Aveau bunicii mei, la țară, o căsuță cu vreo trei camere, una în continuarea celeilalte, dar traiul și-l duceau exclusiv în una singură, unde mâncau, dormeau și puneau țara la cale. Când mă nimeream prin vacanțe pe la bunici, îmi făceau și mie loc în camera de zi cu zi, ne înghesuiam puțin, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să întreb de ce nu folosim și celelalte camere, pregătite de primit oaspeți, cu cearceafurile albe și pernele umflate, pline de puf de gâscă, din bătătura lor. Erau camerele „bune” și doar târziu, când nu mai eram un copil, dar nici adult nu eram, am fost poftită să dorm în camera de la drum. Era pe vremea când începuse să îmi trebuiască un anume tip de societate, iar vacanțele la bunici începuseră să fie plictisitoare. Atunci am citit cea mai diversă literatură, de la aventură, capă și spadă, cărți de rugăciuni, un abecedar vechi, până la cărți vechi, „de dinainte”, prin care nu prea aveam voie să umblu. Bătrânii nu aveau o bibliotecă prea mare și într-un decembrie târziu, cu zile scurte și nopți lungi, m-am trezit că nu mai am ce citi și m-am reorientat panicată spre colecția de ziare locale, pe care tataie le strângea meticulos. Nu mi-au plăcut și, în plus, tataie era mofluz ca orice colecționar cu colecția violată. Atunci am găsit, la o întindere de braț și sub ochii mei, așa cum sunt uneori lucrurile evidente pe care nu le vezi, cea mai frumoasă carte citită vreodată, puțin îngălbenită și cu urme de umezeală. Tataie o ținea lângă soba de teracotă și rupea câte o pagină din ea, o îmbiba bine cu gaz, o arunca peste lemnele din sobă și o aprindea cu chibritul. După o vâlvătaie inițială, mult fum și suflat în foc, lemnul începea să se aprindă, teracota se încălzea și ochii începeau să ți se închidă într-o toropeală plăcută. Cea mai frumoasă carte citită vreodată nu avea coperți și nici primele capitole, căci iarna începuse de mult și tataie avea tabieturile lui în ce privește aprinderea focului. Avantajul era că lectura te trimitea în plină intrigă, complicată de autor și de paginile lipsă, într-o afacere familială, condimentată cu pasaje scandalos-sexuale și cu răsturnări uriașe de situație. Cartea s-a citit foarte repede, filele salvate de foc se întorceau aproape singure și finalul se apropia cu elan. Eu, cititorul, eram cu sufletul la gură, simțeam deznodământul și aproape tremuram de curiozitate și nerăbdare. Așa m-a găsit ultima pagină, unde, în plin punct culminant, am fost anunțată că s-a sfârșit primul volum. Și atât. Nu știam cum se numește cartea sau cine a scris-o, ci doar că personajele purtau nume ungurești. Restul vacanței, în serile lungi în care tataie mai rupea câte o filă din cea mai frumoasă carte citită, nu am făcut decât să imaginez finaluri posibile, cu convingerea fermă că îmi scapă finalul adevărat al cărții. O sumă de frustrări, nefericiri, neputințe m-au chinuit grozav o vreme, constituindu-se în sindromul paginilor necitite, care nu există documentat, dar pe care îl pot patenta chiar acum. Odată apărut, acest sindrom te va urmări toată viața, atunci când distracția începe după ce pleci tu de la petrecere, sau atunci când sexul cel mai grozav s-ar fi întâmplat dacă nu adormeai înainte de vreme.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Groaznic! Asta cu cartea nu cu sexul! Eu am patit-o cu coloana muzicala din serialul Martin Eden.M-a salvat internetul dar pana am avut asa ceva…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Așa…că și cu melodiile mi se întâmplă. Bun exemplu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu am citit cand eram copil o carte din asta veche, flendurita cu personaje maghiare, mi-a placut foarte tare dar nu stiu cum se numea. Parca unul se numea Geza. Era o carte cu adolescenti. Mi-ar placea sa aflu ce carte era aceea.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Despre cărți vechi și flendurite…unele aveau viață proprie, în sensul că adăposteau niște vietăți mici care mișunau pe pagini.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Superbă parabolă pentru „toate la timpul lor”…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
„Toate la timpul lor” și „sa nu lași lucrurile neterminate”, pentru că ceea ce n-ai făcut te va chinui mai mult decât ceea ce ai făcut.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Așa e.
