Oameni

O poveste ludică

De pe • ( 39 comentarii )

Nu era prima dată când Cezarul rămânea în beznă, trăind aceeași panică trecătoare. Trupele rebele de gherilă, de prin profunzimile imperiului, obișnuiau să provoace scurte pene de electricitate, lăsându-l pe Cezar lipsit de apărare și vulnerabil. De fiecare dată, Cezarul spunea „să se facă lumină!” și întunericul dispărea ca prin farmec, prin truda puzderiei de oșteni care-l adorau. E adevărat ca era un dictator și că dependența de a avea control nelimitat îl pusese în situații stânjenitoare, nedemne de un cezar, dar era adulat de mulțimile care i se dăruiau întru totul.

„Să se facă lumină!”  zise Cezarul și de astă dată, cu vocea sugrumată de emoția unei presimțiri sumbre. Dar întunericul a rămas dens, dublat de o liniște stranie. Nu se auzeau motoarele, nici măcar motorul cel mare și zgomotos, ale cărui supape clănțăneau neîntrerupt. A încercat să-și domine panica și să reevalueze situația, căci bănuia că trupele de gherilă nu ar fi putut sabota motoarele. Așa a aflat, prin iscoade obosite, că ariergarda căzuse prima, frântă de la mijloc, și apoi pierduseră flancurile, care înghețaseră într-o nemișcare marmorată. Trecătorile erau blocate, întrerupând fluxul de informații și de energie. Inamicul, insinuat parșiv în rândurile oștenilor, ca o secvență virală ce se replica din aproape în aproape, lovise punctele cheie ale imperiului, producând daune ireparabile. Cezarul, apărat de ultimii oșteni ai imperiului, încercă vreo două comenzi salvatoare, care se risipiră în beznă, fără să găsească executanți valizi. Imperiul agoniza și Cezarul, lipsit de lumină, acceptă, cu o liniște neașteptată, să nu mai simtă nimic.

Noroc sau ghinion, Cezarul a fost salvat de niște aliați necunoscuți, ridicoli în uniformele lor reflectorizant-intergalactice, purtând însemnele cruciadelor, care i-au venit în ajutor cu cele mai diverse arme: electrice, chimice și chiar mecanice. Puternic afectat, Cezarul și-a promis refacerea imperiului fără de care el nu ar fi decât o amintire.

Aceasta este povestea. O poveste romanțată și scurtă despre infarctul miocardic.

 

Categorii:Oameni

39 de răspunsuri »

  3. Magnifica proza, cu o profunda simbolistica istorica. Felicitari !
    Daca nu l-as fi cunoscut pe „Cezar” cred ca mi se umezeau ochii de empatie si durere sufleteasca, însa stiindu-i caracterul si personalitatea m-am abtinut de la aceste sentimente de slabiciune sentimentala… 🙂
    Oricum cu totii am platit, platim si vom plati taxe si impozite „Cezarului” atâta timp cât vom merge la urne si vom vota, indiferent ca va fi „cruciat stralucitor” sau oricare alt om muritor, în România, Europa, ori alt continent sau stat de pa Terra mondializata si împartita în 3 mari Imperii si câteva mai mici… 🙂
    „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu !”
    Un Weekend superb, binecuvântat cu liniste si pace în Sufletu-ti rebel frumos !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

    • Sau mai bine si mai grandios zis:

      Magnifico prosa oratione composuit, ex historical altum urgent symbolismum. Gratulationes!
      Si scire „Caesaris” Puto humectare veraque oculi animique dolor sciens hominumque moribus animi imbecillitate animi sensus ab servavi 🙂 …
      Omnes usquam reddere, poenas dare tributum Caesari an quod ‘Caesar’ ut dum itur ad capitum et nos num erit suffragium „crucesignatis splendida” aut aliqua alia mortalis homo, in Romania, nec Europam aut defendere alterius Orbis PA Maria globalizationem vertitur status et imperia divisa in III et minor 🙂 …
      „Reddite igitur quae sunt Caesaris Caesari et quae sunt Dei Deo”
      A magna volutpat vestibulum, beati sunt rebelles in pace animam meam quietam pulchra!

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

    • @Arca lui Goe
      Da, într-adevar. Sau si mai grandios …putea fi si asa…
      פרוזה מרהיבה, עם סמליות היסטורית עמוקה. מזל טוב!
      אם לא הייתי מכיר את „יוליוס קיסר” אני חושב שהעיניים שלי היו מוכתמות באמפתיה ובכאב לב, אבל בידיעה את אופיו ואישיותו אני מוכתם מתחושות אלו של חולשה סנטימנטלית… 🙂
      עם זאת, כולנו שילמנו, נשלם ונשלם מיסים ומיסים „קיסר” כל עוד אנחנו הולכים לסקרים ולהצבעה, בין אם זה יהיה „נוצץ קרוש” או כל בן תמותה אחר, ברומניה, באירופה, או ביבשת אחרת או במדינה של טרה מונדדיטטה ו מחולק ל -3 אימפריות גדולות… 🙂
      „תנו לקיסר מה זה קיסר, ולאלוהים מה זה אלוהים!”
      סוף שבוע נפלא, מבורך בשלווה ו
      …dar cine mai întelegea ceva…?

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

      • @Ano… – Foarte grandios intr-adevar. Cat despre intelegere nicio grija, nici din mesajul original nu era nimic de inteles. Autorul cu pricina n-a facut decat sa exprime tematic o neintelegere a sa vizavi de text, dupa cum a subliniat si Ado… folosind postarea exclusiv ca pretext de a se lua in seama pre sine… si de a incanta clisee…

        Apreciază

        Răspunde

        • Mă întreb mereu unde stă secretul scriiturii autorilor care-mi plac. Nu am găsit nimic extraordinar, ci doar certitudinea (eronată, desigur), că „așa aș putea scrie și eu, dacă aș vrea”. Ceea ce poate însemna că fiecare scriitor își are cititorul său. De pildă, într-o anumită perioadă, grupul meu de lectură era înnebunit după Patapievici, și eu, din dorința de a mă alinia grupului, am purces la studiul patapievicesc. Poate părea distractiv, dar citeam cu voce tare, să mă aud, pentru că deși îmi dădeam seama că fonetic cunosc limba, în realitate parca citeam într-o limbă necunoscută. La fel mi s-a întâmplat cu Mo Yan, prea multă metaforă îmi strică plăcerea lecturii. Am trăit un mic complex de inferioritate, care mi-a trecut repede: Mo Yan și Patapievici nu sunt scriitorii mei, pentru ca eu „nu aș putea să scriu așa ceva, nici dacă aș vrea”.

          Apreciat de 2 persoane

          Răspunde

      • Exista intr-adevar o sama de teorii care incearca sa explice universul creatiilor aristice si relatia artist-spectator prin prisma psiho-patologiei. Preupun ca aceasta poate fi o abordare interesanta care pote releva anumite aspecte (adevaruri?) dar care per total este gresita. Probabil ca cei care au propus-o au fost in mare majoritate lucratori in domeniul afectiunilor psihologice / psihiatrice, si deh, cand ai un ciocan in mânå majoritateal lucrurilor din jur ti se par a fi cuie. Desigur ca putem observa si studia infuentele nevrotice in arta ca si in orice alta activitate sau contemplare efectuata de hominizi, in functie de ce anume activitate si/sau contemplare a ajuns cuma sa-l defineasca pe insul observat, Totusi esenta artei este cred departe de a fi un fenomen interior psiho-patologiei. Daca ai timp (de pierdut) si chef (de a-l pierde) ca sa afli mai mult despre ce anume spun uite poti face o excursie gratuita pe Arca lui Goe Artă AND, OR, XOR Adevăr.

        Apreciază

        Răspunde

      • Habar nu am daca sunt tolerant/intolerant sau cat anume de tolerant/intolerant oi fi fiind. Probabil ca tot omul, nici prea-prea nici foarte foarte, Totusi in cazul de fata nu cred ca toleranta sa aiba aplicare. Suntem amandoi gradinari amatori. Asta-mi si aminteste de un banc. Cica un ferimier si o fermiera cultivau independent legume si zarzavaturi si le aduceau la piata. Fermiera se minuna vazand cat de rosii erau rosiile fermierului si-l intreaba cum face sa fie rosiile asa de rosii. Fermierul ii spune ca se plimba noaptea complet dezbracat prin gradina si vazandu-l rosiile se rosesc de rusine. Fermiera ii spune ca o sa incerce si ea chestia asta. Cand s-au reintalnit in piata fermierul a intrebat-o daca a functionat solutia pentru rosirea rosiilor, iar fermiera a raspuns ca nu, nu a functionat dar ca in schimb i-a sporit fabulos recolta de castraveti. 🙂

