Citeam deunăzi că alegerile greșite sunt presărate pe drumul către succes, și, în acest scop era prezentat Thomas Edison, omorându-se să inventeze becul: i-a ieșit până la urmă, din a nouăzeci și noua încercare, primele nouăzeci și opt fiind eșecuri. Presupun că Edison mai schimba câte ceva în variabilele experimentului și nu repeta psihotic aceeași experiență, sperând că rezultatul va fi diferit. Mi-am amintit de consecvența lui Edison în zilele trecute, când a nins frumos și s-a așezat zăpada de vreo două degete. În acest context hibernal am văzut o mașină micuță și cochetă, încercând să iasă dintre blocuri în șoseaua principală, curățată de zăpadă. Roțile se încăpățânau să nu iasă dintre șleaurile de gheață și șoferul ambala motorul care scotea zgomote infernale, pe care le resimțeai în timpane și stomac. Aerul mirosea a fum și benzine arse și mi-am zis că e prima mașină înzăpezită pe care o văd în această iarnă în București. Am văzut-o doar în trecere, în drumul meu spre târguielile cu de-ale gurii. Nu i-am dat atenție prea multă, dar mi-am zis mie însămi că i-ar trebui puțin balans. Mi-am făcut piața, am căscat gura, am pierdut timp, așa cum fac de obicei și m-am întors acasă, unde, între blocuri se auzeau zgomote infernale și mirosea groaznic a fum și benzine arse. Mașinuța cochetă era în același loc, făcând același tărăboi, reușind doar să se mai adâncească puțin în șleaul care, din cauza frecării, lucea cristalin. La doi pași erau trei bărbați care se distrau grozav și superior pe tema „femeia la volan”, privind scena din poziția de spectator care nu vrea să piardă niciun minut din reprezentație. Într-adevăr, la volan era o șoferiță, aproape o fetiță, care m-a înspăimântat, nu prin lipsa calităților de șofer, că astea se dobândesc, ci prin speranța inocentă că, repetând aceeași experiență va obține la un moment dat un rezultat diferit. Mi-am amintit de Edison, mi-am zis că transpirația e lăudabilă, dar inspirația e dată naibii: dacă nu se arată, se cheamă că ai transpirat degeaba.