Oameni

Vocea din capul meu

De pe • ( 18 comentarii )

M-aș întrista să aud că voi nu aveți una pentru că îmi place să mă pierd în masa majorității, ceea ce îmi dă o oarecare senzație de normalitate. Nu, nu e vorba de vocea aceea pe care o asculți dimineața când te uiți în oglindă și care îți repetă cât ești de minunată: aceea e vocea ta de zi cu zi pe care e posibil să nu ți-o recunoști datorită inflexiunilor de falsitate pe care le împrumută de la minciuna gogonată pe care ți-o spui motivațional. Știi prea bine că nu ești nici frumoasă, nici deșteaptă și nici devreme acasă. E vorba de cealaltă voce, care, independent de tine, se face auzită, clevetind întruna: cum că pierzi timpul, lenevești, mănânci ciocolată prea multă, nu faci sport, nu ți-ai sunat părinții de ceva timp sau alte asemenea prostii. Puteți să îi spuneți vocea eului interior sau a conștiinței sau cum vreți voi că nu mi-a spus cum o cheamă. Vocea din capul meu are tonalități parentale, ca o medie aritmetică între o mamă și un tată și nu tace aproape niciodată, străduindu-se să îmi complice viața. Uneori îi răspund, sper că fără să vorbesc cu voce tare, dar de cele mai multe ori o ignor, asimilând-o unui zgomot de fond fără valoare. Astăzi, în megaimajul de la colțul blocului, vocea m-a iritat puțin, necontenind să repete că am luat din nou decizia greșită, alegând să vin în magazin la ora prânzului, când credeam că magazinul e gol. Probabil că și ceilalți cumpărători au decis să fenteze aglomerația, dar cert este că magazinul era plin. În plus, angajații megaimajului erau mai vizibili ca niciodată și te trezeai fie cu bombeuri lustruite gratis cu mopul, fie cu o coadă de mătură între coaste să îți amintească să nu zăbovești prea mult. La coadă- un adevărat prăpăd, iar vocea din capul meu – mai limbută decât de obicei. Spunea că iar am făcut prăpăd în bugetul familiei și eu tăceam mâlc, prinsă cu mâța-n sac, că doar ieșisem să cumpăr ouă, iar coșul dădea pe dinafară. Nu e de mirare că, din cauza cicălelii fără sfârșit, nu am observat că în fața mea coada avansase și eu rămăsesem pe loc în încercarea palidă de a riposta vocii. Și acum s-a întâmplat grozăvia: vocea din capul meu a înnebunit, căpătând brusc accente necunoscute, tonalități agresive ce se revărsau în tot creierul: „Da’ mișcă-te, moșcăito, că ne-apucă Crăciunul aici!” Și am înțepenit, în pragul unui atac de panică, pentru că vocea nu mi-a vorbit niciodată pe un asemenea ton. M-am întors doar puțin, suficient să văd în spatele meu o broboadă cât un cearceaf, acoperind o făptură mică, doar cu ochi și sprâncene, abrazate, creionate, tatuate. Ochii mi s-au fixat fără voia mea de acele sprâncene și sprâncenele au dansat foarte mobil pentru acel obraz bătrân, pierdut în broboadă:  „da, da… cu tine vorbesc!”

Încă mai tremur, în timp ce vocea din capul meu râde cum nu îi stă în fire s-o facă, repetând din când în când: „ce față aveai, lovită de leucă!”

Categorii:Oameni

18 răspunsuri »

  1. :)) , hai ca mi-ai facut garda mai usor de suportat.
    Si da, cunosc prea bine vocea asta, ne certam in fiecare zi, doar asa, ca sa-i arat ca eu sunt sefa, pentru ca dreptate, recunosc spasit, cam are(ups, sper ca isi face somnul de frumusete si nu m-a auzit, ca n-o sa-i mai taca gura! )
    Zi frumoasa, Rebelo!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  3. Parcurgând aceasta interesanta si simpatica povestioara, personal, cred ca toti oamenii se confrunta cu aceste „voci” interioare conflictuale. Ele reprezinta exprimarea gândirii ratiunii logice a creierului, în contradictie aproape continua cu dorintele inimii „înselatoare” etern nesatisfacuta, nemultumita, lacoma si doritoare de aparentele materiale,tentante, atragatoare… „Femeia a vazut ca pomul era bun de mâncat si placut de privit si ca pomul era de dorit ca sa deschida cuiva mintea.” – Gene sa –
    O seara superba cu pace în Suflet, draga Rebela !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu