Învățam în una din acele școli anoste, cu pereții plini de portretele „conducătorului iubit” și de mesaje patriot-dogmatice, aparținând aceluiași „iubit”. Cum mi-a venit ideea nu-mi amintesc, dar îmi amintesc cât de repede mi-am pus ideea în practică: am dezlipit câte o literă ici, câte o literă colo, de pe stofa roșie a panoului patriotic, astfel încât textul și-a schimbat complet sensul, incluzând mărci de țigări „străine” și de mașini nemțești. Popularitatea mi-a crescut până la cer, o zi sau două, când fapta a trecut în uitare, așa cum se întâmplă cu toate faptele. Uitasem complet de poveste atunci când am fost chemată în cabinetul directoarei, mult după ispravă, pentru că un profesor a sesizat că pe panoul acoperit de stofa roșie apare Olae Ceaușescu. Directoarea, foc și pară, cu o construcție complicată în vârful capului care mă îngrozea, mi-a vorbit de nota șapte la „purtare” și de exmatriculare, dar și de posibilitatea de iertare, dacă vin cu tata la școală. Problema era gravă, dar nici cu tata nu aș fi venit, că ar fi devenit o problemă cosmică. Mintea fertilă de adolescent a găsit repede o soluție și, iată-mă pe un șantier din vecinătatea școlii, căutând un tată de ocazie, să-l duc directoarei. L-am găsit repede, într-un grup de muncitori care se făceau că muncesc în jurul unei sticle de coniac „Drobeta”. „Tata” nu a avut nevoie de mari rugăminți, a înțeles situația, și-a aruncat roaba la care împingea, și-a șters mâinile pe salopeta fără culoare, și-a aranjat mustața prăfuită și a pornit spre școală, alături de mine, care îl dăscăleam cum puteam mai bine. Am intrat umăr lângă umăr în biroul directoarei, care i-a spus scurt despre fărădelegile mele de o gravitate impresionantă. „Bine, mă tătuțule, așa te-am crescut eu? De-aia muncesc eu să te țin la școală?” „Tătuțul” se aprindea pe măsură ce vorbea și un „v” adânc și amenințător i se profila între sprâncene. De sub mustața apretată de praful de șantier ieșea o voce baritonală, ce se lovea de pereți și îmi reverbera în stomac. „Numa’ mă-ta e de vină, că vă snopesc pe amândouă diseară când ajung acasă”. Și „tătuțul”, într-o atitudine histrionică amintind de Richard Burton, nițel afumat, mima câte o scatoalcă înspre mine, ca un preludiu al pedepsei ce va veni negreșit. A fost o clipă când am regretat că nu l-am adus totuși pe tata, pentru că „tătuțul” era foarte convingător, făcând să tremure chiar și arhitectura impecabilă a cocului directorial, semn al unei defensive precipitate: „lăsați, domnu’, că așa fac copiii, prostii”. Și directoarea s-a grăbit să ne ierte, cu promisiunea din partea mea și a „tătuțului” că fapta nu se va repeta. I-am mulțumit muncitorului din toți rărunchii și ne-am despărțit după poarta școlii: eu am plecat spre alte năzdrăvănii, el- spre roaba lui și spre sticla de „Drobeta”.
Categorii:Oameni
Disidenta dintre bloggerii urmariti! Ma bucur sa citesc despre astfel de actiuni! Citind randurile tale, mi-am amintit ca directorul scolii generale, profesorul nostru de istorie, l-a paruit (nu gasesc un termen potrivit pentru actiunea de a rasuci parul intre degete ca si cand ar vrea sa il smulga din radacina) pe colegul meu de banca pentru ca acesta din urma purta o insigna TWA (Trans World Airlines) primita de la o matusa din America. Simboluri decadente!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nici vorbă de vreo disidență. Nu-mi trecea prin cap să iau lucrurile altfel decât îmi erau prezentate. Am trăit și eu vârsta belelelor și am avut noroc că am depășit-o cu bine. Evident, aș mai trăi-o o dată dacă ar fi posibil.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ai mai trai-o inca o data in aceleasi vremuri si conditii, sau intr-o alta zona geografica (ceva mai spre vest)? Sau perioada aceea nu cunoaste granite, conflicte, regimuri, restrictii? Poate ca nu. Probabil ca nu…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aș mai trai o dată zelul acela efervescent cu care nu m-am mai întâlnit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Probabil e (sau era) vorba de faptul ca la acea varsta inca nu ne era spalat creierul cu ce ai si ce nu ai voie sa faci, dar mai ales cu ce ai voie sau nu ai voie sa vorbesti. Cat despre gandit, puteai gandi ce vrei atat timp cat nu spuneai ce-ti trece prin cap. De fapt ei ar fi vrut sa nu gandesti decat in spiritul ideologiei de partid. In fine, m-am indepartat de la inocenta copilariei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Rebelă!
