Din sala de nașteri avea prima amintire: aerul șuierând în plămânii colabați, provocându-i o durere serioasă. Și lumina neonului din tavan care-i traversa pleoapele transparente, rănindu-i retina. Știuse, cu o conștiință viscerală, că numărătoarea inversă începuse deja și că timpul nu-i era prieten. Până să își dea seama cum să se împace cu timpul, începuse să vorbească în fraze lungi, lăsându-și mămica înmărmurită, cu lingurița de piure de morcovi suspendată între buzele bebelușului guraliv. Micuțul, care nu împlinise anul, îi vorbea mămicii despre nonsensuri existențiale, deschizând gura pentru a primi pasta portocaliu-sănătoasă pe care o detesta. Era un sacrificiu mic pe care-l făcea cu voie bună, din dragoste pentru femeia mărginită, idiot-fericită, care-i era mamă. Îi plăcea cum îi gângurește, stâlcind comic cuvintele, poezele de adormit copiii. Nu avea inimă să-i spună că timpul e dușman și e păcat să irosească minute, ore, săptămâni cu cântece de leagăn. Avea vreo patru ani când nu mai știa cum să vorbească mamei, speriată de istețimea feciorului ei. Se mulțumeau să-și zâmbească stângaci, chezășie a alianței dintre două lumi diferite. Pentru că în lumea lui timpul trecea amețitor, arzând an după an, după un orologiu cu arcul prea întins. Tot la patru ani s-a îndrăgostit nebunește de educatoarea de la grădiniță: l-a ales pe Pușkin ca sol al dragostei sale, dar fata, uimită peste măsură, l-a trimis la colț, pe scaunul pedepselor. Mai mult succes păru să aibă când îi vorbi de Zdreanță, cel cu ochii de faianță, pentru că fata îi zâmbise, mângâindu-l pe păr. Dragostea îi trecuse ușor, educatoarea nu-i era pe măsură și plictisul se insinuase între ei. În dimineața în care împlini opt ani, băiatul șezu lung pe marginea patului: era dimineața când se trezise bătrân. Putea vedea, privindu-și mâinile lungi, sub pielea străvezie, primele semne ale descompunerii iminente. Îi trebuiau minute bune pentru a se recompune într-o formulă funcțională, ce-i putea permite să-și joace rolul de iubitor al jocului cu mingea. Își iubea mama și voia s-o facă fericită. Iar mama, suflet inocent, părea fericită când el alerga pe maidan, julindu-și genunchii în goana după minge. La 10 ani a murit, de maladia ceasornicului cu arcul prea întins și l-au înmormântat într-o zi de mai, într-un sicriu micuț, atârnând incredibil de greu pe umerii flăcăilor ce-l purtau. În urma sa, în alaiul de înmormântare, glasuri prindeau a urca înspre gâlceavă: ce tânăr era, ziceau unii, ce bătrân era, ziceau alții și cearta era gata să înceapă. Se vede treaba că orologiile o luaseră razna din motive neștiute, măsurând timpuri inegale, constant inexorabile.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Sarbatori binecuvântate îmbelsugate, cu pace bicurie si sanatate, pentru eternitate, în compania si partasia celor dragi, Suflet frumos !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă voce și îți mulțumesc! Sărbători frumoase, după pofta inimii!
ApreciazăApreciază
bucurie*
ApreciazăApreciază
Poate nu seamana, dar gandul mi-a zburat la The Curious Case of Benjamin Button.
https://m.imdb.com/title/tt0421715/
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am văzut filmul și ar putea semăna. Adevărul e că m-a inspirat faptul că am intrat în bucătărie la 10 și am ieșit seara. Întreaba-mă cum mi-a zburat timpul și nu știu să-ți răspund.
ApreciazăApreciat de 3 persoane
MERRY CHRISTMAS 🎄 🙋
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deși simțim toți trecerea timpului, ea rămâne o problemă pentru noi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă timpul ar fi golit de evenimente aproape că ar sta pe loc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Intercalarea cuvantului „aproape” in enuntul tau ma cam pune pe ganduri (rau de tot, aproape abisal), caci ai vorbit extrem de adanc, impingand astfel sensul notiunii „timp” foarte departe, in meta-cuantica, dincolo chiar si de AAAE. Aproape de Dumnezeu. In „aproape”-le tau incap foarte bine si geneza si apocalipsa. Serios. Iubeste-ti aproapele ca pe tine insati. 🙂
P.S. Ma bucur ca (si tu) ai supravietuit cu bine provocarilor de sarbatori. Bine ai venit pe partea cealata a Craciunului.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știi tu…timpul trece oricum, dar noi il percepem diferit in funcție de ceea ce faci: faci ceva ce-ți place – timpul zboară; faci ceva ce îți dispace – timpul stă pe loc.
Crăciunul a fost frumos, convalescența-i grea.
ApreciazăApreciază
Aaa, si sa nu uit. Mi-a placut si basmul cu „clipita” acestui Fåt Frumos care crestea intr-un an cat altii in zece. Desi n-am pile la Dumnezeul acestei povesti, cred totusi ca, pe cale de revelatie divina accidentala, am ajuns sa stiu in no time (stiinta ingerilor?) care este sensul intamplarii (eveniment?) narate in minunata proza. Dupa parerea mea explicatia consta in faptul ca acestui Fåt Frumos (ca oricarui astfel de fåt) ii place la nebunie sa calatoreasca, prin Univers, calare pe (un) Galben de Soare, ce-l poate duce ca gândul si ca vântul pretutindeni (cu viteze aproape luminice – a se vedea lumina neonului care penetreaza ploapele). Chiar daca acest cal nazdravan lipseste din poveste de pe firul narativ, dorinta lui Fåt Frumos, precum a oricarui calator caruia ii sade bine cu drumul, este suficienta pentru a-i crea o vibratie interioara ce-i poarta atomii, celulele si fiinta, incolo si incoace, „aproape” pe loc, cu asemenea viteza relativista (insesizabiala mamei sale si celorlalti muritori de prin preajma). Efectul relativist al unei asemenea calatorii cosmice consta in chiar dilatarea timpului descrisa de tine cu talent si tact literar, ceea ce in subsidiar creaza martorilor tai inocenti, prin aluzie colaterala, vagi si misterioase emotii, la limita inefabilului cu negarea. Mie, de exemplu, mi-ai amintit de o dorinta mai veche de a (re)compune in cuvinte o proza scurta ce-mi bantuie prin cap despre calatoriile imposibile. Daca nu s-o stinge prea repede dorinta starnita de tine, poate chiar o voi commune sub acest nevinovat titlu: „Calatorului ii sade bine cu drumul”… drumul se lepada de colb… (daca da, te voi pune in moto, daca nu, la index). Imi pare rau ca d-lui Iosif, „Într-o clipita” ta nu i-a inspirit nimic de natura AAAE. Pacat. Ar fi iesit ceva frumos de tot. Ca un Fåt. Dar nu e timpul pierdut. Poate scoate ceva.
P.S. O blonda este vizibil gravida. Un reporter o abordeaza si-i zice: „Buna ziua. Vad ca sunteti insarcinata. Ati putea sa ne spuneti ce va doriti?”, iar ea raspunde: „Da, as dori så Fåt Frumos!”.
ApreciazăApreciază
Îmi place ideea ta de proză scurtă – s-o vedem concretizată. Despre Făt Frumos și alte nereguli din basmele românești am tot vrut sa scriu ceva, dar nu mi-am găsit coerența. Bietul Făt-Frumos, crescând într-un an câți alții în nouă, ar muri foarte repede, de bătrânețe biologică. Palatul lui Făt Frumos se învârtea după soare – panouri solare!? Buzduganul zmeului aruncat pentru a deschide porțile -vreo telecomandă!? Casele care prindeau a țipa când le călca picior străin – alarmă!? Despre moralitatea Ilenei Cosânzene am de gând să scriu, cu alta ocazie, mai pe larg.
ApreciazăApreciază