Despre zborul cu avionul nu vă povestesc pentru că nu vreau să mă fac de rușine. Doar că mi-am spus tot drumul că avionul e cel mai sigur mijloc de transport, simțind fiecare norișor prin care treceam fix în plex. Apoi a fost limba, vag cunoscută, dar nu suficient cât să înțeleg prea multe: limba engleză, cu sonorități irlandeze. Oameni vioi, veseli și foarte…muzicali. Am văzut un tată care îi cânta copilului de doi ani un cântec de leagăn, cu o acuratețe demnă de orice scenă. Am văzut și oameni care cântau pentru sine, ușor, în barbă, cu același simț melodic. Autobuzul cu etaj mi-a făcut poftă de cum l-am văzut: trece prin coroanele copacilor, făcându-te să îți ferești capul, cel puțin la început. Apoi, verdele ăla, neverosimil de mult: țara unde iarba știe să își păstreze verdele puternic, chiar dacă o calci cu piciorul (ce răsfăț!). Coroane de maci, pe ici, pe colo. Veverițe roșcate și obraznice și veverițe gri și mai obraznice. Apoi, locul unde s-a construit Titanicul, cu hotel și muzeu aferente. Grădini îngrijite, pervazuri grele de flori, boscheți ferchezuiți. Grădinăritul pare îndeletnicire națională. Ploaia e o constantă a vieții irlandeze, dar se pare că nu deranjează pe nimeni. Piesa de rezistență: am văzut la marginea Belfastului, în zona portului, două foci. Ultima piesă de rezistență: într-un muzeu am văzut expusă o mumie egipteană. Erau ai naibii de pricepuți egiptenii antici în ale conservării: micuța domnișoară egipteană a trecut prin milenii păstrându-și intacte formele, cu aspect general de încrucișare dintre lignit și batog. Ar mai fi și rocile din paleolitic, păstrând întipărite urmele vieții de atunci…

Urmează să fac o cercetare scurtă în puburile irlandeze. Nu știu dacă voi avea forță să vă informez și pe voi. Dacă lipsesc un pic să nu vă faceți griji: sunt în vacanță și cercetez vechile neamuri celtice.