Soarta și ceasul rău au făcut ca în capul lui să fie o dezordine de nedescris: un creier scurtcircuitat, care și-a uitat funcția lui de coordonator al vieții organice, încurcând în mod aproape letal comenzi pe care altădată le dădea cu ușurința unui manager supercompetent. Bărbatul nu are decât 50 de ani și se luptă să își recâștige capacitatea de a respira singur. Lupta e condusă de acel creier decăzut din funcția de manager competent și de aceea e o luptă grea, cu finalitate imposibil de previzionat. Starea lui e gravă, iar prognosticul nu e fericit. La acest bărbat, conectat la viață prin tuburi și aparate, vine în fiecare zi o femeie, destul de vârstnică și fragilă, cu părul alb și ochi albaștri. Iar albastrul acela de cer senin are nuanțele tristeții fără sfârșit și a deznădejdei eterne. Este mama bărbatului, care în fiecare zi vine cu bomboane pentru noi și cu speranțe mari pentru copilul ei. „Ce mai face băiatul?” ne întreabă mereu și noi nu știm cum să îi spunem că face la fel ca ieri și ca alaltăieri, adică e foarte grav. Apoi mama se așează pe un scaun lângă patul bolnavului, și cu mâna mică și uscățivă, își mângâie odorul pe cap și picioare, pe porțiuni mici, neocupate de tuburile și cateterele noastre. Îi povestește despre lucrurile pe care le-a făcut peste zi sau face planuri de viitor pentru ei, amândoi. Și bărbatul face grimase pe o jumătate de față, mișcă degetul arătător de la mâna stângă și inima lui o ia la galop. Mama se bucură că îi zâmbește băiatul (noi credem că sunt activități electrice dezordonate ale creierului), și ne întreabă plină de speranță dacă am văzut și noi acel zâmbet. „Sigur că l-am văzut”, răspundem noi de fiecare dată, cu inima puțin îndoită și cu glasul sigur, plin de certitudini. Dar în ultimele zile, bărbatul încearcă parcă să își agațe privirea de un punct fix, iar punctul fix este mereu în direcția de unde se aude vocea mamei. Poate că totuși, în acel creier scurtcircuitat a rămas o portiță deschisă, pe care se poate strecura vocea mamei, cerând ferm băiatului ei să fie cuminte până mâine, când va reveni. „Să fii cuminte”, aici, cu noi…
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
O clipă de viață….
ApreciazăApreciază
Da. E ceva ce eu nici nu pot sa îmi închipui.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doamne, nu pot să-mi imaginez ce e în sufletul ei de mamă. el ar trebui să aibă grijă de bătrâneţea ei…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Așa e firesc: copiii să nu moară înaintea părinților. Uneori se întâmplă..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din păcate, da. Ştiu că se întâmplă.
ApreciazăApreciază
O mamă are mai întâi grije de copilul ei. Mama isi mai face griji daca sunt sănătos am mâncat samd si eu sunt de ani buni……bunic!!! Fara mame lumea s-ar stinge rapid chiar dacă ne am perpetua artificial!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bineînţeles că un copil e copil pentru o mamă, indiferent de vârsta pe care o are. Dar vine o vreme în care copilul are grijă de părinţi…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu o cunosti pe Mama!🤣
ApreciazăApreciază
Blestemul pamântului ! Cauza si efectul neascultarii omului de Dumnezeul Creator al Universului !
ApreciazăApreciază
Cauza si efectul neascultarii de Cuvânt, blestem adus de om peste pamânt !
O seara linistita, draga Rebela !
ApreciazăApreciază
Sunt lucruri care, din perspectiva mea îngustă de om și mamă, nu ar trebui să se întâmple niciodată.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce este omul, cine sunt eu, sa-I fac reprosuri lui Dumnezeu ?!…
ApreciazăApreciază
Câtă speranță poartă mama în acei ochi albaștri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Crèd ca doar speranța o ținea vie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Inima mamei traieste dupa legi aparte, in care speranta ocupa primul loc, sfidand uneori logica si puterea de intelegere a celor din jur.
Stii, ma gandesc ca ca am mai vazut miracole, care mi-au dat peste cap tot ce am invatat in toti anii astia de cand am plecat in lume cu stetoscopul intr-o mana si o geanta doldora de visuri in cealalta. Miracole care m-au obligat sa imi plec capul in fata unei evidente care era mai presus de orice logica si de tot ce am invatat. Asa cum am vazut si reversul medaliei. Cred ca si tu, poate chiar mai mult decat mine, si sper din tot sufletul ca luminita din ochii aceia albastri inca mai straluceste.
Zi frumoasa, in care sa nu fie nevoie sa iti ascunzi lacrimile in timp ce cauti cuvintele potrivite pentru a nu lasa sa moara speranta in sufletul celui care te priveste ca cum ai avea la indemana raspunsul la toate intrebarile lumii
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Miracole există: le-am văzut cu ochii mei. Cred că fiecare mamă merită un miracol pentru copilul ei.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să înțeleg că vacanța s-a terminat și te-ai întors la dramele de zi cu zi… :(.
De multe ori îmi tremură o lacrimă în colțul ochiului când te citesc. Mă reîntorc cu sufletul la gură, așteptând de la tine speranța și umorul cu care știi să faci vrăji pentru pacienții tăi și pentru noi, cititorii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană