Cred că ai auzit deja că e păgubos (mai ales emoțional), să te atașezi de lucruri. Dar tu ai investit muncă, energie, dorințe în diverse obiecte, la care ajungi să ții din tot sufletul, fie și pentru simplul fapt că ai muncit mult pentru a le obține. Eu? Mă întreb dacă îmi plac banii? Îmi plac, foarte mult: îmi fac viața confortabilă. Investesc în obiecte? Bineînțeles: și obiectele îmi aduc un spor de confort. Mă atașez de lucruri? Categoric, nu. Arunc cu mare ușurință tot ce nu îmi trebuie, spre disperarea celorlalți membri ai familiei. Arunc chiar orice? Ei bine, ar fi vreo două excepții. Ar fi o bluză de mătase, cu vaporașe, de acum douăj de ani, de care nu mă pot despărți. Ba mai mult, o mai port și azi, fiind fără îndoială bluza fericirii: am purtat-o la prima întâlnire cu omul meu și mi-a purtat noroc. Poate nu are calități de talisman norocos, dar eu am investit-o cu asemenea calități, deci nu o pot arunca. Ar fi, de asemenea, în buzunarul interior al poșetei, o punguță cu… patru dinți de lapte. Sunt primii dinți care i-au căzut copilei mele și îmi amintesc de emoțiile mele mergând spre frison, din sala de așteptare de la stomatolog. Nu era cazul să leșin de emoție, copilei îi place la stomatolog, iar dinții de lapte stau în poșetă, dovadă a eroismului de șase ani și a curajului discutabil de mamă din sala de așteptare. Ar mai fi și felicitările executate cu dragoste și creioane colorate pentru ziua mamei: îmi fac cinste și mă emoționează până la lacrimi, chiar dacă mama din felicitare e dezlânată și cu foarte multe degete. Sunt eu, mama, probabil foarte dexteră în activitățile de mamă, judecând după numărul și lungimea degetelor. Păpușa Spectra a devenit indispensabilă prin simpatie, e personajul din toate jocurile cu tâlc ale fiicei mele. Dacă mă întrebați ce s-a întâmplat când, din zel prea mare, i-am aspirat poșetuța Spectrei, vă voi răspunde că am fost disperată să nu îmi fie descoperită fărădelegea și în cele din urmă am scormonit în sacul aspiratorului, iar Spectra are poșetuță. Să vă spun și despre creionul norocos, cu capătul ros și care merge cu mine la orice examen? Dar nu vreau să vă plictisesc. Voiam doar să vă spun că eu nu mă atașez de lucruri: pot arunca orice cu inima ușoară, mai puțin o bluză veche, patru dințișori de lapte și câteva felicitări de ziua mamei. Poate și un creion ros la capăt.
Dragoste
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Lucrurile sunt, desigur, perisabile, dar uităm că noi suntem și mai perisabili. Creionul ros la capăt s-ar putea să vă supraviețuiască.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E un mod trist de a pune punctul pe „i”. S-ar putea să fie adevărat, mai cu seamă că simt asta cu fiecare an ce trece. Mulțumesc pentru vizită .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E firesc sa fii atasat de lucruriile care-ti amintesc momente placute din viata si sa te debarasezi de cele ce-ti produc stari neplacute, jenante, suparatoare si dureroase, însa ideea e ca nici unul din aceste lucruri sa nu-ti controleze si modifice comportamentul natural de om rational-sentimental creat dupa chipul si asemanarea Celui Ce Este !
O duminica plina de pace, bucurie si libertate absoluta, draga ‘Rebela !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O zi frumoasă și ție, Iosif. Asta voiam să scot în evidență, că lucrurile valoroase sunt în capul și mintea noastră. Restul…să fim sănătoși…
ApreciazăApreciază
Am şi eu lucruşoare pe care zic că nu le arunc nici în ruptul capului. Şi trece un timp şi mă apuc de sortat iar şi dau cu ele fără regret. Şi tot aşa…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Meriți felicitări. Și eu sortez multe să arunc…dar le recuperează soțul meu. Concret îmi trebuie foarte puține lucruri, iar restul sunt în caz că îmi vor trebui vreodată. Merită să ne vezi, de exemplu, cutia cu scule: e o cutie de pantofi în care nu umblăm niciodată, conținând niște ustensile pe care nici să le numim nu știm; să le folosim, nici atât! Dar orice gospodărie trebuie să aibă o cutie de scule.Nu am reușit s-o arunc.
ApreciazăApreciază
Înţeleg perfect ce spui! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai mai avea de dat examene?
ApreciazăApreciază
Am făcut un curs de formator. Am învățat, ce naiba era să fac… Examenul a fost serios. Altfel, toate cursurile de formare profesională continuă se termină cu un test de evaluare .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Înseamnă că sigur păstrezi creionul tocit 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu observ o nemaipomenita manie de colectionat lucruri la copilul meu de 7 ani – stimulata de toate figurinele si flizz-urile … pe care am avut neinspiratia sa le aduc cu mine acasa. Cat despre mine… ma urnesc greu sa sortez lucrurile redundante, dar si cand ma urnesc :)…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Copiii colecționează orice; mai rău e că se molipsesc părinții. Ce am mai alergat după flizzuri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si stickeys…
ApreciazăApreciază
Mereu îmi propun sa arunc. Câteodată mă țin tare , închid ochii si … si il las pe soțul meu sa își facă de cap printre vechituri, evident printre cele care pana și eu consider ca si-au făcut mai mult decât suficient stagiul prin pod. Încet, încet o sa fac ordine prin amintiri, dar am lucruri la care nu pot sa renunț pentru nimic în lume. Știu, importanta lor nu sta în obiectele în sine, dar mă simt bine sa le știu acolo unde pot trece lăsând usor o mangaiere în urma mea, simțindu-ți cum fetița care am fost îmi zambeste😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spui lucrurile mai bine decat mine. In plus, ai avantajul că ai un pod.😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si ce avantaj!
ApreciazăApreciază