Ce idee salvatoare! Da, actorul bun! Foarte bun! ( ca și povestitoarea)!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ideile mă băgau, de obicei, în bucluc😁
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Descurcareata esti! Pun pariu ca si convingătoare. 😊
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sunt mai degrabă nedescurcăreață, doar că disperarea mă transformă în zmeu.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu-mi vine sa cred. Parca citesc un fel de poveste terapeutica scrisa de un copil traumatizat.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Depinde câți ani ai! Dacă nu ai cel puțin 40 nu poți înțelege. Nici mie nu-mi vine să cred ce vremuri am trăit.
ApreciazăApreciază
aproape 40, dar niciodată n-am avut atata curaj si imaginatie. la varsta aia citeam mult si practic era varza, cam ca si acum.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce ghidusii făceai când erai mică! 😁
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Aveam și perioade lungi de cumințenie😉
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Superb articolul!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tu ai fost tare curajoasa sau naiva, dar si descurcareata, cat sa iesi din situatia urata. Actorul merita toata stima, ca si tine.
Parca am trait, ce povestesti, intr-un alt fel. Acelasi liceu bucurestean ca si al tau, eu o provinciala iesita in lume, cu puf, ca si puisorii. Au fost gasite lozinci anti partidul_stat intr-o baie si pe peretii unui etaj. Politie. Cine?? Nimeni. Probe cu caligrafia si alte prostii. Final in coada de peste, nu-l mai stiu. 😦
Numai bine!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce vremuri! Copilul meu nu înțelege…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Nu-i timpul pierdut. Au prea multe de facut, deocamdata. Cand se vor linistii, poate nteleg. Si Pitica mea la fel… (e la liceu si ea). 😛
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Sunt uimită de ideea ta, în primul rând, nu mai vorbesc de stiul minunat de a povesti. Dar şi tătuţul de împrumut merită toate laudele!
Îmi era teamă să nu îţi fi aplicat o corecţie acolo, prea se precipita! 😀 😀
Şi tatăl tău a aflat vreodată de asta?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tata a aflat de curând, dar nu i s-a părut ceva ieșit din comun: și el trece repede de la idee la faptă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce putea să-ți treacă prin cap!?! Un Oscar pentru „tătuțul” tău.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Un talent risipit…cu roaba.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
a) Premiul pentru cel mai bun actor merge in Ucraina
b) Ma bucur sa constat ca ti-ai exitins stilul literar si spre zona SF 🙂
c) Norocul tau a fost ca aveai directoare care l-a dorit pe tatal tau la scoala. Daca aveai director probabil ca ti-ar fi cerut sa vii cu mama, si atunci chiar ai fi fost in incurcatura pentru ca „mama e numai una”.
d) Cum de n-a fost implicata invatatoarea/diriginta ta in toata aceasta poveste?
e) La sedintele cu parintii de la scoala cum procedai? Pe cine trimiteai?
P.S. Ca de obicei foarte frumoasa povestea, tesatura frazelor, farmecul fluid al cuvintelor bine alese, toate incarcate de prospetime si talent cat cuprinde, aducand un spor de plauzibilitate epica si naturalete relatarii tale. Felicitari si din partea mea.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
a) E de urmărit prestația marelui actor din Ucraina: partea bună e că prestează divertisment. b). Sunt sigură că ai și tu asemenea copilării în traistă, dar nu le acorzi importanța cuvenită.Părinții au venit la ședințele cu părinții în clasele primare; mai târziu nu mă oboseam să-i anunț despre ședințe, iar ei nu se oboseau să vină la ședințe. Diriginta era profesoară de istorie și doar ce m-a mustrat că îmi stric viața: a murit la revoluție, împușcată în cap, în timp ce alerga să apere muzeul de istorie de „teroriști”. Eram în clasa a doisprezecea și moartea ei mi s-a părut, atunci, inutilă și fără sens. Acum mi se pare neverosimilă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Faina tare aceasta proza ! Îmi imaginez tremurul „arhitecturii impecabile a cocului…”! 🙂 ))) Un autentic si genial actor, este cel care traieste pragmatic, obiectiv, orice rol, indiferent ca e un simplu si ignorat „rob/roaba”, muncitor ! Zic si eu ! 🙂
O noapte magnifica cu liniste, pace si Lumina Divina în Suflet, draga ‘Rebela !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toți suntem actori în niște roluri pe care le interpretăm, unii mai bine, alții mai rău…
ApreciazăApreciază
…mai ales dupa fierbinteala gradelor cognacului vechi de „Drobeta” ! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-a plăcut. Hmm! Tătuțu… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană