Din păcate, despre pacientul englez nu avem date.
Pacientul francez. O doamnă de 91 de ani, care poposește în Reanimare după o operație simplă. Se străduiește să coboare repede din pat, se spală în fiecare dimineață din cap până în picioare, miroase răvășitor de frumos și se rujează de zece ori peste zi. Se recuperează rapid și pleacă repede din spital, cu beretă pe cap, ruj pe buze și pantofi cu toculeț în picioare.
Pacientul iranian. Îi place confortul și știe să ți-l ceară. E politicos și echilibrat, zâmbește mult și e cooperant. Citește, vizionează filme, nu se plictisește.
Pacientul olandez. Octagenară, turistă cu ceva probleme de sănătate, de o veselie incredibilă. Vomită, frisonează, are dureri, dar toate nemulțumirile astea nu îi strică bună dispoziția. E vizitată de doi prieteni, octagenari și ei, și atunci Reanimarea se zguduia din temelie din cauza hohotelor de râs. I-am suspectat că au mâncat ceva ciupercuțe, dar nu am găsit urme. E posibil ca veselia lor să fi fost structurală.
Pacientul american. Refuză orice act terapeutic, ia contact cu ambasada, se corelează ambulanțe cu decolarea unui avion de pe Otopeni. Între timp, pacientul american este flămând și, datorită faptului că este 4 dimineața și avem opțiuni limitate, îi pot oferi doar sandvișul meu și două portocale. Nu face nazuri și, bonom, îmi mănâncă pachetul.
Pacientul congolez. Este un pacient foarte cuminte, cu o piele foarte neagră. Într-un mod stupid, mă minunam că sângele lui e roșu.
Pacientul român. Pacientul rural este foarte tăcut și nu vrea să deranjeze. Are reticențe când vine vorba de toaleta zilnică și nu folosește periuța și pasta de dinți. Uneori, pacientul rural devine confuz și agitat, într-un prag de sevraj, deoarece alcoolul este o constantă a vieții la țară, poate mai mult decât apare în statistici. Pacientul urban este cooperant, de regulă civilizat și curat. Pacienții români, rurali și urbani, au în comun dispoziția de a-și trăi boala cu simț de răspundere, așteptându-se la suferință și neajunsuri, ceea ce îi face morocănoși și anxioși.
Pacientul român de altă etnie. Este un pacient puțin mai zgomotos, exagerând simptomele și suferința. În ciuda gurilor rele, pacientul român de altă etnie este foarte curat și se spală până scârțâie. De obicei, familia e un spectacol în sine, aducând în întâmpinarea actului medical metode alternative de însănătoșire, precum arderea părului de urs sau ingestia de apă descântată.
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Nu suntem toți românii la fel
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…cum ar putea fi americanii, olandezii samd. Ca satiră povestirea e buna ( m-a amuzat) dar ca „studiu” sunt prea putine cazuri si „cercetarea” e in mediu strain.😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Evident, eșantioanele de studiu sunt complet nereprezentative, fiind formate dintr-,unul sau doi subiecți. Dar, se pare că atitudinea față de boală spune câte ceva despre personalitate. De asemenea, oamenii sunt foarte diferiți, dar , ca factor comun, parcă în condiții egale românii tind să sufere mai mult decât ceilalți. Cel puțin olandezii aceia erau mai tonici decât noi, personalul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Na ja, am fost la un târg de vechituri in Amsterdam cam tot ce-ti puteai închipui de la biscuiți până la bomboane erau cu….canabis🤣Eu mi-am cumpărat o cămașa de in topit noua dar care trebuit spălată de doua ori ca mirosea ca in târg… canbis! Sincer si eu am fost f. bine dispus in ziua aia🤣🤣🤣
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Foarte interesant studiul ! Pacat ca nu aveti date despre pacientul englez ! O buna parte a Sufletului meu se afla în UK.
O zi buna,o superba luna, fara multa bruma, sa-ti fie arvuna, draga Rebela !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E un studiu foarte personal, fără nici o rigoare științifică. În lipsa pacientului englez putem vedea compensator un film. O zi frumoasa și ție!
ApreciazăApreciază
Io’ cred, ca pacientul tau englez,
se aseamana cu tigrul bengalez.
E o pisica, o felina „Bastet” dominanta,
Ce s-a schimbat din galbena în alba…
ApreciazăApreciază
Foarte simpatic studiul tău! Am simtit empatie pentru fiecare pacient, am simtit chiar foamea pacientului american. Când am ajuns la pacientul român, am devenit anxioasa. Românii au cam multe angoase, din pacate. Dar, ne facem noi mari…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
😔😯😌
ApreciazăApreciază
Un articol foarte inspirat! Mi-a facut placere sa il citesc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur ca ți-a plăcut!😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut mult! Parcă am văzut fiecare pacient în parte, i-am simţit suferinţa şi speranţa, am auzit râsul din salon şi mirosul de săpun.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😏
ApreciazăApreciază
Am regăsit blogul. Ce bucurie pe mine! Ce călătorie fantastică! Scrie, să nu mai știu când ajung la destinație.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu mă bucur că ai regăsit blogul! ( se pierduse?) Promit că voi mai scrie, după ce îmi rezolv niște probleme pe care le am acum și care mă cam lasă fără timp.
ApreciazăApreciază
Presimt o continuare :). Asiatici de exemplu nu vad inca pe lista si vad ca tot cresc in numere. De fapt, s-ar putea ca ei sa fi venit cu tot cu vraci si n-au nevoie 😀
ApreciazăApreciază