Oamenilor le e frică de ce se poate întâmpla, de viitorul apropiat sau îndepărtat, în care fac predicții despre eșecuri, nereușite, cataclisme. Trecutul nu e niciodată la fel de înfricoșător precum viitorul, iar prezentul, oricât de dificil este, te obligă să iei poziția de luptă în fața obstacolelor. La spaima de ce se poate întâmpla se adaugă și fobiile obișnuite- frica de înălțime, de apă, de foc, de oameni, obiecte ascuțite, iar lista e nesfârșită. Am citit de curând despre o statistică a fobiilor în rândul americanilor, care se tem de cataclisme, molime, extratereștri, încălzire globală, moarte. Dar în fața tuturor acestor temeri se află frica de clovni, pentru că simpaticul clovn, răspunzător de antren pe la petrecerile de copii, e considerat de americani mai înfricoșător decât moartea. Am considerat (o dată în plus) că americanii au stranietățile lor, prin comparație cu românii, care se tem cu simț de răspundere de corupție, ziua de mâine și sărăcie. Mi-am zis că doar o minte plictisită poate găsi ca obiect al fricii un clovn nevinovat. Asta până azi când, în hipermarket, am dat cu ochii de un clovn atârnat de un balon galben: avea părul roșu, ochii plânși, gura lăbărțată și membre distrofice. Nu știu ce a fost, magnetism, mesmerism, ceva care mă țintuia locului. Am aflat de la asistență că mă uitam la clovnul cu zdrențe peticite cu ochi măriți și o gură căscată, imaginându-mi crime odioase prin rețeaua de canalizare. Pennywise.  Mi-am dat seama că americanii nu sunt americani degeaba: au clovnii ăștia ceva de te furnică pe șira spinării, paralizându-te complet, în așteptarea deznodământului. Nu aș putea explica la ce se referă deznodământul, dar sunt sigură că la nimic bun. Am simțit că mă pot încadra liniștită în statistica americană, a minților plictisite, ridicând înfiorătoarea arătare pe primele poziții, alături de cutremur….și șerpi, și păianjeni, și stomatologi, și șeful de la resurse umane…