        P.S. Multumesc pentru vizita pe arca. Daca stiam ca vii lasam o sticla de lichior la vedere.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

  5. Interesanta corelatia intre faptul de a-ti placea o scriitura si sentimentul ca ai fi putut tu insuti sa scrii respectivul text. As adauga cateva lucruri care-mi trec prin minte in legatura cu asta dar acum ma grabesc si nu vreau sa le stric exprimamdu-le prea in pripa. Cum ti se par textele lui Umberto Eco si William Faulkner? Crezi ca ti-ar fi la indemana sa scrii „așa ceva”, „dacă ai vrea”?…
    Nu stiu de ce imi amintesc acum despre o vorba de duh a marelui filozof rural Gigi Becali: Daca as putea sa ma exprim io as vorbi mai frumos decat Plesu si Liiceanu. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

      • Mi-au placut la nebunie cele patru puncte de suspensie si zambetul (sågalnic ?!) cu care iti inchei mesajul, lasandu-l (intocmai ca Umberto Eco) pe cititor sa aleaga finalul comentariului tau. „Insula din ziua de ieri” se petrece pe Arca lui Goe in fiecare zi (intr-o forma rudimentara si simplificata, spre esentializare) doar ca nu este constatata decat foarte arareor in acea a doua zi, dinspre care ar trebui privita… De multe ori a doua zi nici nu exista… Arca lui Goe, intocmai precum Polonia lui Alfred Jarry, se gaseste pretutindeni, dar mai ales acolo unde te afli (poate chiar pe acest blog rebel)…

        P.S Dar ce sentimente ai fata de Numele Trandafirului?… Iti place destul de mult incat sa te poti simti drept co-autor potential?

        Apreciază

        Răspunde

      • Te referi la William Faulkner? Extra old? I don’t get it. Poate numai Dostoevsky in Demonii a reusit sa ma enerveze, intimideze si sa ma puna in dificultate (facandu-ma sa tergiversez prelung finalizarea lecturilor incepute, abandonate, reincepute, reluate) precum a facut-o Faulkner. Ma rog nu-l pun la socoteala pe James Joyce (ca care n-am reusit s-o scot la capat)… Totusi daca reusesti ca, in timp ce-l citesti pe Faulkner, sa-ti acordezi gandurile cu mintea personajelor (depasind cumva o limita critica peste care perceptia permite acest lucru) vei putea reusi o incursiune reconfortanta in acel univers. Faulkner scrie direct din mintea personajelor sale, si nu produce literatura in sensul clasic al cuvantului. El nu descrie gandurile si gandirea personajelor, ci reda pur si simplu aceste ganduri reusind sa comita aceasta magie prin folosirea cuvintelor. Ca sa-ti placa Faulkner trebuie sa accepti sa te transferi in capul personajelor sale si sa faci efortul sa decodifici scintilatiile electrice fragmentare la care esti martor stupefiat si sa le intregesti apoi prin extrapolare cu detaliile lipsa pentru a obtine povestea. Pentru asta esti dator sa intelegi cum anume gandesti tu insuti, cum ti se misca gandurile in cap, aproape fara corp de cuvinte, exclusiv cu prescurtari si subintelesuri. Ma rog, cam asa ceva imi amintesc eu din imemorialele timpuri (cu multe vieti in urma) in care citeam trilogiile lui Faulkner.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

  6. Poate ca o sa incerc „Oameni din Dubiln”… cat despre cati anume inteleg Ulise este cam cum e si cu mecanica clasica. Exista cluburi cu insi care pretind c-ar intelege destul de exact mesajul joyceian din Ulise si se confirma unul pe altul in aceasta postura. De ex. Serban Foartza (care intelege la fel de bine si mecanica clasica – scriind chiar poeme pe aceasta tema despre pisica lui Schrodinger)…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu