Și aveam un palat, un pic suspendat între cer și pământ, plin de lumină și de verde. Bogățiile strânse cu duiumul din călătoriile mele de zeu învățat cu muritorii zăceau prin colțuri de palat: pietricele colorate, două bile de sticlă, cutii goale de chibrituri, o furculiță ruginită. Domnița Ruxandra (îl citeam pe Sadoveanu) era companionul meu permanent. Nu știu dacă Domnița se bucura de onoarea ce i se făcea, dar sigur avea conștiința zeității ce eram: înțepenea de admirație când dădea cu ochii de mine, băgându-și capul moțat între aripi. Domnița Ruxandra era o frumoasă găină pestriță ce compensa după propriile puteri lipsa unui cățel. Avea drepturi depline în palatul meu și gusta din plăcerile vieții de zeu: nu ambrozie , ci dude. Căci palatul meu suspendat între pământ și cer avea calea deschisă spre nori, prin dudul căruia ramurile îi intrau în pridvor. Ne petreceam ziua întreagă în umbra palatului meu, iar timpul înțepenea într-o singură clipă, care se sfârșea brusc, fără putință de negociere, când bunica venea în palatul meu, mă ștergea preliminar de pânze de păianjen ( mai fine decât orice altă haină de muritor), și mă băga în albia cu apă caldă, unde eram frecată temeinic cu săpun de casă, mirosind a sodă și a izmă. Spălat și hrănit, zeul dormea somn nepământean și nemaiîntâlnit, pentru ca a doua zi, în zori târzii, să își reia companionul din coteț și viața de huzur. Și într-o zi s-a întâmplat: zeul a fost expulzat din palatul său. În cuibul de rândunică din palatul meu apăruseră puișori. Cuibul de rândunică semăna tare cu cârpelile de lut galben și paie pe care bunica le făcea în palat în fiecare primăvară, iar puii, neverosimili și cu ciocuri largi, au fost motivul expulzării mele. Eu nu m-am supărat, ci mi-am schimbat doar puțin obiceiurile: viața de huzur s-a mutat în afara cerdacului. Urmele acelor vremuri sunt vizibile, în genunchii care poartă și azi însemnele de zeu al curții bunicilor. Zeul avea mereu genunchii juliți.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Purtând astfel de amintiri, oare nu se poate spune că acum suntem semizei?
Şi eu am avut un palat de cleştar. Dar pe ramurile lui, vara, creşteau cireşe, nu dude.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Acolo erai… Simțeam eu că lumea e plină de zei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am fost și eu odată…
Într-o zi m-am rătăcit printr-un labirint de zmeuriș și am dat nas în botic cu doi puiuți de urs. Atunci s-au văzut puterile zeității din mine, când am reușit să fug înainte de a mă face mama-urs una cu pământul 🙂
Frumoase amintiri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ceva asemanator am pațit și eu! Doar că eu m-am speriat de o buturugă pe care mintea mea a transformat-o în urs. Spaima a fost ca în fața unui urs adevărat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Fantastic! Gând la gând cu unul din personajele mele :)!
Nu mă pot abține de data asta 🙂 – așadar extras din ”Jocul de-a V-ați ascunselea”, în completarea frumoasei tale povești:
”Mă gândeam, când eram mică și puteam cuprinde în aceeași privire mulțimea de stele și animalele din ogradă, că sunt undeva la mijloc, într-un lanț care se continuă la infinit, atât în sus, cât și în jos:
EU – puiul de om – stăpânitoarea absolută a șurii de paie și a chibriturilor ascunse de adulți pe corlată, suverană a grădinii cu roșii și a rândurilor de cartofi, din care culegeam gândaci de Colorado pentru a-i extermina ritualic. Dar și o zeiță iubitoare față de animalele din curte cu pene sau blană, pe care le smotoceam după bunul plac.
Pe de altă parte GIGANȚII – Soarele și Pământul, stelele și planetele îndepărtate sau poate alți uriași invizibili pentru simțurile noastre limitate – aceștia sunt zeii pe care oamenii îi servesc, așa cum o celulă își servește scopul într-un corp de milioane de ori mai mare decât poate ea înțelege. Zeii aceștia ne joacă sau ne folosesc după bunul plac. Din când în când, cred că se mai întâmplă însă ca unul dintre noi să evadeze din ogradă… ”
Zi frumoasă, zeiță rebelă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În diversitatea lor oamenii seamănă mult.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar cred totuși că sunt unul din personajele tale. Cu rezerva că universul meu se termina într-o poartă de lemn. Mulțumesc. M-am bucurat pentru gândurile asemănătoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Incantator.
Au ramas atat de putini oameni care viseaza….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E plasa mea de siguranță: să prețuiesc momentele frumoase.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oare „zeii” ies la pensie ?!… 🙂 ))
Eu credeam ca zeii- s ‘sfinti’,
lideri si pastori de turme,
nu cu genunchii juliti,
prin probleme si cutume.
Doar cei care îi slujesc
robi si slugi neputincioase,
zilnic genunchi-s julesc,
cu frica si cu angoase…
O zi superba, draga …zeita Rebela !
ApreciazăApreciază
😀
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază