Oameni

Despre ratatul ordinar

De bună seamă că, nici într-o lume ideală, nu putem fi toți învingători, pentru că întotdeauna, fără excepție, succesul unora e dependent de insuccesul altora. Despre gestionarea insuccesului s-au scris povești multe, cum că ar fi calea către reușită, cum că te-ar face mai experimentat sau alte asemenea. Poveștile ar putea fi adevărate, dar nu pentru toată lumea, ci doar pentru aceia care definesc insuccesul ca pe o barieră circumstanțială, un accident sau, mai degrabă incident, o amânare a succesului, fără prea mari rezonanțe emoționale. În aceste condiții nu poți vorbi despre insuccesul adevărat, acela care sapă la temelia imaginii tale și a întregii personalități, care te lasă amputat de bucăți mari de voință și demnitate. Insuccesul creează ratatul, loserul, pierzătorul. Iar ratatul ordinar este, în cele mai multe cazuri, un intelectual de condiție medie, care știe cu certitudine că există, dar nu înțelege de ce i se întâmplă existența, se risipește în obiective mici având conștiința negării obiectivelor majore, are speranța că de mâine, de marți sau de anul viitor va schimba soarta, va căuta asiduu sensuri acolo unde nu e nimic. Apoi se va întâmpla dezastrul, poate pe la 40 de ani, când ratatul ordinar va înțelege într-o fracțiune de secundă, ca într-o epifanie, că maximul de potență a fost atins deja și că loc de mai bine nu există, dar există din belșug loc de mai rău. Speranța moare, ca semn de înțelepciune matură și e înlocuită de blazarea neputinței de a-și depăși condiția, lăsând urme lizibile într-un obraz fără culoare. Ratatul ordinar este veșnicul câștigător al locului al doilea, loc demn de laudă și de consolare, sau locul desemnat pentru cel mai mare pierzător. În apărarea sa, ratatul ordinar poate aduce oricând dovada că te poți baza pe el și că merită să îl prețuiești și poate că, dincolo de tărâmul nevrotic, succesul e discutabil.

Categorii:Oameni

30 de răspunsuri »

  1. Eu as zice ca, dincolo de aparentele relative, subiective, efemere, percepute de ratiunea constient-cognitiva si de optica înselatoare a materialismului si opulentei afisate ostentativ de liderii „ratatilor ordinari”, acestia din urma, cu cât sunt mai „ordinari” si neânsemnati, au mult mai mari sanse de a iesi din sistemul „matritei” falsitatii Pi-Ra-Mi-Dei ocultismului, creat de oameni sireti, prin filozofii, religii si stiinte asa zise „exacte”, prin care de mii de ani, aceasta specie „Balaurul cel vechi” si familia de descendenti din „samânta” lui, „serpi si pui de napârci”, conduc masele îndobitocite, prin puterea si sub controlul lui „Mamona” si Legeii vechi (porunci scrise pe pietre necioplite) spre autodistrugere si moarte fizica, sufleteasca si spirituala, ignoranti, cinici, insensibili si lipsiti de valorile absolute ale Iubirii Divine si ascultarii de Dumnezeul Cel Viu si Adevarat, manifestat prin Cuvântul întrupat în Hristos, care în urma cu doua milenii a fost rastignit, a înviat, S-a înaltat la cer si a trimis Duhul Sfânt peste cei care L-au asteptat, iar de atunci, toti cei ce L-au crezut, L-au primit, si-L asculta, traiesc inspirati de El ascultându-L si iubindu-L fara frica, neconditionat, fara prejudecati, sacrificand (jertfind) totul pentru a-L pastra pe EL în ei, traind asemeni Lui zi de zi în ascultare de UNICUL CREATOR al universului perceptibil de catre ratiunea constienta, treaza, vie si vesnica (atemporala).
    O saptamâna sublima, draga Rebela !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Venind aici suntem, ca aproape de fiecare data, rasfatati un un exercitiul literar bine articulat care reuseste sa-l atinga artistic pe cititor, sa-i apese niste butoane si sa-i starneasca emotii (destul de multe si de ample, as zice, in raport cu investitia facauta de catre artist). O proza scurta cu un excelent raport calitate/pret… Odata ce prima impresie se atenueaza, la o eventuala a doua lectura nu se poate sa nu remarcam implicarea emotionala a autorului fata cu eroul prozei sale si anume „ratatul ordinar” (apropo, subtila exploatarea polisemiei termenului „ordinar” in aceasta constructie)… Remarcam asadar o oarecare obida, o cribdå, pe care autorul o poarta bietului sau erou. Senzatia este ca autorul resimte in mod personal ratarea respectivului ins, atitudinea fata de el fiind mai degraba negativa, marcata de un oarecare resentiment, repros, desconsiderare, iar nu de vreo empatie sau macar neutralitate… Ceea ce potenteaza inca si mai abitir emotia indusa cititorului (spectator)… Dar nici macara aceasta implicare afectiva (ne-explicita, subînteleasa) nu epuizeaza lista mijloacelor literare (artistice) prin care autorul sporeste starea de hartuire emotionala a spectatorului. Apogeul care pune capac acestui sir de siretlicuri (uneltiri) prin care artistul il forteaza pe cititor sa se emotioneze si sa nu ramana impasibil, este legat de faptul ca „ratatul ordinar” luat in discutie nici macar nu este un ratat autentic ci un ratat inchipuit, care este ratat doar in mintea lui (din cauza unei auto-evaluari eronate). In fond un ratat poate fi numit ratat daca si numai daca ar fi dispus de un set oareacare de resurse, de talent, inteligenta, ceva acolo care sa se fi pierdut cumva pe drum, sa fi ramas neexploatate… aducandu-l pe ins intr-o postura inferioara in raport cu posibilitatile sale, ceea ce nu este cazul, aici intrucat, dupa cum ne spune autorul, insul cu pricina este (citez) „un intelectual de condiție medie”… Se adauga un intelectual de condiție medie, niste pretentii nejustificate si un autor talentat, obtinandu-se astfel o excelenta proza scurta, usor de citit, ce ne emotioneaza cu un randament superior (cred) fata de ce ar mai putea face in zilele noastre un roman fluviu cu aceeasi tematica.

    Apreciat de 1 persoană

    • Acum un timp erau într-un studio tv un critic și un scriitor care era foarte special prin condiția sa: era ușor analfabet și un fel de om al străzii. Omul străzii scrisese niște versuri, destul de benigne, pe care criticul le interpreta într-un mod aproape academic. Poetul vagabond căsca ochii de uimire și se minuna de cât de deștept este prin versurile sale pentru că…iată…reușise să transmită mesaje poetice la care nu se gândise niciodată. Că îmi simți povestea așa de bine nu e în întregime meritul meu: poate doar recunoști ceva emoții pe acolo. E doar o ipoteză…

      Apreciat de 3 persoane

      • Este desigur mai mult decat o ipoteza… ca sa poata fi apreciat de catre public, fiecare gest artistic are nevoie ca spectatorul sa fie in stare sa-l decodifice si sa-si descopere acolo propriile emotii, identificandu-se astfel cu autorul, regasindu-se…, pe sine, confirmandu-se… si validandu-se astfel…

        Ne-a preocupat si pe noi problema ratarii, am scris chiar si o Simfonie a ratarii (expirata intre timp), cat si alte mici proze pe aceasta tema… asa ca preocuparea altori autori pentru aceasta tema nu ne putea lasa rece…

        Ca autorii reusesc uneori sa creeze mai mult decat intentionau sau se asteptau este irelevant… Relevant ramane doar in ce masura autorul accepta autenticitatea si sinceritatea… Exista desigur si sarlatani care propun „gesturi artistice” mizand mecanic pe asteptarile posibilior spectatori… (cunoscandu-le felurile in care acestia s-ar putea emotiona), producand „capodopere goale” la capatul carora nu se regasesc ei insisi… ci nimic. Desigur ca astfel de autori pot pacali o vreme o parte din public si o parte din critici, dar mereu se va gasi cate cinva care, mergand pe firul apei, va ajunge la acel nimic, descoprind impostura, falsitatea, subrezenia, fiind dezamagit si deprimat de o asemenea constatatre.

        Descoperitorul dinamului de bicicleta (daca stiti ce-i acela un dinam de bicicleta) a fost invitat sa-si prezinte inventia (la un camin cultural). Impreuna cu el a fost invitat si un profesor universitar care a explicat ecuatiile campului electromagnetic ce fac posibila functionarea dinamului. Ascultandu-l, inventatorul dinamului a spus ca daca ar fi stiut ca e asa de complicat nu l-ar fi descoperit niciodata…

        Apreciat de 1 persoană

      • Dupa parerea mea nici vorba de vreo desuetudine in proza d-voastra (comparativ cu expirata „simfonie”)… Dimpotriva, micul d-voastra eseu este concis si esential, oferind o imagine actualizata (simplificata) in acord co post-modernitatea si cu perspectivele actuale asupra lucrului in sine (era post-adevar care tinde spre eliminarea constructiilor prea sofisticate sau incarcate de amanunte neindispensabile). Mi se pare ca felul (nenuantat) in care ati dat de pamant cu ratatul ordinar face toti banii in contextul actualei corectitudini politice si a reasezarii raporturilor dintre oameni (si oameni). 🙂

        Apreciat de 1 persoană

  3. Sincer si serios, mi-ar place sa fiu ratatul din textul tău în detrimentul învingătorului….. oricum ar arăta îmvingătorul.
    La ceea ce înseamnă succesul, cel puţin în societatea actuală, ador să fiu un ratat. Măcar merg in direcţia opusă turmei.

    Apreciat de 3 persoane

  4. Ratatul ordinar este cel care ocupă totdeauna locul doi din doi. Altfel se pune problema când competiția are mulţi participanți. Locul doi nu va fi al ratatului, probabil el nici nu va participa. El este cel care nu are sau nu vede scopul existenței sale, este cel care îi învinuiește pe ceilalți pentru nereușitele sale, de cele mai multe ori refuză să lupte pentru că îi lipsește încrederea în propriile capacități.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s