Era ultima dintr-un șir lung de femei frumoase, în care frumusețea se transmitea ereditar, din mamă în fiică, mai puternică și mai copleșitoare de la o generație la alta. Nu știa cum își poate dori cineva frumusețea pentru că ea se născuse frumoasă, fără să facă vreun efort pentru asta, dar avea să afle de foarte timpuriu ce greu poate fi să-și poarte frumusețea șlefuită de predecesoarele ei. Își amintea cum atârna de mâna mamei ei, nespus de frumoasă, ca o icoană pe care oamenii o priveau cu evlavie și spaimă, făcându-le loc să treacă, în tramvai sau pe trotuar. Câte o femeie mai curajoasă, apuca de obraji copila și, scuipând-o de deochi, o pupa pe ambii obraji, minunându-se de cât de frumoasă poate fi. Nu poate uita cum își ștergea obrajii cu dosul palmei de pupăturile mereu prea umede și cum mama ei se grăbea să o scoată de sub privirile adoratoare. Își amintea cum, la școală, nu putuse să își facă vreo prietenă, ci stătea singură în bancă, făcând timid încercări de conversație convențională. Nu primea niciodată răspuns pentru că fete și băieți laolaltă amuțeau atunci când ea vorbea, aruncând priviri oblice și nedumerite spre fata care semăna cu o zeiță indiană. Până la urmă a renunțat să-și mai facă prieteni, prinzând uneori frânturi din pălăvrăgeala fetelor: unele considerau că e urâtă că are nasul prea mare și buzele prea subțiri, altele- că are nasul prea mic și buzele prea groase. Băieții o priveau uneori, de departe, și se țineau la distanță. Nu o pomeneau niciodată când vorbeau despre fete pentru că nu o luau în calcul ca pe o ființă terestră. Iar atunci când, îndrăgostită până peste urechi, s-ar fi lăsat cucerită cu dragă inimă, băiatul fugise cu altă fată, aproape urâtă. Își amintea și de una din puținele nopți de dragoste, când, aproape fericită, își privea partenerul care dormea alături de ea, amețit de alcool și amor și își închipuia că i-ar putea fi nevastă. Doar că tânărul a deschis ochii și a privit-o un timp cu admirație și oroare sacră, și-a întors de la ea ochii ce-l dureau și a plecat grăbit, bălmăjind cuvinte fără noimă: frumusețea ei atingea apogeul, depășind limitele toleranței omenești, rănind retine și detronând zeități. Renunțase la a fi nevastă, dorindu-și de acum, cu ardoare, un copil, poate o fetiță, căreia să îi dăruiască din preaplinul său, întregind un șir de mame frumoase și triste, purtând după ele câte o fiică ce va fi pupată umed pe ambii obraji de câte o gospodină mai îndrăzneață.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Frumoasa povestea femeii frumoase ! 🙂
„O femeie frumoasa” a fost, este si va fi mereu în lumina reflectoarelor, apreciata de oamenii onesti, frumosi si detestata de frustati si invidiosi.
Prezenta in societate, o va ridica pe înaltimile gloriei zeitatilor, ori o va determina sa se izoleze pentru a-si salva viata.
Doar „O femeie frumoasa” si înteleapta, care îsi cunoaste si constientizeaza perfect valoarea, identitatea si personalitatea, va reusi sa controleze si echilibreze cele doua aspecte si forte extreme, venite din exterior, însa si atunci va avea nevoie de *UN* adevarat sustinator, empatic si iubitor, neconditionat, fara prejudecati si chiar sacrificator.
P.S. Imi era dor de o poveste scrisa de de tine cu atât de multa profunzime ! 🙂
O seara si un Weekebd binecuvântat, draga Rebela !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și mie mi-e dor să mai scriu, dar se întâmplă ceva cu timpul meu… Mulțumesc pentru cuvintele tale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu cred în „timp” ! Timpul este doar o notiune abstracta indusa artificial în constiinta ! 🙂
Cred doar în Adevarul Absolut, Atemporal, Eliberator !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Atunci mi se întâmplă ceva cu dimensiunea aceea în care trebuie să mă încadrez și tot nu reușesc 😀.
