Iau decizii, mici și mari, la fiecare pas al existenței și îmi închipui, cu aroganța speciei mele, că iau decizii corecte, pe baza rațiunii mele cognitive. Dacă aș lăsa aroganța deoparte și aș cerceta mai profund originea deciziilor mele „corecte” aș putea vedea cum rațiunea cognitivă pălește intens în fața interesului imediat împletit strâns cu plăcerea. Așadar, chiar dacă voi delibera înainte, voi lua decizia să mănânc o prăjitură cu multă ciocolată, să închid alarma ceasului și să mă întorc pe partea cealaltă sau să vânez monstruleți virtuali la miez de noapte. Consecințele deciziilor mele s-ar putea vedea cu ochiul liber pe șolduri sau pe fața buimacă pe care mi-o aduc la serviciu. Aș putea spune că deciziile mele nu au fost corecte, dar m-aș contrazice imediat pentru că la un moment dat m-au făcut fericită, chiar dacă efemera fericire va fi plătită aspru. Deciziile majore se nasc în aceeași manieră, poate cu o deliberare mai îndelungată, jucându-mă mai serios de-a ființa rațională. În aceste condiții aș întreba alte ființe rațional-cognitive cum și cine stabilește ce este „decizia corectă”. Pentru a face întrebarea mai clară vă pot ruga să vă imaginați următoarea situație: ești atacat de trupe inamice. Îți iei copilul în brațe și, împreună cu alți indivizi, te adăpostești în subsolul casei. Dar copilul tău plânge și există pericolul ca ascunzătoarea să fie deconspirată. Tu poți acoperi gura copilului cu mâna, dar astfel îl vei asfixia, sau poți să încerci să îl liniștești, punându-te pe tine și pe ceilalți în pericol de moarte (experimentul e descris de Kevin Dutton în „Înțelepciunea psihopaților”). Așadar, care e decizia corectă? Și omul e ființă rațională?
Categorii:Oameni, Proza scurta, Social
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Un autentic scenariu de film ! 🙂 Eu fiind mai putin rational-cogniscibil si mai mult sentimental-cognitiv, mi-as adaposti copilul alaturi de ceilalti si as înfrunta inamicul, constient fiind ca am utilizat toate mijloacele disponibile pentru salvarea lui si al celorlalti,în caz ca reusam sa-mi înving inamicul, continuând sa traiesc cu constiinta curata, eliberat de prejudecatile pe care le-asi fi dobândit si purtat, în cazul în care, din frica de propria-mi viata, ma ascundeam si eu în adapost, punând în pericol viata tuturor, inclusiv a copilului.
În cazul în care as fi fost lichidat, ceilalti, (inclusiv copilul) mai aveau poate ceva sanse, ori, daca erau si ei lichidati mai târziu, oricum eu eram plecat „acasa” înainte de a vedea urmarile eventualei mele lasitati. 🙂
O zi superba draga Rebela !
ApreciazăApreciat de 4 persoane
Probabil că ne e cel mai firesc să acționăm așa. Întrebarea rămâne: e cea mai bună decizie?
ApreciazăApreciază
Personal, sunt ferm convins ca este ! 🙂
ApreciazăApreciază
PS. Viata terestra, rational-sentimentala, este o confruntare permanenta cu sinele egoist si cu mediul înconjurator. Doar acei curajosi luptatori, capabili sa se confrunte cu vitregiile interioare caracteristice fiintei, mostenite genetic, apoi cu cele dinafara, vor fi învingatori ai mortii si Locuintei ei, asemeni lui Hristos, (re)nascuti din nou din „apa si Duh” metamorfozati prin credinta absoluta, elevati în dimensiunile spirituale, vor trece pragul limitat al perceptiilor celor cinci simturi primare, efemere, trecatoare, imprevizibile, limitate, muritoare… 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Primul gand a fost: sa lupti! Dar si lupta implica strategie, cantarirea fortelor, cunoasterea inamicului, propriile interese (ai vazut ca unii lupta, altii se fofileaza, altii profita…). Ma intreb cum rationeaza Trump, Putin, Maduro sau altii ca ei?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se pare că personaje precum cele amintite de tine nu au probleme de moralitate și gândesc în termenii eficienței.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Unul e om de afaceri, altul militar de cariera, iar al treilea… Al nostru a fost cizmar.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Azi mi-am notat un repros care mi-a trecut pe la ureche in timp ce doua doamne (probabil profesoare) treceau pe langa mine in sens opus pe acelasi trotuar spunand (probabil despre un coleg sau o colega) “mai mare rusinea ca nu stie sa faca…” (nu am mai auzit ce). Voiam sa-l dezvolt intr-o postare, dar nu ma mai apuc. Scriu aici (a propos de moralitate) intrebarea pe care mi-am pus-o: oare mai stie lumea ce-i aceea rusine?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O temă foarte bună pentru un articol. Cred că rușinea există, dar interesant ar fi de urmărit evoluția „obiectului” rușinii: mi-e rușine că sunt necivilizat?…mi-e rușine că nu știu carte?…Sau mi-e rușine că nu am mașină ca a vecinului?…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Raspunsul meu e simplu.
Incerci, atat cat este posibil, sa-l linistesti, chiar riscand.
Atunci cand iti pierzi farama de umanitate din tine, care mai este motivatia sa traiesti?
Daca esti in stare sa omori un copil pentru a trai tu (chiar si altii) crezi ca viata ta mai valoreaza doi bani gauriti?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa e! Cel puțin pentru mine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Desigur ca omul nu este catusi de putin o fiinta rationala. Dovada si comentariile postate aici. 🙂
De altminteri niste studii recente despre felul in care functioneaza ceierul uman (eventualul responsabil al rationalitatii) arata ca acest organ nu-si bazeaza (nici pe departe) rezultatele pe rationamente logice ci pe abilitatea de a recunoaste sabloane, (…) O teorie foarte plauzibila de altfel, care o transcende pe cea anterioara in care se pomenea despre „logica sentimentelor”, pe care pare-se ca o invoaca si gazda acestui blog, „Deciziile” oamenilor (lipsite de orice liber arbitru) nu sunt propriu-zis decizii ci simple potriveli in context. Mintea identifica sabloanele, repetabilul, regulile pre-existente, care chipurile descriu lumea exterioara si adauga ceea ce „face sens”, potrivindu-se sablonului pe care creierul sau l-a identifica prin experienta de la nastere pana in clipa prezenta. Crizele apar atunci cand sabloanele create in mintea omului nu se mai potrivesc cu noile sabloane impuse de lumea exterioara, de societate, de colectivitate aflata intr-o perpetua transformare independenta de bietul individ…
Problema propusa de catre gazda nu este „o problema” care sa poata fi rezolvata pe cale logica, rationala sau (macar) sentimentala. Este un simplu enunt ludic propus cu scopul de a provocca cititorii nu sa livreze solutii ci sa etaleze emotii, ceea ce s-a si reusit. 🙂
Felicitari pentru articol
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Îmi pare bine că cineva e de acord cu mine, considerând omul o ființă afectivă și prea puțin rațională. Problema propusă spre rezolvare poate fi doar o joacă intelectual-emoțională, dar, evident sub altă formă, se regăsește în cotidian destul de des. La urma urmei ce înseamnă când cineva e un câștigător? Înseamnă că există o grămadă de pierzători…
ApreciazăApreciază
Decizia luata e corecta sau nu? Greu de spus. Ceea ce pare corect la un moment dat, mai tarziu, privit cu alti ochi sau in alti parametrii, poate sa nu mai fie chiar asa . Lasand la o parte sfarsitul articolului, pentru ca eu as pune copilul pe primul plan, in seara asta am luat decizia, corecta spun eu acum, sa ma plimb putintel pe aici printre bloguri, desi am langa mine un teanc de dosare imi striga aproape omeneste, da` pe noi cui ne lasi, incercand sa nu aud glasul ratiunii care imi spune ca decizia mea o sa ma coste niste ore de somn, pentru ca hartiile alea oricum trebuiesc terminate. Dar ce sa fac eu, daca acum ma simt mai bine aici pe pagina ta, decat cu nasul in sindroame, simptome, diagnostice si alte chestii? Prin urmare, e greu de apreciat, privind de sus, detasat, ce e corect sau incorect, daca nu ai toate datele problemei la indemana plus acel ceva ce aduce cu sarea si piperul din bucatarie: sentimentul de bine pe care il percepe sufletul tau raportat la acel moment, nu la altul.
Si, intre noi fie vorba, urmele prajiturii aceleia le mai ascunzi cumva, dar regretul ca nu ai gustat-o macar, parca te doare fizic, nu-i asa? Cat despre dulceata celor 5-10 minute de somn in plus dupa ce ai facut sa amuteasca alarma aia enervanta de dimineata, nici nu mai vorbesc…
Seara( pardon, noapte) frumoasa, Rebelo!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Decizia ta e moralmente acceptabilă😁
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
ApreciazăApreciază
De pe canapea, cu un pahar de vin in mână, vestul inventează o moralitate egală cu zeii. În cazuri extreme, toată morala curge pe apa sâmbetei. Îmi amintesc de un caz vechi, cu un avion prăbușit în munții americii de sud unde supraviețuitorii au fost obligați să își mănânce camarazii decedați.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și eu știu un caz când un căpitan de vas a comandat aruncarea peste vas a unor marinari, pentru a salva măcar o parte de echipaj. A fost judecat și a fost găsit nevinovat. Mie mi se pare că acel căpitan a fost deopotrivă monstruos și eficient.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Se spune că aproape toate deciziile pe care le luăm sunt corecte pentru momentul în care au fost luate. Asta pentru că, fiecare decizie este tributară unui complex de împrejurări unic. După aceea, scara de valori la care facem raportarea se schimbă, deci și punctul nostru de vedere, așa că vom crede că nu am făcut neapărat cea mai corectă alegere.
Ar mai fi de apreciat cât din alegerea noastră a depins de rațional și cât anume de emoțional, căci cele două elemente se îmbină în proporții diferite, în funcție de elementele care ne influențează în momentul alegerii. Cred că această din urmă departajare este cea mai grea de făcut.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și de asemenea, o decizie de la un anumit moment al vieții își schimbă nuanțele în timp, bună-proastă, deoarece deciziile au bătaie lungă prin consecințele lor. Judecând retrospectiv și la rece-rațional, deciziile trecute sunt perfectibile.
ApreciazăApreciază
Acea perfectibilitate apare doar prin perceperea acelor decizii trecute, prin mintea/rațiunea/experiența de care dispunem la momentul examinării acelor perioade.
Și sunt perfect de acord cu tine,este normal ca fiecare decizie/alegere să ne influențeze pe termen lung, căci aproape nimic din ceea ce facem nu are acțiune/efect strict doar pentru acel moment. Efectele vor fi atât pe tărâm rațional cât și pe cel emoțional deopotrivă, efecte greu sau chiar imposibil de evaluat la momentul alegerii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu ce se intampla in experiment, dar, in urma unor prelegeri ale lui Jordan Peterson am inceput sa inteleg asa treaba cu ratiunea: drumul bun de urmat o cale ingusta, punand in echilibru HAOSUL/ impulsurile transmise de corp/ strategiile arhetipice de supravieţuire adânc înrădăcinate în noi, versus ORDINEA/ intelectul/ gândirea în cuvinte. Cele doua emisfere ale creierului s-au specializat pentru a lucra cu aceste instanţe zi de zi in viața noastră. Rațiunea absolută duce la totalitarism. Haosul absolut duce la anarhie. Ca să rămânem sănatoşi mental, nu putem fi doar ființe raționale
ApreciazăApreciat de 1 persoană
În cartea despre care povesteam erau cam aceleași concluzii: rațiunea absolută creează minți psihopate. Autorul vorbea despre personalități de succes, chirurgi, avocați, șefi de organizații care sunt complet lipsiți de afectivitate, ceea ce îi face să fie foarte eficienți și să vadă mereu relația cauză-efect.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De câteva zile mă obseda problema qualiei și… azi pe N-Tv se dă un film despre partea senzațiilor inefabile, a calităților adiționale ce scapă creierului rațional. Asta face diferența radicală dintre realitatea propriu-zisă și cea virtuală! Doi boxeri virtuali nu simt durerea loviturilor date cu măiestrie… programată! Iar matul dat de unul dintre jucători va fi într-un fel simțit și altfel…nesimțit, dacă jucătorul este computerul! Doar zombi nu resimt durerea și… omenia, care include Legea Morală! Prin urmare cine resimte culori, gusturi, inclusiv „gustul sentimentelor”?! Cumva Sinele? Dar Sinele CE este și… de câte feluri? Fiecare avem un IQ, dar și un EQ. Cine ar putea să descrie cantitatea și mai ales calitatea emoțiilor trăite într-o împrejurare sau alta? Aici sunt implicate, atât DD, cât și fizica cuantică, liberul arbitru! Un pilot de curse la 400 km/h ia decizii radicale în fracțiuni de secundă, ÎNAINTE de a fi conștientizate! Sinele este conștiință, iar conștiința este Logosul(Brahman, îi zic indienii, Hristos îi spunem noi: Prajnanam Brahman: Conștiința(Sinelui) este Dumnezeu)! Partea inefabilă, concomitentă din noi, responsabilă cu intuiția și vederea nousică sau previziunile, este încă nedemonstrată și… de nedemonstrat! E vorba de harul Spiritului, care NU poate fi nici demonstrat, nici pus sub aparate! La un botez, cameramanul angajat să filmeze, l-a rugat pe preot să-l lase în altar să surprindă miracolul aghiazmei mari și a euharistiei! Preotul: Nu cu fiarele electrice, oricât de performante, vei surprinde harul Sfântului Duh! Q. e. d., dacă-i de demonstrat asta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană