Spun gurile rele că poveștile de iubire nu sunt foarte cinstite. Cum că unul dintre protagoniștii poveștii iubește mai mult, în timp ce celălalt se lasă iubit. Cum că epicentrul poveștii de iubire e matematic deviat, punând între paranteze rațiuni elementare. Poate că gurile rele au dreptate: ea a știut de la început că va iubi pentru amândoi și i-a promis fericirea. Iar el, sedus de adorația ei, a fost de acord și s-a lăsat iubit, adulat și mângâiat. Ca un zeu răsfățat primea ofrandele în dar, cârcotind că nu e de-ajuns, iubita mea! Se vede, spunea el, se vede că nu pui suflet! Și ea, biata, punea și mai mult suflet, când amesteca în oală pe foc, când făcea pantalonilor lui o dungă de te tăiai în ea cu fierul încins, când scotea așternuturile la aerisit în gerul iernii. Zeul cel nărăvaș, mulțumit-bosumflat, o strângea în brațe și o privea în ochi: e bine, iubita mea, dar pune mai mult suflet! Se necăjea femeia că el nu-i recunoaște sufletul în oala de mâncare, în dunga tăioasă a pantalonilor sau în așternuturile mirosind a ger. Dar cel mai mult se necăjea că îmbrățișările ei erau bănuite a fi cam lipsite de suflet. Se vede, zicea el, se vede că nu prea pui suflet, iubita mea! Și cu sufletul ciopârțit, într-o zi monumentală, ea a făcut un pas alăturea de drum și s-a iubit cu un prieten vechi, într-o împreunare camaraderească, în care fiecare a pus suflet după pofta inimii și după putință. Ar fi de înțeles regretul pe care femeia l-ar fi încercat. Dar femeia, vinovată de a nu simți vreun regret, s-a întors să pună suflet în oala de pe foc, în dunga pantalonilor sau în așternuturi mirosind a ger. Doar că sufletul se risipise pe nimicuri, lăsând în loc un spațiu vidat, dornic de a absorbi orice. Zeul bosumflat, în virtutea obișnuinței îndelungate, și-a îmbrățișat iubita și a vrut să-i spună că ar trebui să pună mai mult suflet. Dar, în loc de asta, zeul s-a coborât de pe soclul lui să-și protejeze frumoasa poveste de iubire, simțind amenințările subliminale în ventriculul stâng. Au trăit fericiți o preacinstită poveste de iubire, poate până la adânci bătrâneți: el iubea pentru amândoi și ea se lăsa iubită, la cheremul unui spațiu vidat, dornic de a absorbi orice.
Dragoste
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Probabil ca asta este happy end-ul alternativ si autobiografic al povestii fetitei cu chibriturile, in varianta in care un autor mai putin crud si mai putin avid de a atinge musai in inima coardele sensibile ale spectatorilor, i-ar fi dat eroinei sansa sa strabata noaptea de Craciun supravietuind cumva gerului, pentru a avea sansa sa cresca mare si sa se marite. Si uite asa a aparut, in proza scurta, Fata cu chibriturile (II). Inca un pas spre cartea adorebeliana…
P.S. Astept cu nerabdare parerea criticilor literari, recte, bunaoara, a d-lui Iosif Greblea, caci povestea de azi ar merita sa fie privita un pic prin prisma AAAE.
ApreciazăApreciază
Nu! E greșit. Îmi pare rău să-ți spun că fetița cu chibrituri a murit de frig. Nu a supraviețuit nopții geroase, deși a încercat să se adăpostească sub un brad de pe domeniul public. Pe retină i-a rămas o ultimă imagine: ciotul unei falnice crengi de brad ce și-a găsit un rost mai bun😀.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu siguranta ca tu stii mai bine, fiindca ai fost (si) acolo, ca orice autor care, suferind de ubicutate, se afla mereu pretutindeni acola unde destinele pre-fabricate ii poarta pe eroii creatiilor sale. Ceea ce inseamna ca in cazul de fata nu-i vorba de vreo continuare directa ci de vreo posibila reincarnare, Un pas in plus pe drumul carmei catre nirvana. Daca ai ocazia sa vezi si filmul, care, ambalat in multe alte straturi (dispensabile cu tot tragismul lor) contine chiar povestea surprinsa de tine in proza scurta. In varianta nihilismului invingator la orase si sate, caci de… este o poveste universala in varianta ruseasca. Apropo Iti plac filmete rusesti? Ai favorite?
ApreciazăApreciază
Îți mărturisesc că urăsc limba care-mi sună bolovănos în urechi. Am făcut rusă la școală și probabil de acolo mi se trage. Mi-au plăcut câteva filme rusești (unul recomandat de tine). Exclus Tarcovski.
ApreciazăApreciază
Cred ca de multe ori nu avem sansa de a aprecia direct si nemijlocit cum ne (ră)suna o limba straina, senzatiile fiindu-ne mereu alterate de tot felul de factori subiectivi care mai de care. Prin urmare este foarte posibil ca repulsia pe care ti-o trezeste limba rusa sa aiba jutificari duium, caci altminteri, studiile stiintifice pe „ordinator”, au demonstrat ca alaturi de limba italiana, limba rusa este printre cele mai muzicale, mai cursive si mai armonioase limbi sub aspectul sonoritatii. Eu, intrucat am avut parte de niste profesoare de limba rusa foarte nostime ca sa zic asa (si-n scoala generala si si la liceu), nu sunt deranjat de sonoritatea limbii ruse, ba chiar imi place cum suna, desi… de inteles, cu toti anii scoala de studiere a russkiy yazyk, nu pot sune ca inteleg mare lucru. Totusi au niste filme monumentale si daca nu Tarcovski macar Mihalkov dintre clasici, tot ar trebui fie vizionabil… Dimensiunile si profunzimea tragediei din asemenea filme fac usor sa paleasca incercarile precum Hamlet, Romeo si Julieta, ori chiar ale Sofocle, Euripde & Co. Si nici cu comediile nu stau rau. Acuma daca tot vine revelionul, si daca n-ai vazut inca „Ironia Soartei”, si mai ales daca ai apucat sa petreci vreun revelion la bloc pe vremea lui Ceasca, iti recomand cu mare caldura sa-l vezi. Se gasea pe undeva si cu subtitrare in romana:
Dar poate l-ai vazut deja.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte bine scrisa proza, provocator, dar parca mi-a placut mai mult filmul. Poate ai si tu nerv sa-l vizionezi, Bine nu acuma in preajma Cracinului. Candva insa. 🙂
ApreciazăApreciază
„Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului şi li s-au născut fete,
fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”
„
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Știai că cercetătorii au descoperit un soi de ceas genetic pentru fiecare specie? Conform ceasului genetic poți calcula programarea genetică a duratei de viață a fiecărei specii. Pentru om durata de viață, după ceasul genetic, ar fi de 38 de ani. Mie-mi convine mai mult 120 de ani😀
ApreciazăApreciază
Gluma, gluma, dar pana spre sfarsitul acestui secol, potentialul de longevitate al unor oameni va bate spre o mie de ani. Cei care o sa moara la (doar) 120 de ani o sa fie de mila pentru cat de prematur s-au stins. Probabil sarantoci fara rost si fara acces la bio-tehnologie. Serios vorbesc.
ApreciazăApreciază
Nu cred că suntem printre premianți.
ApreciazăApreciază
Depinde. Cine apuca sfarsitul acestui secol poate spera la (si) mai mult. In ce an vrei sa implinesti 120 de ani?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La 120 o să mă țin fudulă și o să pretind că am doar 90.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu nu sunt critic, nici poet, nici scriitor,
nici (cel putin) un ne-nsemnat agricultor,
sunt doar un rob netrebnic, un plagiator !
Calatoresc prin spatiu-timp, prin vis în viitor,
copil rebel, independent, rau, neascultator,
prin lumea virtuala, un agramat comentator…
(999)Noi ne încredem în Cuvânt si stim, cu certitudine absoluta; „Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii, şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.”
………………………………………………………………………………………………………………………………………………..
„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt,”
ApreciazăApreciat de 2 persoane
D-le Gre blea (,) fiți cucoana serioasă…
ApreciazăApreciază
O poveste magică a lui Paulo Coelho despre visuri care se vor împlini, dar nu așa cum ne așteptăm noi.
O veche şi cunoscută legendă povesteşte că în mândrele păduri de odinioară ale Libanului s-au născut trei cedri. După cum ştie toată lumea, cedrii au nevoie de mult timp ca să crească şi acei copaci au petrecut veacuri îndelungi cugetând la viaţă, la moarte, la natură, la oameni.
Au fost de faţă la sosirea unei expediţii din Israel, trimise de către Solomon, iar mai apoi au văzut pământul acoperit de sânge în timpul bătăliilor cu asirienii. I-au cunoscut pe Iezabel şi pe profetul Ilie, duşmani de moarte. Au fost martori la născocirea alfabetului şi-au fost uluiţi de caravanele care treceau, cu poveri de pânzeturi colorate.
Într-o bună zi s-au hotărât să discute despre viitor.
– După toate cîte le-am văzut – zise primul cedru –, vreau să fiu prefăcut în tronul celui mai puternic împărat de pe pământ.
– Mie mi-ar plăcea să fac parte din ceva care să preschimbe pentru totdeauna Răul în Bine –, comentă cel de-al doilea.
– În ce mă priveşte, aş vrea ca oamenii, ori de câte ori mă vor privi, să se gândească la Dumnezeu – a fost răspunsul celui de-al treilea.
S-a mai scurs o vreme şi s-au ivit nişte tăietori de lemne. Cedrii au fost tăiaţi şi încărcaţi pe o corabie ca să fie duşi departe.
Fiecare dintre copacii aceia avea o dorinţă, dar realitatea nu întreabă niciodată ce-ar avea de făcut cu visele; primul a slujit la construirea unui adăpost pentru vite, iar prisoasele i-au fost folosite ca să proptească fânul. Al doilea copac a devenit o masă foarte simplă care a fost vândută apoi unui negustor de mobile. Întrucât lemnul celui de-al treilea copac nu şi-a găsit cumpărători, a fost tăiat şi stivuit în depozitul unui mare oraş.
Nefericiţi, ei se tânguiau: „Lemnul nostru era frumos, dar nici unul nu şi-a găsit ceva frumos ca folosinţă”.
S-a mai scurs o vreme şi, într-o noapte spuzită de stele, o pereche care nu-şi putuse găsi nici un loc unde să se oploşească, s-a hotărât să-şi petreacă noaptea în staulul ce fusese construit din lemnul primului copac. Femeia striga în durerile facerii şi în cele din urmă a născut chiar acolo, aşezându-şi pruncul în fânul şi printre lemnele care-l sprijineau.
În aceeaşi clipă, primul cedru a înţeles că visul îi fusese împlinit: acolo era cel mai mare dintre toţi împăraţii pământului.
Ani de zile după aceea, într-o casă modestă, mai mulţi bărbaţi s-au aşezat în jurul unei mese care fusese făcută din lemnul celui de-al doilea cedru. Unul din ei, înainte de-a începe ceilalţi să mănânce, a spus câteva cuvinte despre pâinea şi vinul pe care le avea în faţă.
Şi cel de-al doilea cedru a înţeles în aceeaşi clipă că el susţinea nu doar un pahar şi o bucată de pâine, ci legământul dintre om şi dumnezeire.
A doua zi, au fost scoşi doi dulapi din cel de-al treilea cedru şi aşezaţi sub formă de cruce. Au proptit-o într-o fundătură şi după câteva ceasuri au adus un bărbat crunt rănit şi l-au pironit pe lemnul ei. Îngrozit, cedrul îşi plângea moştenirea barbară pe care i-o lăsase viaţa.
Nu trecuseră nici trei zile, şi cel de-al treilea copac şi-a înţeles totuşi menirea: bărbatul care fusese bătut în cuie pe el era acum Lumina care lumina totul. Crucea înjghebată din lemnul lui nu mai era un simbol al torturii, ci se preschimbase într-un semn de victorie.
Advertisement
Cum se întâmplă totdeauna cu visele, cei trei cedri din Liban şi-au văzut împlinindu-li-se soarta dorită –, dar nu aşa cum îşi închipuiseră ei că avea să fie.
DistribuieTweet+1Pin it
Sursa: fit4brain
ApreciazăApreciat de 3 persoane
@Greble – Foarte frumoasa povestea. Chiar mai frumoasa decat prea-cinstita dragoste mare a Adorei. Felicitari pentru inspiratie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De la domnul Iosif G. ma asteptam de la o recenzie nu la un rezumat in proza si mai scurta al eseului adorebelian. Domnia sa insa a preferat sa intre in concurs, producand o proza inca si mai scurta pe tema data. Ceea ce ma deruteaza totalmente in mesajul d-lui este felul in care deschide si inchide ghilimelele incat nu mai stii ce e citat, din cine e citat, si care e text orignal iosif-grebelian. Marinimia lui „totuşi” de duoa punct si virgula este de-a dreptul monumentala. O mica bijuterie literara.
Enigma cea mare care då Mister prozei lui Monsieur Greblea rezida insa in prima fraza care nu se poate sa nu ne lase nedumeriti. Oare cum Dumnezeu se inmulteau oamenii inainte de a incepe sa li se nasca fete (pre faţa pământului)? Plus sintagma „fiii lui Dumnezeu” care este totalmente derutantå intrand in contradictie antagonica cu mesajul de ieri al d-lui Greblea in care zicea mnealui ca (citez din memorie): „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” E clar ca e incurcatura la mijloc, miercuri, mangafaua, Ploiesti. Fii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor, care nascuti din femeie, care ba, si uite asa se intrupeaza din jale adevarul. Cum care adevar? Adevarul absolut atemporal si mai Ales eliberator. Libertate deplina. Jos constrangerile logicii rational-sentimentale. Vivat hazardul terminologic si libertatea de a combina cuvintele aleator intru obtinerea de propozitii nostime. Mare pacat ca nu exista pe acest blog nimeni din opozitie (din partidul corectitudinii politice, alta halima) ca sa intre in dezbatere cu conservatorul domn Gre blea. S-ar fi iscat o dezbatede belea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar cinstită când unul iubeşte, altul se lasă iubit până la un punct când, ca-ntr-un joc cu reguli bine stabilite, se spune „stop”, se inversează locurile, rolurile şi se porneşte din nou.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ducu era elev de liceu, in clasa a-XII-a. Pe vremea d-lui Ceausescu. 🙂 Elevii purtau uniforma si, conform regulamentului, baietii trebuiau sa vina cu cravata. La gât. Nu, nu de pionier, ci cravata-cravata. De obicei numeni n-o purta la gat ci in servieta si daca se facea vreun control la cravate o scoteai si ti-o spanzurai la gat. Cravata. La ora de limba româna controlul era implicit caci profa era secretara organizatiei de baza a PCR (sau ma rog ceva de genul asta) si i se nazarea des sa se uite la tunsoare, cravate, pamblicute (fetele nu trebuiau sa poarte cravate la gat ci påmblicute. Pe cap. Alta daravelå)… asa ca inaintea orei, cu lehamitea cuvenita, toti isi scoteau, care cravata, care pamblicuta si le purtau pana la pauza urmatoare. Intr-o zi profa de româna, mai mâhnita decat de obicei, baga de seama ca vreo cativa „derbedei” nu poarta cravata si mi-ti-I ia la intrebari. Am uitat-o tovarasa profesoara. Da, n-o mai uit. Promit. A ramas la vestiar dupa ora de sport. Da, da, ma duc la pauza si o iau. Da,da, trec pe la cancelarie sa ma vedeti cu ea la gat. Sigur. Ducu? Tu de ce n-ai cravata? Pai sa vedeti doamna profesoara, noi suntem saraci si nu avem in casa decat o cravata, eu si tata. Stiti, astazi a fost ziual lui sa poarte cravata. Cam asa ci cu „iubirea” din proza scurta, oferita in dar de luna Cadourilor de catre poznașa noastra gazdå. Fix asa. In aceasta poveste (cu tâlc) inca din titlu, termenii „dragoste”, si/sau „iubire” (de-o fi una, de-o fi alta, care-i una? care-i alta?) sunt folositi in sens… peiorativ… la misto,
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă aș avea tolba plină de povești, așa ca tine, nu m-aș opri din scris. Da. E un reproș! S-ar cuveni să aduci niște lămuriri despre dragoste, iubire, prostii de-astea . Diferențe, asemănări, esențe.
ApreciazăApreciază
Uneori mă enervezi că îmi deconspiri micile manipulări artistice. Lasă-mi și tu impresia că nu mă cunoști așa de bine, măcar o dată!
ApreciazăApreciază
a) Pai cu prostiile alea problema e simpla, este o ordine in toate. Mai intai e dragostea, apoi vine iubirea si in cele din urma sexul. Asta este ordinea… alfabetica… 🙂 Ce credeai? in dictionar. Ma rog unii mai inventivi pot face o escala la litera „f” si le rezolva mai operativ in alta ordine. 🙂 Cert este ca toate trei pot merge la fel de bine si toate impreuna, si cate doua (combinari de trei luate cate doua), dar mai ales independent, numai cate una, pe rand.
b) Deh, aparentele virtuale sunt una, realitatea (cruda) este alta si-n acea realitate tu „stii” ca de fapt nu te cunosc de loc ceea ce-ti ofera avantajul jocului la cacealma ceva de speriat. Dar daca totusi „te cunosc”? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Păi, așa o dragoste durează mai mult. Prima dată o consumă un partener până o gată după aia o consumă celălat. Poate ține toată viața. Îi eficient. 🤭
ApreciazăApreciază
Culmea eficienței! Mă bucur că te-aud!
ApreciazăApreciază
Am aflat foarte de curând că iubirea nu e chiar așa, simplă, că știe iubi oricine și orice infatuare sau îndrăgosteală trecătoare e iubire. Cică trebuie să știi să iubești dacă te lovește!
Prima greutate e să identifici iubirea – e dumneaei sau nu? Te apleci în adâncul ființei tale cu ochii închiși și dacă vezi ceva care își dorește exclusivitate absolută în relație cu subiectul tău, când nu concepe să mai vadă pe alții, atunci e posibil să fie iubire.
Cică nu e pe merit, nu e pe niveluri intelectuale, nu se măsoară în multă, puțină sau mare, iubirea ta nu te plictisește, nu are cum să te sufoce și n-ai cum să calci pe alături pentru că nu vezi alături. Și dacă de cealaltă parte nu e la fel, poi nu e iubire, e doar o stare convenabilă.
Când iubești trebuie să te lași iubit și adorat fără să se pună problema vreunui merit și adori fără măsură, fără precauție, fără să pui ori să îndeplinești condiții, fără să amesteci oalele, măturile și fierul de călcat. Iubirea este sau nu, dacă pare mai puțină, înseamnă că e altceva. Cică vine din adâncul ființei tale fără discernământ, fără să aleagă după rațiuni inchipuite de imbecilul de om și dorește un singur lucru: să fie lângă și împreună cu predestinatul…
Am ajuns la concluzia că nu știu să iubesc, n-am iubit și n-am fost iubită, dacă e adevărat că așa e iubirea și nu altfel. Am făcut doar ceea ce trebuie să fac, conform tradiției, corect, modest și cuminte.
Îmi povestesc alții iubirile lor și îmi dau seama că multe sunt altceva – obsesii, fixații, interese, obișnuință, datorie, prietenie… dar nu iubire. Nu așa.
ApreciazăApreciază
Iubirea Adevarata, nu poate fi exprimata,
în cuvinte, gesturi, fapte.în materie perimata.
EA este o energie, este foc mistuitor,
Flacara Eterna VIE, care arde în cuptor,
care mistuie tzarâna metamorfozând-o-n nor…
ApreciazăApreciază
@Iosif G. – Iata ca tocmai ati reusit sa exprimati IA (Iubirea Adevarata) in cuvinte, definind-o destul de clar in mesajul d-voastra. Ceea ce inseamna ca… ah, na ca m-am incurcat… Am ajuns la ceva ce nu pot exprima in cuvinte. 😦
P.S. Ce parere aveti despre cealta IA (Inteligenta Artificiala)? Cum ati define-o?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu am des acest păcat: spun „iubire adevărată”. Cică iubirea e de un singur fel, există sau nu. Restul sunt combinații și aranjamente. Sunt intrigată. Încă mă gândesc la ce înseamnă „să știi să iubești”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cine stie, poate ca iubirea (adevarata, caci altfel cum?) este aceea dintre Romeo si Julieta, urmata impotriva tuturor si a intregului univers, sau cea dintre un agronom si o educatoare, la fel sau chiar mult mai rau interzisa de restul universului socialmente recursiv… Zic si eu. 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt multe feluri de iubire: iubirea față de aproapele tău, iubirea pentru copil, iubirea de Dumnezeu, iubirea de soț/soție, iubirea vinovată. Oricum ar fi, e binevenită pentru că te face să simți că trăiești, chiar și când intră în declin. Sunt sigură că știi despre ce e vorba, chiar dacă e cuminte, modestă și corectă.
ApreciazăApreciază
Păi eu mă refer doar la iubirea dintre barbat și femeie, făcând abstracție de starea lor civilă. Vinovăția nu-și are locul în iubire, aceasta e o scorneală bisericească. A iubi sau a nu iubi nu e o decizie pe care o iei și e valabilă pentru toți. Nu te poți supăra pe cineva că nu te mai iubește pentru că nu alege să facă asta. Când iubești e la fel. Pot eu să-mi impun eu să iubesc pe cineva ori să încetez? Nu cred! Categoric nu! Erotism fără iubire există dar nu iubire fără erotism. Atenție, mă refer doar la barbat și femeie care nu sunt rude. Când o faci din datorie nu este iubire, sub nicio formă. Iar dacă apare ispita erotică externa in timpul unei relații de iubire, căsatorie, neimportant, inseamnă că acolo iubirea a dispărut. Iubirea este exclusivă prin natura ei. Deseori confunfăm prietenia și obișnuința, loialitatea, sentimentul siguranței etc. cu iubirea. Se pare că iubirea e rară cu adevărat…
ApreciazăApreciază
(999)Noi Una, am defini „Inteligenta Artificiala (IA)”, ca fiind o creatie fizica, relativ-rationala nonsentimentala, programata, alimentata, dependenta si supusa omului creator, evolutiv rational-sentimental, creat de Creatorul AAA dupa chipul si asemanarea Lui…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Superb! Minunat! De colectie… Multumesc pentru amabilitate.
ApreciazăApreciază
Ceea ce nu poate fi exprimat prin cuvinte nu exista. Dar chiar pana si nimicul (non-existentul) poate fi exprimat prin cuvinte. Totul, absolut totul, poate fi exprimat (mai mult sau mai putin aproximativ) prin cuvinte, caci mai intai a fost cuvantul. Limitele mele sunt limitele limbajului meu. Restul e tacere. Sau vorbe in vant. Dragostea de vorbe-n vant este (vad) la mare moda, mai ales printre mistici. 🙂 Ce ne mai trebuiie sens daca avem vorbe de rostogolit prin cosmos? Vivat vorba-n vânt.
„Un om fara niciun Dumnezeu este un om deposedat de el insusi”. O colectie de cuvinte goale poate tine foarte bine loc de Dumnezeu. E si acesta un Dumnezeu, nu? Dar numai si numai daca gasim un minim auditoriu acolo, care sa caste gura la noi. Dac anu, nu. Nu, d-le Greblea? Altminteri ramanem muti adica ca fara Dumnezeu. Dati-i-nainte. Nu va lasati… Dupa ce terminati cu snoavele de la „DistribuieTweet+1Pin it Sursa: fit4brain”, va rog sa veniti cu citate din Shakespeare.
ApreciazăApreciază
E grele lupta cu frustrarile EGo Etice si ePIce, d-le @Arca lui Goe ! 🙂 🙂 )))
ApreciazăApreciază
Va repeziti cu judecata ca orice creatura disperata. Vi se pare ca „frustrarile” Arcei lui Goe v-ar absolvi pe matale de vina desertaciuni sau de celelalte vini. Merci. Iata ca fac si io o fapta buna, livrandu-va acest balsam. V-ati predat total acestei ispite (egoul domniei voastre, caci altceva nu aveti oricat v-ati amagi) si nu mai aveti alta scapare decat sa va fredonati refrenele de sub poza unui Actor care se joaca de-a Isus. Mare pacat ca nu sunteti in stare sa va vedeti ca sa va amuzati si d-voastra. Cum stati cu cozonacii? Cu sarmalele?
ApreciazăApreciază
(999)Noi Una, nu judecam pe Nimeni. Cuvântul AAAE, pe care-L auziti/cititi/percepeti, EL ne/va judeca pe toti, fara exceptie, dupa masura credintei si cunoasterii personale. Adevarata Absoluta, Atemporala, Eliberatoarea Dragoste, manifestata odata pentru totdeauna pe deplin în trupul Fiului omului, Hristos, nu se poate supune Legilor fizice si logice ale omului firesc, cazut din harul Tatalui ceresc, nascut în pacat din carne pacatoasa decât prin (re)nastere din nou „din apa si Duh Sfânt”…
„Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.
Nu te mira că ţi-am zis: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou.’
(Cu) Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Asculta-ti (Cu) Vântul, apa, si Focul, nu va mai îngrijorati cum sa taiati porcul ! 🙂 )))
ApreciazăApreciază
Domnul Greblea – D-voastra sunteti taliban si nu va dati seama. Judecati sumar pe oricine nu are fix credinta d-voastra, si cereti intempestiv sa-si corecteze atitudinea si credinta (musai gresite intrucat nu sunt in ton cu AAAE-urile din mintea d-voastra). Dar, din pacate exista niste dar-uri. D-voastra n-aveti de fapt nicio credinta ci doar un talmes-balmes gaunos de cuvinte care va rasuna bengos. Ceea ce va avantajeaza, dandu-va iluzia ca sunteti singurul care are acces la (non)sensurile inalte ale lucurilor pe care le tot indrugati. Iosif Greblea cel unic. Motivul pentru care va tot repetati (si vai aveti un repertoriu atat de sarac incat trebuie sa mai apelati si la Cohelio din cand in cand) rezida in propria d-voastra indoiala in legatura cu zgomotul de cuvinte pe care-l faceti. Il predicati altora in incercarea de a obtine o confirmare a valabilitatii. Pe de alta parte am impresia ca va e un soi teama sa dati peste cineva care rezoneaza cu bla-blaurile d-voastra, intrucat v-ati pierde unicitatea si identitatea. Ce-ar mai ramane si ce s-ar alege din Iosif Greblea? Nimica. Ce face fratele Abel? Din aceasta dilema ne putand iesi o sa continuati ca un perpetuum mobile sa populati spatiul virtual cu aceleasi trancaneli (of topic) cu care va periati de zor egoul. Spor.
ApreciazăApreciază
Se pare ca odata cu mesajele d-nei Natalia Onofrei discutia despre iubire/dragoste/erotism a luat o turnura serioasa… Incercarile de temperare, venite cu tact de la gazda, fiind sortite esecului.
„Erotism fără iubire există dar nu iubire fără erotism. (n.b. wow). Atenție, mă refer doar la barbat și femeie care nu sunt rude. Când o faci din datorie nu este iubire, sub nicio formă. Iar dacă apare ispita erotică externa in timpul unei relații de iubire, căsatorie, neimportant, inseamnă că acolo iubirea a dispărut. Iubirea este exclusivă prin natura ei. ” – Niste enunturi foarte categorice, incontestabile as putea zice, dar care denota, in esenta lor, daca stai sa te gandesti mai departe, dincolo de partea vizibila in cuvinte (aisberg), la ceea ce se afla dedesupt, ca de fapt iubirea nici nu exista… Doar dorinta noastra de a exista asa ceva ar fi fiind chiar iubire, Oricum, acceptand de dragul „discutiei”, acceptiunea iubirii in varianta propusa (implicit) de d-na Onofrei, s-ar putea deduce ca acolo unde „iubirea a dispaut” de fapt nici n-a existat… Adica ca nici nu exista asa ceva. Si ne batem capul degeaba cu chestia asta iluzorie mai rau decat dl. Iosif Greblea cu AAAE-urile, ceea ce ne iroseste aiurea resursele sufletesti cu scrupule inutile in cautarea unor explicatii nobile care sa ne dea justificare in fata celorlalti (o justificare de care se pare ca avem musai nevoie). Da mai indivizilor iata de ce fac ce fac eu, pentru ca iubesc, sau pentru ca nu mai iubesc, eu cochetez cu IUBIREA, ce stiti voi? Nimica. IUBIREA si NE-IUBIREA sunt Dumnezeul nostru atotputernic, fata de care bietii de noi suntem niste frunze-n vant. Ca-n fata oricarui Dumnezeu. 🙂
ApreciazăApreciază
Mie mi se pare că între „dragostea adevărată”, ispita trupească, erotism granița este destul de fragilă și lucrurile se pot transforma ușor dintr-o formă în alta. E doar o părere personală și probabil și superficială. În termeni mercantili, iubirea împărtășită e un parteneriat grozav:eu te iubesc și bine-ar fi să nu mă dezamăgești, tu-iubește-mă și eu n-o să te supăr.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un intelectual zicea odata, intre cele doua razboaie mondiale, ceva de genul: Cata luciditate atata suferinta. Vazandu-te mi se face impresia ca omul exagera (focalizandu-se pe cazuri particulare). Nu mi se pare ca te-ai afla in (vreo) suferinta, ci dimpotriva. Ceea ce-ti doresc si in continuare. Nu te intreb cum stai cu cozonacii ci cu sarmalele… (prietenii stiu de ce). Dar cu bradul?
Super misto ti-a iesit concluzia finala. Poem in toata regula. Mi-as ingadui o mica diversiune printr-o variatiune pe aceeasi tema (daca sesizezi diferenta de nuanta):
„eu te iubesc și bine-ar fi să nu mă dezamăgești, tu-iubește-mă și eu n-o să mă supăr.
ApreciazăApreciază
Sarmalele sunt în proiect. Cu puțin noroc, dacă mă scol mâine în toane de gătit, voi purcede să le fac. Bradul este perfect, echilibrat, lasă deja foarte multe ace (e cald). Ca plan de rezervă- vizită la soacră-mea, care se dă peste cap să fie masa plină cu bucate tradiționale.
Un mic semn grafic poate schimba binișor sensul, ciupind la cântar, după cum bag de seamă. Din categoria: Să mâncăm, copii! sau Să mâncăm copii!
ApreciazăApreciază
regina omorâta nu trebuie sa va fie frica
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Adore – Vad ca ai acordat like pe Arca lui Goe. Ti-a placut poza sau ideea? De curiozitate… 🙂
ApreciazăApreciază
Foarte mult. Nu pot comenta pentru că nu-mi găsesc cuvintele potrivite . Poza și textul.
ApreciazăApreciază
Aaaaa, poza si textul… foarte bine. Mi-era teama ca ideea te-a facut sa acorzi like. Nu-ti face griji in legatura cu faptul ca nu acorzi si comentarii. Cred ca te inteleg foarte bine in privinta asta (doar ca dar n-o sa-ti spun cum anume, 1,2,3..)… 🙂
ApreciazăApreciază
😀acum am văzut ajustările.
ApreciazăApreciază
Preotul care se îngrijește de sufletul meu (cam cu forța) mă cheamă uneori la o discuție prietenească, pe post de spovedanie. Mi-a spus ultima oară (de prin Coran) că „să te gândești la Dumnezeu când ți-e bine ca să se gândească și Dumnezeu la tine când ți-e rău”. Veșnicul parteneriat. Poza ta mă face să mă gândesc la prima zi bună, lăsată de Dumnezeu, după Apocalipsă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toate comenTariile d-voastra interMinabile, scot în evidenta eXact caracterul pe care ni-hil atribuiti (999)Noua de plagiator al AAAE. Cel putin (999)Noi reCunoastem ca tot parCursul spatio-temporal infinit, al existentei noastre, am plagiat în stânga si dreapta, ceea ce ne absolva oarecum de pacatul mândriei si trufiei luciferice a unicitatii absolute, care I Se cuvine doar Tatalui si Dumnezeului nostru…IUBIREA ABSOLUTA ! 🙂
ApreciazăApreciază
Acuma ce facem domnu Greblea? Negociem cine e mai pacatos? Pacatosul Iosif sau pacatosul Goe? Pai ce Mesia mai sunteti d-voastra? Ce Prooproc? Daca va incanta pre domnia voastra sa va comparati cu dl.Goe si sa va scoateti in avantaj eu ce sa zic? Bravos. Aveti dreptate. E bine ca va macina grija pacatului mândriei (asa… la limita constienta), pentru ca asta va este cel mai mare (si nu din cauza „plagiatelor”), abia pe locul doi vine luarea in desert a numelui lui Dumnezeu. Si unul si altul au de-a face cu felul in care va promovati faptura, egoul, incercand sa va impuneti in harjoane virtuale, invocand accesul pe care l-ati avea la cele sfinte. Felul in care dati cu cuvintele de pamant fara nicio grija imi spune ca sunteti sincer si ca nu realizati deplin cå-cuvintele nu pot tine loc de sensurile lor. „I Se cuvine doar Tatalui si Dumnezeului nostru…IUBIREA ABSOLUTA !” – wow. Numai majuscule. D-le Iosif oricine poate insira cuvinte bengoase in harjoane, facand pe nizanaiul, in incercarea vicleana de a ascunde singurl fapt urmarit in „discutii” virtuale: propria bagare in seama, sporirea importantei de sine, daca nu prin propria-i maretie (lipsa) macar prin diminuarea celuilalt. Unii farisei nu recunosc defel ca asta fac trancanind AAAE-uri pe bloguri, iar altii au dus pacaleala pana intr-acolo incat s-au pacalit pe ei insisi in legatura cu acest hobby nevinovat al harjoanelor inofensive cu necunoscuti virtuali, crezand sincer ca sunt mai cu motz in frunte si cu stea in cap. Sau viceversa.
ApreciazăApreciază
Poate nu realizati cat de caraghioasa este alaturarea celor trei elemente (sfanta treime?) in mesajele d-voastra – Poza cu actorul (Isus) – Iosif – si Greblea, heraldica prpagandistului convertit la misticism.
Poate faceti un mic efort (si nu va mai fofilati eschivandu-va ca de obicei cand vine vorba despre ceva ce iese din cliseele pe care le aveti in inventar) si faceti un mic rezumat in legatura cu ceea ce (va) doriti d-voastra? Ce urmariti postand comentarii? Ce efecte ati pofti sa produca? Cum ar trebui sa arate lumea ca sa fiti multumit? Care este de fapt revolutia pe care o propuneti?… Pai vedeti?
ApreciazăApreciază
Pe Sheakespeare nu-l cunoastem, (999)Noi fiind mai lipsiti de cult ura, în general, preferam sa citam din urmasii lui Hristos, deoarece cuvintele lor au fost si ramân atemporal, revelatii ale Spiritului Sfânt, nu al spiritelor inteligentei culturale omenesti, iar raspunsurile noastre vor fi întotdeauna prin Cuvântul exprimat de acesti oameni sfinti, iubiti de Domnul si inspirati de Duhul Sau Cel Sfânt !
„Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice.
Unul crede că poate să mănânce de toate, pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri.
Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia ? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.”
Sa aveti sarbatori linistite, cu multe bucurii, har si pace în Suflete, de la Tatal si Dumnezeul nostru Cel Adevarat,Viu, Sfânt si Atotputernic.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sunt on topic, si personajele si si persoanele din acest film de pe vremuri (filmat pare-se pe 5 februarie 1977, cu nici o luna inainte de 4 martie 1977). On topic mai ales pentru cei care cunosc cate ceva despre povestea de dragoste dintre Toma si Elena.
ApreciazăApreciază
❤ Foarte frumos scrii… Eu sunt muta in fata acestor gânduri, acestor emoții atât de profunde.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu pot decât să mă bucur. Mulțumesc pentru încurajare😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag!❤🤗
ApreciazăApreciază