Și eu am, la propriu, o carte rămasă neterminată. De fapt, o legendă, „Oastea lui Igor”. Lipseau din fașă multe pagini din ediția pe care o aveam eu cînd eram copil, am citit și re-recitit cartea fără paginile alea de la Igor și așa a rămas pentru tot restul vieții…
O să mă gîndesc și eu la ideea asta superbă într-o zi cumva, sînt „geloasă” doar pe titlu, ceva mai potrivit și mai frumos ca sindromul tău nu cred c-aș fi găsit 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
E fantastic> și eu am la activ o carte ungurească, tot așa, fără coperți, cu pagini lipsă… era vorba despre un buncăr special (lăsat în urmă de naziști), o capcană subterană în care dacă picai erai supus unui program de îndoctrinare psihologică foarte eficace (scriitorul maghiar a avut o imaginație debordantă și un scris agresiv de vreme ce mi s-a lipit pe cerebel).
🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aceste councidențe mă duc cu gândul că am subevaluat literatura maghiară…
ApreciazăApreciază
Tu le zici coincidențe, dar se pare că e lucrarea din umbră a iredentismului maghiar carele adânc sapă în fundamentele statului totalitar- pardon-unitar român diseminând mișelește asemenea lucrări incomplete, trunchiate, cu mesaje subliminale, subversive, întru slăbirea unității de monolit a poporului în jurul partidului spre calea de aur a societății socialiste, multilateral dezvoltate și trecerea la comunism! (URA! URA!).
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dreptate ai! Făceau personajele mele ungurești un amor înfocat prin niște catacombe….și știe toată lumea că sexul e tehnică de manipulare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😉
ApreciazăApreciază
Un sindrom greu, apasator, ce-ti lasa-n suflet un mare…Goool !!! 🙂
O seara si un Weekend linistit, draga Rebela !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa e! Fiecare ne umplem golul cu surogate a ceea ce ne-a lipsit la un moment dat. Numai bine!
ApreciazăApreciază
Da, fix aşa procedăm şi-n cazul „nefăcutelor”, ca-n cazul necititelor. Ne tot imaginăm cum ar fi fost, ce-ar fi fost… în timp ce clipa arde mocnit.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Ce frumos ai spus!
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciază
Exista in lume un numar oarecare (ne-neglijabil) de persoane (femei si barbati) care reusesc performanta sa faca sex in timp ce dorm, literalmente… asa ca exista sperante sa se întâmple doritele grozåvii si daca adormi devreme… 🙂
Cat priveste literatura etnicilor maghiari l-as aminti pe neuitatul Deak Tamas, cu ale sale volume: „Memoriile unui celibatar” si „Un celibatar in lumea larga”. Merita…
ApreciazăApreciază
Asta ca sa nu mai zic de Fodor Sandor cu uluitoarele peripetii ale lui Cipi, acest pitic urias…
Ungurii sunt si ei oameni. Nu mai vorbesc de unguroaice… Am avut odata (ca niciodata) o bursa de 6 luni la Budapesta. Am ramas cu amintiri de neuitat. Acum realizez ca acestea ar putea fi un nesecat izvor de inspiratie pentru niste proze scurte pe Arca lui Goe.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este vorba, probabil, despre sexsomnie, o tulburare asemănătoare somnambulismului? Omul (mai degrabă bărbat) nu-și amintește episodul și nu se trezește. Cât privește ungurii, și ei oameni, cred că sunt foarte pasionali, dacă stau să plec urechea la vorbele despre rata sinuciderilor sau despre patima unguroaicelor. Am notat: Deak Tamas. Pe Cipi l-am cunoscut, dar nu am fost compatibili, poate sunt prea bătrână pentru el. Mă bucur să vă aud/văd/ citesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să fie Jókai Mór, ”Fiii omului cu inima de piatră”? Trebuie să îl întreb pe amicul Sherlock.
Cel mai mult mi-a plăcut ideea cititului la concurență cu arderea paginilor.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Nu por să cred! Așa se numea autorul: Jokai Mor, și până în clipa asta am crezut că nu am știut despre cine e vorba! Sunt sigură că e Jokai Mor, mi-am adus aminte că am întrebat de el printre colegii de școală și nimeni nu-l știa.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Iar cartea cred că se numea „Omul de aur”, pentru că, știind autorul, a fost ușor să fiu eu însămi Sherlock și să investighez internetul. Vă mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 2 persoane