Acesta este un studiu empiric, realizat într-o efuziune intelectuală de trei cercetători conjuncturali, la o cană de ceai fierbinte, ajustat corespunzător cu rom. Cercetarea a pornit de la faptul cert că pe certificatul de naștere al copilului mama e mereu prezentă, purtând evident un nume, în timp ce la numele tatălui poate apărea, accidental, o linie lipsită de substanță. Apoi, vine vremea când copilul, odată cu exersarea primelor sunete, va pronunța clar „ta-ta-ta”, în ciuda faptului că mama stă aplecată cu orele asupra bebelușului, rostind compulsiv cu mimica exagerată „ma-ma”. Este momentul când tatăl biologic se umflă în pene, neștiind că în dezvoltarea ontogenetică sunetul „t” apare primul, adică este mai ușor de pronunțat. De aici mai departe, tatăl se stabilizează la termenul de „tată”, în timp ce mama devine cvasiprezentă în dezvoltarea lingvistică a copilului, în sintagme complexe cu înțelesuri multiple. Astfel, copilul va înțelege semnificații adânci, cum că e de rău când auzi „du-te-n mă-ta”, că e departe când auzi de „mama naibii” sau că o persoană e urâtă ca „muma pădurii”. Mama e prezentă lingvistic și ca o garanție supremă a cuvântului dat, „să moară mama dacă nu e așa cum spun”, sau ca o măsură a unei dureri greu măsurabile: „au, mama mea”. În plus, organele sexuale ale mamei, dar și arborele genealogic matern sunt des întâlnite în vorbirea curentă, în timp ce tatăl scapă mereu cu fața, dosul, neamurile intacte. Cercetarea relevă că tatăl nu e niciodată prezent în momente importante, cel puțin la nivel lingvistic și până acum nu am auzit niciodată expresii precum „vai de tatăl meu”, „tată, ce frumoasă e” sau, doamne-ferește, „să moară tata”. Concluzia evidentă a studiului este că mama, ca o compensare a faptului că poartă în pântec nouă luni copilul, va fi prezentă permanent în viața pruncului și apoi a adultului, pigmentându-i vocabularul activ în funcție de posibilitățile fiecăruia. Întrebarea care se pune, puțin critic, este unde este tatăl în toată această poveste. Studiul nu ar fi corect dacă nu am aminti că tatăl se regăsește, anihilând toate golurile concrete, în sintagma ” în numele tatălui..”, cu rezonanțe sacre incontestabile, lăsând mult în urmă pe mama cea des întâlnită în cotidianul prea puțin abstract.
Și atunci, unde mama mă-sii e dreptatea?
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Păi mama și tata nu sunt păsări, ca să clocească împreună puiul.
Pe vremuri (mai bune) tata nu prea stătea să dezmierde pruncul (etimologic: dez-mierda = a curăța de rahat), era ocupat cu vânătoarea și războiul.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
În zilele noastre pruncul se cere dezmierdat de ambii parinți, cu atât mai mult cu cât și mamele sunt plecate la război.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tot mama face mai bine treaba asta cu pruncul, însă munca trebuie împărțită echitabil, chiar dacă așa iese mai prost.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa-s vremurile… cine știe ce o aduce viitorul: istoria e ciclică.
ApreciazăApreciază
Scopul insultelor este sa iti enervezi adversarul, de aceea e luata mama in colimator. S-a remarcat probabil ca injuriile la adresa tatalui nu au acelasi efect. 😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îmi convine să fie așa cum spui.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dreptatea este acolo unde femeia-mamă are viitorul Lumii pe mână! Femeia nu bărbatul! Asa a fost incepand cu Eva conținînd cu Maica Domnului si intr-o mult mai mică măsură cu fiecare dintre voi pana la mama Antihristului! Multumită?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumită.
ApreciazăApreciază
La mama dracu’?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact!
ApreciazăApreciază
Eu i-am promis mamei că atât cât trăiesc eu, voi face tot posibilul să fie des pomenită. 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ai fi tu dacă lucrurile nu ar sta așa…cu pomenirea…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aaah, mi-a luat-o monologpeblog înainte. Mă reprofilez şi zic că „maaamă, ce mi-a plăcut textul!”. Interesant e că uneori, tatăl este trimis la „mă-sa” în momentele mai delicate. De mama copilului, nu de mama lui.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Fiecare cu mama lui! Nu ne bagam!
ApreciazăApreciază
Ne cunoastem si le recunoastem usor pe mamele biologice, pe mamele regilor, ale marilor revolutionari, ale marilor genii din toate domeniile, si ai eroilor legendari. Oare cine o cunoaste pe „mama dracului” ?! 🙂 Dracul fiind asociat cu Lucifer (îngerul rebel cazut din cer, potrivnicul lui Dumnezeu, purtator de lumina) cred ca „mama” lui, trebuie sa fie extrem de frumoasa si luminoasa, chiar mai mult decât fiul ei, zic si eu ! 🙂 🙂
O seara sublima, plina de Lumina, draga Rebela !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E un ppunct de vedere interesant. Și te reprezintă. O seară frumoasă și ție!
ApreciazăApreciază
Exista-n lume un blestem, ce a avut loc în Eden, iar Cartea cartilor ne spune, ca azi blestemu-i binecuvântare-n lume ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Sarpele”, este un simbol universal al luminii si întunericului, binelui si raului, vietii si al mortii, fericirii si nefericirii ATEMPORALE…:)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
fabulos! :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…flatată până în ultima moleculă…mulțumesc!
ApreciazăApreciază
femeile vor sa fie barbati si barbatii vor sa fie prosti. si asa va fi
ApreciazăApreciază
Mama și tata trebuie să găsească armonia cuplului, abia atunci se nasc prunci luminoși. Toată dizarmonia prezentată, vorbe sau fapte, sunt de fapt exprimări care nu se bazează pe respect. Primul cuvânt pe care ar trebui să-l învățăm, nu-i nici mama și nici tata, e ,,respect”. Se pronunță greu, dar nu imposibil.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Respect, cinste, loialitate… multe cuvinte se cer reînvățate.
ApreciazăApreciază
si ce mama dracului sa mai zici dupa o asa evolutie?! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană