De ce îmi place stilul minimalist? Dincolo de motivația estetică ar fi cea practică: este mai ușor să dai cu aspiratorul când nu te împiedici de prea multă mobilă. Minimalismul nu e pentru toată lumea și asta mi-e clar când mama mea, venind pe la mine, mă căinează că încă nu mi-am cumpărat un covor. De fiecare dată eu îi spun că nu-mi doresc un covor, iar ea îmi răspunde cu „lasă mamă, că o să-ti iei tu, când o să poți!” Minimalismul meu s-a estompat mult de-a lungul timpului, pe parcurs ce unul sau altul dintre noi și-a dorit câte ceva, cum ar fi chitara fiică-mii, la care doar eu cânt o unică partitură cu două note- „melc, melc, codobelc”, sau șevaletul meu pe care, în cele din urmă, am pus un tablou. Nu mai vorbesc de scoicile, căluții de mare fosilizați sau căsuțele de lut care se adună, an după an, pe rafturi. Au poveste și nu aș renunța pentru nimic în lume la ele.
Când amicii mei și-au angajat un decorator, pe bani grei, pentru a-și renova casa, m-a mușcat un pic viermele invidiei: cum de eu nu m-am gândit la asta și, în loc de decorator, am ales să arunc jumătate din casă inutilă doar pentru a câștiga spațiu pentru viitoare lucruri inutile. Când decoratorul și-a terminat treaba, e de înțeles că m-am grăbit să evaluez minimalismul realizat profesional. Am luat ceva de casă nouă, o vază simplă din cristal de Bohemia, care se potrivea în orice context și, cu vaza în brațe, am trecut pragul casei proaspăt renovate în manieră minimalistă. Mâna expertă a decoratorului se vedea, în sensul că nefericiții nu prea aveau mobilă. Ne-am așezat pe un fel de tatami, aproape pe pardoseală, foarte confortabile pentru șezut. O micuță măsuță de cafea, tot joasă, era unica piesă de mobilier din cameră. Pe un perete trona un televizor cu diagonală mare, vedeta camerei cu pereții imaculați. Îmi plăcea să-mi aud vocea pentru că după ce se lovea de pereții goi, se întorcea la mine în valuri de ecou, nestingherită de vreun obstacol. Țineam picioarele sub mine, turcește și vaza pe genunchi, neștiind unde s-o pun. Ochii nu se puteau opri pe nimic, adică nu aveau pe ce, obligându-mă să-mi privesc interlocutorul în ochi, ceea ce nu e totdeauna confortabil. Totuși, pe peretele opus televizorului, era agățat un tablou micuț și întunecat, spre care m-am întors, cu tatami cu tot, să-l văd mai bine: pe fond negru (dacă acceptăm că negrul ar fi o culoare) era un punct și mai negru. Un unic punct pe care privirea mea s-a fixat, din dorința de a scăpa de timiditatea ce mă încearcă atunci când sunt nevoită să mă uit continuu în ochii cuiva. Punctul negru, privit concentrat, a început să se dilate și să tremure în jocuri de întunecimi variabile, ducându-mă cu gândul la o teribilă gaură neagră, capabilă să absoarbă mobilă, cuvinte și lumină. Instinctiv, mi-am chircit și mai mult picioarele, ținând vaza pe genunchi, văzând cu ochii minții cum membrele mele s-ar putea lungi ani lumină dintr-o eroare de absorbție. Mi-am desprins greu ochii de pe teroarea neagră, am pus vaza pe pardoseală, obstacol în calea curburii spațiului și m-am ridicat anevoios de pe tatami, cu certitudinea că am genunchi. M-am dus acasă la mine, gândindu-mă să-mi cumpăr un covor.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Un apartament bine aerisit, compus din trei incaperi principale, avand terasa cu giamlac si sonerie. In fata, salonul somptuos, al carui perete din fund este ocupat de o biblioteca de stejar masiv, totdeauna strans infasurata in cearsafuri ude… O masa fara picioare, la mijloc, bazata pe calcule si probabilitati, suporta un vas ce contine esenta a „lucrului in sine”, un catel de usturoi, o statueta ce reprezinta un popa (ardelenesc) tinand in mana o sintaxa si… 20 de bani bacsis…Restul nu prezinta nici o importanta.
Trebuieste insa retinut ca aceasta camera, vecinic patrunsa de intuneric, nu are nici usi, nici ferestre si nu comunica cu lumea dinafara decat prin ajutorul unui tub, prin care uneori iese fum si prin care se poate vedea, in timpul noptii, cele sapte emisfere ale lui Ptolemeu, iar in timpul zilei doi oameni cum coboara din maimuta si un sir finit de bame uscate, alaturi de Auto-Kosmosul infinit si inutil…
A doua incapere, care formeaza un interior turc, este decorata cu mult fast si contine tot ceea ce luxul oriental are mai rar si mai fantastic…Nenumarate covoare de pret, sute de arme vechi, inca patate de sange eroic, captusesc colonadele salii, iar imensii ei pereti sunt, conform obiceiului oiental, sulemeniti in fiecare dimineata, alteori masurati, intre timp, cu compasul pentru a nu scadea la intamplare.
De aci, prin o trapa facuta in dusumea, se ajunge, din partea stanga, in o subt-pamanta ce formeaza sala de receptie, iar din partea dreapta, prin ajutorul unui carucior pus in miscare cu manivela, se patrunde intr-un canal racoros, al caruia unul din capete nu se stie unde se termina, iar celalalt, la partea opusa, intr-o incapere scunda, cu pamant pe jos si in mijlocul careia se afla batut un tarus, de care se afla legata intreaga familie Stamate…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Să știi că mi-am propus să-l citesc. Doar să-mi cumpăr o carte, că nu-l am în casă. Am citit acum un fragment, să pot identifica textul tău, și îmi pare că îmi seamănă😀
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Acest om demn, unsuros și de formă aproape eliptică, din cauza nervozității excesive la care a ajuns de pe urma ocupațiilor ce le avea în consiliul comunal, este silit să mestece, mai toată ziua, celuloid brut, pe care apoi îl dă afară, fărâmițit și insalivat, asupra unicului său copil, gras, blazat și în etate de patru ani, numit Bufty… Micul băiat, din prea multă pietate filială, prefăcându-se însă că nu observă nimic, târăște o mică targa, pe uscat, în vreme ce mama sa, soția tunsă și legitimă a lui Stamate, ia parte la bucuria comună, compunând madrigale, semnate prin punere de deget.
Aceste ocupațiuni îndeajuns de obositoare îi fac, cu drept cuvânt, să se amuzeze, și atunci, ajungând uneori cu îndrăzneala până la inconștiență, se uită tustrei cu benoclul, printr-o spărtură a canalului, în Nirvana (care se află situată în aceeași circumscripție cu dânșii, începând lângă băcănia din colț), și aruncă în ea cu cocoloașe făcute din miez de pâine sau cu coceni de porumb. Alteori, pătrund în sala de recepție și dau drumul unor robinete expres construite acolo, până ce apa, revărsându-se, le-a ajuns în dreptul ochilor, când cu toții trag atunci, de bucurie, focuri de pistol în aer.
În ce privește personal pe Stamate, o ocupație care îl preocupă în gradul cel mai înalt este ca să ia seara, prin biserici, instantanee de pe sfinții mai în vârstă, pe cari le vinde apoi cu preț redus credulei sale soții și mai ales copilului Bufty, care are avere personală. Acest negoț nepermis nu l-ar fi exercitat pentru nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă aproape completă de mijloace, fiind silit chiar să facă armata când era abia în vârstă de un an, numai ca să poată ajuta, cât de curând, pe doi frățiori nevoiași ai săi, cu șoldurile scoase prea mult în afară, cauză pentru care fuseseră dați afară din slujbă.
Într-una din zile, lui Stamate, ocupat fiind cu obișnuitele sale cercetări filozofice, i se păru, o clipită, că a pus mâna și pe cealaltă jumătate a „lucrului în sine”, când fu distras de o voce femeiască, o voce de sirenă, ce mergea drept la inimă și se auzea în depărtare, pierzându-se ca un ecou.
Alergând de urgență la tubul de comunicație, Stamate, spre marea lui înmărmurire, văzu cum, în aerul cald și îmbălsămat al serii, o sirenă cu gesturi și voce seducătoare își întindea corpul lasciv pe nisipul fierbinte al mării… în luptă puternică cu sine, pentru a putea să nu cadă pradă tentației, Stamate închirie atunci în grabă o corabie și, pornind în larg, își astupă urechile cu ceară împreună cu toți matrozii…
ApreciazăApreciază
Capitolele III si IV (de altminteri cele mai interesante) le gasesti aici: Palnia si Stamate. Nu da banii pe prostii (pe volume care sa-ti perturbe psudo-minimalismul 🙂 ). Da, da iti seamana… Doar ca la tine conotatiile sexuale apar in titlu, in timp ce la el apar in continut. Desigur ca ambele con-tinuturi mustesc de o zeflemea subinteleasa si crescatoare, care in varianta propusa de tine atinge apogeul in momentul in care esti cuprinsa de spaima spaghetizarii ce te trimite fugutza acasa pentu a te lega de tzåraus, in timp ce Stamate (intocmai precum Urmuz si Madalina M, la doar 43 de ani) nu reuseste sa mai scape, lunad de buna voie calea neantului (un spitzer) de rit Maxwell-ian clasic, intrucat pe vremea lui,,desi existau gari negre cu aceeasi abundenta ca azi, acestea nu fusesera inca descoperite ca repere literare cu prestanta publica, din cauza pudorii specific timpurilor de atunci, purpurii si Urmuziene.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc. PS: Chiar în clipa asta fierb niște spaghete.
ApreciazăApreciază
Dincolo de cît am rîs, mă-ntreb serios, fiind și eu o auto-minimalistă, dacă totuși tabloul unic și strict necesar n-ar putea fi din alt curent existențial(ist)…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Tabloul nu era rău, ci doar straniu. Mie mi-a stârnit multă admirație: cât de artist poți fi să pictezi o gaură, pentru că asta sugera. Probabil că artistul deținea niște chei existențialiste, pe care nu m-am priceput sa le deslușesc.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Angajarea unui decorator e primul pas. Următorul ar fi să angajăm pe cineva care să gândească în locul nostru. Pe bani grei.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Suntem foarte, foarte aproape de acest deziderat. Vine, vine, vine inteligenta artificiala… Pazea… Vom deveni inca si mai irelevanti, mult mai irelevanti… Pe gratis. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Avem formatori de opinie, televizor și fb. Ce zici de influenceri? De ce ne-am obosi când e așa ușor să decidă altcineva ce e bine pentru noi..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Românii nu sunt minimalisti, ci orientali in gusturi. De aici atractia pt manele si locuinte încărcate.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Că mi-ai adus aminte! Castelul Peleș are o cameră turcească, mare, obscură, cu niște divane roșii, care te îmbie la leneveală și dezmăț (cum ar fi o narghilea, de exemplu). Mereu imi spun că „atunci când voi fi bogată” (vorba asta nu m-a părăsit din copilărie) voi avea o astfel de încăpere: camera turcească. S-ar putea să ai dreptate: suntem orientali.
ApreciazăApreciază