E de presupus că nu putem conviețui mai mulți indivizi, ba chiar o societate, în afara normelor și regulilor. La urma urmei, educația însăși înseamnă însușirea unui set de norme și reguli și a unui sistem de valori, după cum ne taie capul în modelul cultural pe care îl moștenim. Probabil că e bine să fie așa, dar ceea ce mă neliniștește puțin este că trebuie permanent să demonstrez faptul că respect normele și condițiile. Cum fac asta? Semnând, notând, parafând, întocmind dosare. Astfel că pentru un act simplu, cum ar fi că mi-am făcut curat la locul de muncă, trebuie să îmi notez într-un registru special numele, ora, substanțele și materialele folosite, după care semnez cu mult simț de răspundere.  Dezinfectez instrumentarul, alt registru, nume, prenume, oră, substanțe folosite, semnătură cu simț de răspundere. Și așa mai departe… Calculând timpul fizic necesar esenței meseriei mele și timpul necesar pentru înregistrare, înfoliere, îndosariere poți ajunge la niște concluzii pe care mă jenez să vi le spun și vouă. Temutul Sanepid e și el ancorat în norme, evaluând calitatea muncii mele altfel decât o făcea pe vremuri, când lua probe, își băga nasul în toate cotloanele și ne afurisea cu amenzi. Acum temutul Sanepid cere la control avize, documente și nesfârșitele registre reprezentând dovada semnată de mine cum că mi-am făcut treaba bine. Probabil că e bine, dar nimic nu mă poate opri să mă tem că energiile mele și a altora ca mine se risipesc, împreună cu timpul, în direcții care nu au nimic de a face cu meseria mea. Fac o jumătate de normă de scrib și arhivar, respectând norme și reguli prin care nu am voie să…, nu-mi este permis să…., nu…, nu…Peste toate este regulamentul de ordine interioară, prin care mi se aduce la cunoștință că trebuie să respect o grămadă de nu- uri. Evident că am și drepturi, cum ar fi că am dreptul să mănânc într-o pauză de jumătate de oră, drept la care renunț de bună voie adesea, din motive lesne de înțeles. Am și dreptul să mă îmbolnăvesc și să îmi iau concediu medical, dar e de preferat să nu fac asta, pentru a nu perturba activitatea normată de cele o mie de nu-uri. Normele, regulile și condițiile se nasc permanent, lăsându-mă mereu în urmă cu un pas, astfel că în fiecare dimineață mă gândesc dacă nu cumva trebuie să respir doar pe nara stângă sau pe nara dreaptă, conform unei norme noi de care încă nu am aflat.

Și în tot acest timp, în care semnez, notez și îndosariez probele că mă port cum se cuvine, trotuarele sunt pline de scuipați și hârtii, șoferii înjură birjărește, gândacii colcăie prin magazine alimentare și spitale. Posibil că documentația e în regulă, deci…nu sunt probleme.