Kramer contra Kramer”. Curburile gaussiene și cele riemanniene nu mai prezintă nici un mister și am căzut de acord că fără curburi viața ar fi cam plată. Cât despre spațiul euclidian, aici am văzut același lucru: el- mulțimea punctelor definite prin proprietăți și relații; eu- grădinile Semiramidei, spațioase tridimensional. Am fost de acord și cu privire la mulțimea nulă, deoarece cunosc chiar o mulțime de nulități. Am înțeles și cum vine cu speranța matematică a variabilei aleatoare: viața toată e rezultat al variabilelor aleatoare, eu însămi fiind o variabilă în destinul altora. Vorbind despre dependența și independența vectorilor, m-a pierdut un pic, pentru că nu am reușit să definim identic noțiunea de vector. Nici el nu părea să înțeleagă cum pot jigni această noțiune numind vector o muscă sau un șobolan, răspânditori de boli și epidemii. Ne-am reunit ideile vorbind despre cercuri concentrice: el vedea reducții toponimice, eu- copaci tăiați, reduși la niște buturugi cu inelele vârstei la vedere. Ne-am despărțit, într-un mod aproape axiomatic, promițându-ne că poate ne vom revedea, la un pahar, să bârfim un pic. Despre conjectura lui Poincare, viteza cu care Iisus a mers pe apă fără să se scufunde și despre geniul matematic rus.

Sunt sigură că am stabilit o conexiune între două subspecii. Concluzia e că subspeciile nu sunt periculoase una pentru cealaltă: pot coabita.

Categorii:Oameni, Social

19 răspunsuri »

  1. Superba perceptie, si amuzanta. 🙂 )))

    Eu am ramas corigent la mate’
    doar sportul îl iubeam si-n arte
    puneam întreaga-mi pasiune,
    însa-n Cuvânt eu am aflat Întelepciune !

    Sa ai o zi minunata, draga adolescentarebela !

    Apreciat de 2 persoane

  2. Românii sunt ‘tari’ în stiintele exacte,
    Când ma lovesc de ele cad pe spate !
    Personal cred, ca matematica, fizica si chimia
    Au dus la decadenta si dezastru Romania !
    Caci în guvern si-n fruntea de conducere a tarii,
    Am pus doar ‘alchimisti’ si genii ale stiintelor exacte.
    Ei calculeaza salinitatea si adâncimea marii,
    Pe plajele exotice din insule si alte state ! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  3. Să fiu sinceră, eu mi-am pierdut adolescența iubind matematica,
    totul se învârtea în jurul ei, nici la masă nu puteam mânca dacă
    nu găseam rezolvarea unei probleme, doar sportul o putea bara. 🙂
    Până într-o zi când am ajuns la concluzia că sufletul nu avea nevoie
    de ea, ci de o altă stimulare. După mulți ani, am înțeles că acei ani
    au trecut fără să-i simt cu adevărat…
    Am rezonat cu ceea ce ai scris. Mulțumesc!
    Seară frumoasă!

    Apreciază

Lasă un comentariu