Sau despre cum să fii un profesor bun. „Arta de a învăța pe toți toate” este tema centrală din „Didactica magna”, a lui Amos Comenius, părintele pedagogiei. Este lucrarea fundamentală a lui Comenius și cred că ar trebui să fie biblia fiecărui cadru didactic, deși a fost scrisă în timpuri în care, prin alte părți ale Europei, se aruncau șerpi și uleiuri clocotite în capetele năvălitorilor, de pe metereze prea puțin renascentiste, se otrăveau fântânile și se ardeau holdele. Departe de astfel de activități prea puțin intelectuale, adică în Țările de Jos, Comenius delimita pedagogia ca un domeniu de sine stătător, teoretiza principiile educației, valabile și azi, stabilea metodologii și strategii educaționale, vorbea despre școală. Expresia „are școala vieții” ar putea fi atribuită tot lui Comenius, care considera că „viața e o școală”. Poate că diferențele dintre sistemul educațional românesc și cele din alte țări europene își au originile îndepărtate în viziunile diferite despre educație: nenorocoșii nevoiți să arunce cu șerpi de pe metereze nu aveau timp de educație, în timp ce Comenius ridica pedagogia la rang de artă. Nenorocul încă nu ne-a părăsit: la noi, să fii profesor înseamnă că ai eșuat în alte domenii și ai fost nevoit să alegi codașa profesiilor intelectuale, în timp ce la „ei” , e deosebit de onorant să fii profesor, reper de bază al societății. Există totuși posibilitatea ca, și la noi, să dai peste pasionați, adevărații profesori, tobă de carte, enciclopedici și cu har pedagogic. Cunosc unul singur, profesorul de matematică al fiicei mele (dar nu de la școală, din păcate), care este fericit pentru că îi învață pe alții. Fericirea lui se simte fizic și este contagioasă, făcând matematica agreabilă și provocatoare, iar fiica mea vine acasă nerăbdătoare să mă prindă cu noi clinciuri matematice, recităndu-mi din Gellu Naum, despre Apolodor și „frații lui din Labrador” sau doar punându-mă la curent cu evoluția Simonei Halep. „Profesorul” pune cărămidă lângă cărămidă la temelia educației, stârnește curiozități, antrenează studiul și… este iubit. Este trist totuși că astfel de oameni sunt rar întâlniți în sistemul de învățământ.

M-am luat cu vorba când de fapt voiam ca azi să vă recomand un articol care mi-a plăcut foarte mult, „107 întrebări adresate lui Lucian Tamaris”, scris de Marius Davidesco. E scris curat, organizat, ușor didactic fără a fi plictisitor…și te alegi cu o cărămidă la temelia cunoașterii.