ApreciazăApreciază
Nici nu te osteni zadarnic ! Oricum, singur/a nu vei reusi…jamais !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cat de adecvata e piesa urmatoare nu stiu, insa asta mi-a venit prima in minte citind randurile tale, surprinzatoare ca de obicei: She’s a Beauty – The Tubes
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumoasă melodia. O frumusețe tonică!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pe moment (dar numai si numai pe moment) singura conexiune care mi se face in minte vizavi de propunerea ta literara (mai bine urat si cinstit decat frumos si inaccesibil) este acesta (o) stire:
(Cel mai deştept om din lume, cu un IQ de 300, a murit şomer) William James Sidis este deţinătorul recordului de inteligenţă, cifrele arătând că a avut un IQ estimat între 250 şi 300. Cel mai deştept om din lume, William James Sidis, şi-a arătat calităţile încă de când era mic copil. La un an şi jumătate citea deja publicaţia americană New York Times, la 8 ani ştia deja să vorbească opt limbi străine, iar la 16 ani era deja absolvent la Harvard, scrie Wikipedia.
Născut la 1 aprilie 1898, William James Sidis, a devenit un geniu cu ajutorul părinţilor, care s-au ocupat de studiile lui. Cu sprijinul familiei, dar şi cu ajutorul inteligenţei înnăscute a ajuns să aibă un IQ între 250 şi 300, în condiţiile în care, un om normal nu sare de 115. În mod firesc, viaţa lui trebuia să strălucească. Ţinând cont de faptul că la nici 2 ani putea citi în engleză şi la 4 ani era deja capabil să scrie în franceză şi până la 8 ani şi-a însuşit deja opt limbi străine. Nu s-a oprit aici şi a ajuns să vorbească 40 de limbi, iar Universitatea Harvard pe care a absolvit-o cu brio se lăuda cu cel mai deştept copil de 16 ani. Arestat şi internat într-un spital de boli psihice. Cariera şi viaţa lui au luat o turnură neaşteptată. După ce a fost profesor de matematică între 1915 şi 1919, William James Sidis a decis să renuţe la cariera academică. Bărbatul a fost şi arestat la o paradă socialistă, care s-a desfăşurat în Boston şi a fost condamnat la 18 luni de închisoare. A scăpat însă doar cu un an petrecut într-un sanatoriu. La scurt timp a ajuns să lucreze cu maşini de calcul, job care era mult sub posibilităţile sale intelectuale. Viaţa lui nu a mai strălucit niciodată şi a ajuns să moară şomer în 1944, la vârsta de 46 de ani.
In sensul ca decat sarac si bolnav, mai bie sanatos si bogat. 🙂
P.S. De indata ce mi se va activa in minte vreo conexiune mai de soi, vizavi de frumoasa si bestiala fara pereche, revin cu un comentariu on topic. Daca nu, nu. P.P.S. Am impresia ca din diverse motive, lipsesti nemotivat (sic) la apelul nominal din universal nostrum virtual. Pe unde umbli? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știi probabil că, retardul și geniul afectează în măsură egală viața socială. Altfel spus, retardul și geniul sunt, în egală măsură, stări de handicap. De aceea nu mă miră că IQ-ul acela exacerbat a sfârșit șomer. De altfel, cred că despre definiția inteligenței se poate vorbi la nesfârșit: cunosc oameni care, deși sunt semianalfabeți, îmi pot rezolva probleme în care eu îmi prind urechile, și, în general, pot rezolva aproape orice (una dintre teoriile inteligenței consideră că aceasta e capacitatea de orientare spre scop și de rezolvare a problemelor). Mi-am făcut eu însămi baterii de teste de inteligență si rezultatele sunt onorante. Dar în practică nu se reflectă, acolo unde femeia de serviciu din blocul meu îmi dă lecții cu mare lejeritate. Așa că IQ-ul îmi pare un indice pur teoretic.
Altfel, cred de asemenea că știi deja, că un stimul prea puternic nu mai produce senzația adecvată, ci durere ( o lumină „orbitoare de te dor ochii”, un sunet „ascuțit de te zgârie”, etc). Probabil că așa se întâmplă cu tot ce e prea mult: prea frumos, prea deștept…în cele din urmă te doare(pe mine nu mă doare nimic).
Categoric da: mai bine sănătos și bogat!
ApreciazăApreciază
Ei, s-au mai desteptat si savantii, in sensul ca venindu-le mintea la cap, au bagat de seama ca pe langa IQ-ul care reflecta inteligenta matematica, logica, tehnica, teoretica, nu-i asa?, trebuie sa ia in considerare si inteligenta practica, inteligenta sociala, inteligenta emotionala, inteligenta sexuala (da, da, exista asa ceva chiar si pentru nestiutorii de carte), inteligenta sufleteasca, sau inteligenta spirituala (pai nu va uitati la dl. Iosif?!) si la fel de fel de alte inteligente, care mai esentiale, care mai auxiliare in functie de contextul social, de mode, de vremuri, de trend… Asa ca pana la urma un coeficient de inteligenta care sa reflecte mai corect abilitatile insului de a se descurca pe lume (si dusmanii mor fiindca ne descurcam mai bine) ar trebui sa fie calculat ca medie armonica a tuturor formelor de inteligenta (si respectiv a tuturor formelor de prostie asociate)… Rezultatele ar arata complet diferit… De exemplu ar rezulta ca Donald Trump este un om extrem de inteligent (raportata la lumea asta pe care traim ca prostii)… In fine, se pare ca cu cat suntem mai destepti pe o parte, cu atat suntem mai prosti pe partile celelalte… Daca avem norocul ca tocmai partea pe care suntem destepti sa aiba cautare, bine, daca nu nu… ramanem de prosti. In tot cazul de indata ce se va fi cumva evident ca un ins e destept intr-o anumita arie, toti cei cu care va interactiona vor face instinctiv toate eforturile (uneori va fi foarte usor) sa evite acea arie si sa-l ia la bani marunti in alte arii (aria calomniei) asa ca nu e de mirare ca femeia de serviciu este capabila a fi in stare sa va faca muci (pardon de expresie) intr-o conversatie colocviala purtata in intertext pe teme sociale sau de viata…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt de acord. În plus contează și gradul de familiaritate a testelor, într-un fel răspund cei care sunt la prima întâlnire cu un test, în alt fel cei care au mai răspuns la teste. De exemplu mie, care sunt de formație psiholog, mi-e ușor să trag spuza pe IQ-ul meu. Realitatea îmi certifică adesea că e un IQ umflat artificial.
ApreciazăApreciază
Hm… „de formație psiholog”…
Hm… „inteligenta artificială”
sunt lucruri care se leagă… cand inveti la scoala anumite lucruri, inevitabil vor capata o dimensiune artificiala, care vor impinge in penumbra abilitatile innascute (naturale), relative la domeniul studiat (din carti)… un factor inhibitor al utilizarii intuitiei si instinctelor… psihologice, in cazul de fata… Zic si eu… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Doar ca joc de imaginație te-ai gândit vreodată (în sensul celor spuse de tine mai sus) că s-au pierdut o grămadă de Newtoni, Arhimezi, Pitagori etc din cauza instrucției didactice? Sa nu mă înțelegi greșit, prefer mereu un „tocilar” plin de prejudecăți didacticiste unuia cu mintea „tabula rasa” vrednic să descopere vreo nouă lege a gravitației.
ApreciazăApreciază
Pe mine m-a dus cu gandul la ”saraca fata bogata”… Mi-e clar ca extremele aduc probleme. O femeie frumoasa ce poate fii o mama frumoasa. Mi-a placut tare finalul. Un lant ce echilibreaza. Numai bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Excelent text! E un fel de cerc ce nu se lasă-nchis. Poate depinde numai de fiecare-n parte să tragă puţin de un capăt, nu ştiu. Dar e despre fiecare într-o oarecare măsură.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur că ți-a plăcut! In viața reală chiar cunosc o fată (bătrână de-acum), frumoasă de pica. Roiau mulți bărbați pe lângă ea, dar nici unul n-o „cerea”. Într-un final s-a găsit unul să o ia de nevastă, lumea toată în biserică, mireasa strălucitoare, mirele nu a apărut. A fost zguduitor pentru toată lumea, dar presupun că ce-a simțit fata nici nu se poate bănui.
ApreciazăApreciază
Of, Doamne, biata de ea, nici nu vreau să mă gândesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un bărbat frumos. Era ultimul dintr-un șir lung de bărbati frumosi, în care frumusețea se transmitea ereditar, din tată în fiu, mai puternică și mai copleșitoare de la o generație la alta. Nu știa cum își poate dori cineva frumusețea pentru că el se născuse frumos, fără să facă vreun efort pentru asta, dar avea să afle de foarte timpuriu ce greu poate fi să-și poarte frumusețea șlefuită de predecesorii lui. Își amintea cum atârna de mâna tatalui său, nespus de frumos, ca o icoană pe care femeile si bărbatii o priveau cu evlavie și spaimă, făcându-le loc să treacă, în tramvai sau pe trotuar. Câte un barbat mai curajos, apuca de obraji copilul și, scuipându-l de deochi, il pupa pe ambii obraji, minunându-se de cât de frumos poate fi. Nu poate uita cum își ștergea obrajii cu dosul palmei de pupăturile mereu prea umede și cum tatal lui se grăbea să-l scoată de sub privirile adoratoare. Își amintea cum, la școală, nu putuse să își facă vreun prieten, ci stătea singur în bancă, făcând timid încercări de conversație convențională. Nu primea niciodată răspuns pentru că fete și băieți laolaltă amuțeau atunci când el vorbea, aruncând priviri oblice și nedumerite spre băiatul care semăna cu o zeu olimpian. Până la urmă a renunțat să-și mai facă prieteni, prinzând uneori frânturi din pălăvrăgeala băietilor: unii considerau că e urât că are nasul prea mare și buzele prea subțiri, altii că are nasul prea mic și buzele prea groase. Fetele îl priveau uneori, de departe, și se țineau la distanță. Nu îl pomeneau niciodată când vorbeau despre băieti pentru că nu îl luau în calcul ca pe o ființă terestră. Iar atunci când, îndrăgostit până peste urechi, s-ar fi lăsat vrăjit cu dragă inimă, fata fugise cu alt baiat, aproape urât. Își amintea și de una din puținele nopți de dragoste, când, aproape fericit, își privea partenera care dormea alături de el, amețita de alcool și amor și își închipuia că i-ar putea fi nevastă. Doar că tânăra a deschis ochii și l-a privit un timp cu admirație și oroare sacră, și-a întors de la el ochii ce-l dureau și a plecat grăbită, bălmăjind cuvinte fără noimă: frumusețea lui atingea apogeul, depășind limitele toleranței omenești, rănind retine și detronând zeități. Renunțase la a fi soț, dorindu-și de acum, cu ardoare, un copil, poate un băiețel, căreia să îi dăruiască din preaplinul său, întregind un șir de tați frumoasi și tristi, purtând după ei câte o fiu ce va fi pupat umed pe ambii obraji de câte o gospodină mai îndrăzneață.
P.S. In loc de concluzii: a) Oricat de frumoasa ar fi o femeie tot exista un barbat care este sătul de ea. b) Oricat de frumoasa ar fi o femeie tot exista o alta mai frumoasa decat ea. c) Nu poti avea toate femeile din lume. Dar merita sa incerci.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am avut o criză de râs. Nu-mi mai face așa ceva, că mă omori și consider că aș mai vrea să trăiesc. Mărturisesc: concluziile m-au usturat puțin, dar nici nu am argumente că lucrurile ar sta altfel. P.S. Criza de râs e foarte periculoasă, mai ales dacă vrei să nu râzi pentru că ești într-un moment în care trebuie să te prefaci că ești demn.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Sper ca ti-ai revenit si esti complet restabilita (fara sechele) dupa criza mai sus pomenita. Ma bucur insa ca aceasta a fost reactia spontana fata cu tentativa de pastișare… si nu altminteri. Se putea si mai rau, viceversa, de ex… Daca am fi mai putin incrancenati am putea remarca mai des nota umoristica a lumii (de altfel o nota foarte consistenta). Universul per se este in fapt foarte comic, daca nu chiar hilar de-a dreptul, daca stai sa te gandesti… ca oricie lucru rezultat in urma unui lung sir de erori, una mai bufa decat alta, fiecare incercand prosteste s-o corecteze pe precedenta, esuand mereu rizibil si ridicol. din rau in mai rau… divina comedia del arte. Un film fara sfarsit… cu Stan si Bran… Dar haide ca m-am lungit cu vorba si ma fac (iarasi) de râs. Noi sa fim sanatosi si sa pastram mereu perspectiva din care sa realizam nota umoristica a imensei comedii care se desfasoara imperturbabil in jurul nostru, ispitindu-ne cu caraghioslacuri „imediat in permanenta”…
P.S. Ma astept(am) ca cineva sa inverseze (la sex) conluziile de care zici ca te-au lasat fara argumente de desfiintare. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tocmai am făcut un curs de programare neurolingvistica. Susține tot ce spui tu, iar mie îmi vine mănușă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vai mie! Dar ce-am spus? Sper sa fie vorba despre dimensiunea comica a cosmosului…
P.S. Am auzit de moda asta a „programarii neurolingvistica”… Chiar incepusem sa citesc o carte… dar (la vremea respectiva) nu m-a prins. Poate ii mai dau o sansa. Am impresia ca programare neurolingvistica vine un pic prea tarziu in peisaj… Dar, cine stie, daca accepti discutii pe tema asta cu un amator, poate mai vorbim…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu e prea târziu, mai cu seamă că e vorba de lucruri știute și experimentate din greu… dar atunci când le teoretizezi…îți dai seama cât ești de deștept și habar nu aveai. E ca atunci când ți se definește pompos că roata e rotundă și realizezi că și tu știai asta dar nu te-ai gândit niciodată să teoretizezi că roata e rotundă (musai cu un trainer, căci altfel informațiile își pierd din autoritate). Răspund târziu (și îmi cer scuze) din pură lene, dar am certitudinea că mă înțelegi și mă ierți.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
a) Ma bucur ca nu-mi oferi raspursuri spontante (din colectia pret-a-porter)… 🙂 b) Inteleg perfect pura lene (ca practicant avansat in materie). c) indraznesc sa presupun ca in cazul de fata (cu o probabilitate neneglijabila) lenea nu este 100% pura, fiind contaminata si cu alte esente. Una dintre ipotezele plauzibile ar fi aceea a unor intarzieri studiate, intrucat ce rost ar avea sa raspunzi imediat cuiva care (s9i asa) posteaza comentarii cu mare intarziere?… Relativa intarziere dar orisicat, dincolo de limita confortului. Mai bine ne acceptam lenea pentru a evita sa dam senzatia de nerabdare 🙂 O simpla ipoteza. d) Asadar accept scuzele dar (dupa cum se vede) refuz sa accept oferta cu care ma ispitesti de a te considera o tinta valida pentru acordarea iertarii (sic)… Nu, nu… e) Presupun ca aceste comentarii ar putea fi considerate mici tentative practice de exersare (la nivel amatoricesc) a programarii neurolingvistice (cine pe cine si de ce ramane de vazut)… Zice-se ca dupa ce I-a murit cainele Pavlov a continuat sa-i aduca de mancare… f) Despre partea teoretica a programarii neurolingvistice deocamdata nu pot zice nimica caci, din pura lene, n-am apucat sa caut, sa gasesc si sa revad volumul pe care-l incepusem, Cand am zis ca o asemenea teorie si practica aferenta vin prea tarziu avea in vedere „inteligenta artificiala”… care o sa ne programeze neurolingvistic de nu ne vom vedea, mult mai abitir decat am putea-o face noi intre noi, posesorii de inteligenta si prostie naturale. Inteligenta artificiala produce deja arta, scrie poezie, creaza pictura si muzica… greu de deosebit de cele create de oamenii nascuti din femeie (ca sa folosesc o sintagma iosefianå)… Mult nu va fi pana vom da (si) peste bloguri create si intretinute de catre entitati din acestea mobilate cu inteligenta artificiala, atat de capabile sa mimeze prostia umana incat nici nu vom banui cu cine avem de-a face… Si sa vezi distractie.
P.S. Nu-ti face probleme in privinta intarzierilor cu care apar comentariile (unele in completarea altora)… In HUVACA factorul timp nu are nicio relevanta, intrucat atemporalitatea este la ea acasa. Pauzele pe care le fac in realitate comentatorii nu se vad in fluxul continuu al replicilor 100% spontante, asa cum apar ele in mediul virtual.
ApreciazăApreciază
Mereu femeia frumoasa! 💓
ApreciazăApreciat de 1 persoană