Nevasta îi spunea că e cam pădureț, pentru că nu-i plăcea să primească neamuri în casă sau să meargă să le viziteze. În vremea din urmă nu-i mai spunea nimeni că e pădureț, iar molima i se potrivea mănușă, izolându-l regulamentar în cea mai confortabilă singurătate. Avea grijă să-și ia medicamentele de trei ori pe zi, cu tabieturi ceremonioase, în care înghițea hap după hap, dând capul pe spate prin zvâcniri scurte ale umerilor și gâtului. Între ceremoniile medicamentoase își fierbea un ceai, din flori adevărate de tei, mesteca o bucată de brânză sărată sau o felie de salam uscat. De când cu molima, vorbea uneori la telefon, atunci când îl auzea sunând. Era puțin surd și rareori îi era tulburată liniștea: fiică-sa insista să-i caute de vorbă și să-l întrebe dacă-i lipsește ceva. Suna prelung la telefonul din hol, până ce bătrânul răspundea, în accidentale momente când urechea mai bună prindea sunetele în pâlnia ei. Serile îl prindeau răscolind prin fotografii vechi, cu miros de hârtie putredă și tinerețe improbabilă. O fotografie îi plăcea din cale afară, pentru că îl arăta frumos, cu trupul zvelt și pălărie de fetru. Trăsăturile chipului nu se distingeau deloc, dar era suficient să-și amintească de acea clipă, când nevastă-sa îl așezase la una din puținele poze de familie: era cam cu chef și acceptase să stea în mijlocul neamurilor, înțepenite în fața obiectivului. Îi putea vedea pe toți: pe maică-sa, cu ochii alungiți către tâmple din pricina cocului strâns cu forță, taică-su, deja cărunt, zâmbind mofluz, nevastă-sa, cu o rochie scandalos de scurtă, din cauza căreia se certaseră rău, unchi și mătușe țepene în hainele noi, fiică-sa ajungându-i până la genunchi, agățată indecent de poala prea scurtă a maică-sii. Oboseala zilei îl răpunea, dizolvată într-un somn neliniștit, cu multe treziri, în care liniștea surdității se spărgea în voci cunoscute, vesele și tânguite, care vorbeau despre el. Pe lângă pereți, umbre se mișcau, făcându-i semne prietenoase de bun venit sau bun rămas. Uneori umbrele lăsau să se ghicească forma de clopot a unei rochițe scandalos de scurtă, ciucurii lungi ai fularului preferat de taică-su sau mărgelele cât oul de prepeliță ale mătușă-sii. Dimineața, cu primele raze de soare căzându-i pe pleoape, alunga umbrele și restabilea liniștea, iar bătrânul, chinuit de artoze și de doruri nelămurite, își făcea o cruce mare și își relua ceremoniile diurne. Într-una din dimineți, razele soarelui îl găsiră vlăguit de nesomn. Ca niciodată, maică-sa se desprinse din umbra pereților și îl întrebă dacă dorește un ceai de tei. Avea părul negru strâns în coc, trăgându-i de ochi înspre tâmple. Râsul plin și molipsitor al nevesti-sii îi umplea sufletul. Aha, rochia scurtă era roșie, așa cum și-o amintea și el. Îi plăcea cum razele dimineții luminau un roșu etern.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Aștept continuarea.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel:
„Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!” Şi Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după Cuvântul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile.
Iona a început să pătrundă în oraş cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”
Oamenii din Ninive au crezut* în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.
Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în* cenuşă.
Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai-marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc!
Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă* de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile!
Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!”
Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.
*Cine citeste sa înteleaga care este cetatea Ninive în înteles spiritual (duhovnicesc)*
Fiti binecuvântati si luminati de Întelepciunea lui Dumnezeu Tatal !
ApreciazăApreciază
Și mama a plecat ieri dimineață. Strălucește acum bucurie nemărginită. 🙂
ApreciazăApreciază
Condoleante sincere, Sma’ ! 😉
ApreciazăApreciază
Îi simțim bucuria, Iosif, nu putem fi triști. 🙂
ApreciazăApreciază
Sunt nițel confuză, dar dacă e cu bucurie, nu putem fi triști…
ApreciazăApreciază
Smărăndiţo,
dacă mă iubeşt, plsi: nu mă fă te rog mult, mai proastă decât sunt, ori dăcât @sfântul ioji.
Ne cunoaştem de prea mult timp…
Plus că emoticonele tale- despre simţul umorului nici nu mai zic!- mă bagă’n subsolul @adolescentei definitiv.
So, în pana mea:
mă-ta s’o dus ‘napoi la românicka,
ori s’o dus dincolo?! Zâmbind, fie!?
pls
ApreciazăApreciază
A trecut dincolo. A murit ieri . Nu mai pun emoticoane. Promit. Pneumonie care se vindecase aproape dar a cedat inima. A plecat pur și simplu. Ce-i așa greu de înțeles? Am plâns o vreme, apoi i-am simțit clar bucuria. Și am încetat. Când mintea tace, suferința nu poate crește și nici dura. Suferința se consumă pe ea însuși.
ApreciazăApreciază
Date fiind condițiile, ultima mea postare a devenit cam bizară. Ți-aș spune o vorbă bună, dar nu știu ce să-ți spun. Îmi pare rău pentru pierderea ta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știi ce am observat zilele astea? Dacă mergi pe stradă zâmbind sau la lucru, unii oameni percep ca o blasfemie. O clienta m-a intrebat alaltăieri, pe jumătate stupefiantă ridicând mâinile la cer: în toată nebunia asta, cum mai puteți fi amabile și prietenoase?!🤭
ApreciazăApreciază
De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. 🙂
ApreciazăApreciază
“Şi am auzit un glas din cer care zicea: ‘Scrie: Ferice de morţii care mor în Domnul de acum încolo!’ ‘Da’, zice Duhul, ‘ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!’” 🙂
ApreciazăApreciază
PS. @Smaranda …Deci, sa întelegem ca mâine-poimâne sarbatoriti ‘rapirea’ mamei d-voastra la cer ?..Cu acest fericit prilej si în acest context (999)Noi unA dorim sa ne alaturam sufleteste în partasia bucuriei d-voastra, la masa acestei superbe nunti celeste ! 🙂
Fiti binecuvântati !
ApreciazăApreciază
Nu ma cunosti, deci impresiile formate subiectiv, imaginativ, rational-sentimental virtual,sunt lipsite de valoare si sens…nule. Realitatea si adevarul AAAE, se manifesta de la 3D în sus, restul sunt triseriile, smecheriile, înselatoriile pisicherului sharpe vechi din Eden care s-a adaptat la apele potopului, si care azi este un balaur de mare urias, care înspaimanta de moarte Sufletele corupte de dumnezeul acestui sistem rau „Mamona” si care au acceptat de buna voie semnul fiarei *666* înca de la declansarea marelui razboi mondial, draga Smaranda.:)
ApreciazăApreciază
Ptiu drace, piei Satana… Vezi mai iosife ca ai uitat sa adaugi iconitza de hi-hlizeala in finalul marelui mesaj.
P.S. @Greblea – Super misto mesajul tau, de o tâmpenie absoluta. Parca ar fi scris de Hagi (cel nu intamplator supranumit Regele), un Hagi pocait, bineinteles. Aproape ca uitasem de incantatia „rational-sentimental virtual”-ului si de faptul ca continui sa te scremi in 3D, cand toti ceilalti muritori isi duc vietile (mai bune, mai rele), de bine, de rau, in 4D. Faptul ca te inchini si altui „dumnezeu” pe care-l scrii cu „d” mic, pomenindu-l, pare sa fie de fapt inlocuitorul surogat al dimensiunii care-ti lipseste la inventor, apostole, cand ti se umple gura de cuvinte. Da-i-nanite stimabile, ca trece pandemia si iar ramai de carutza, sau de isbeliste, cu lipsuri grele la inventor, inainte de apocalipsa, si te trezesti, taman matale, neicusorule, puicusorule, care lupta si da-i, cu familia matale, inca de la patuzsopt in camera, impartial ca tot românaul, care va sa zica mă-nteledzi, să remâi tocmai matale pe dinafară, fara coledzi. Peste poate. Hai, pac la Rasboiu, mai cu zel, cimpan-zeule, ca a ta va fi planeta, acum si-n veacul vecilor. Am in, cânepå, mac si Cocofifi.
ApreciazăApreciază
Suferința nu a fost făcută pt om. Ea nu trebuia să existe. Ce s-a întâmplat cu omul și când? Nu se știe. Dar cei mai mulți dintre noi trăiesc vieți nedemne și nici să murim cu demnitate nu mai știm.
Am impresia că mă priviți ca pe un monstru ( poate mă înșel). Îmi pare rău că am deschis discuția.
Suferința nu trebuia să existe!!!! Am zis.
ApreciazăApreciază
Aș fi prima care te-aș aplauda dacă ai reuși eradicarea suferinței.
ApreciazăApreciază
Solutia se cheama – nesimtire – anestezice, morfine, opioide, droguri, alcool, amferamine, heroine, hașiș, sinucidere SAU nepasare. Unii le folosesc rar (cand le ajunge cutitul la os) sau niciodata, altii insa le folosesc permanent ca hrana, traind un extaz cvasi-perpetuu, precum amicul Iosif, care-si traieste betia intr-o maniera exhibitionista si dizgratioasa. Se pare ca pandemia i-a dat aripi, ca de altmiteri tuturor acelora care au idei fixe sau sunt priponiti la punct fix (ţăruş). Se pare ca d-lui si-a gasit aici un mediu prielnic de manifestare (mea cupla). Un mediu (de cultura) care se dezvolta, independent de vointa ta, draga Adore.
In rest ce sa zi? Vorba personajului lui Amza Pelea din filmul sugestiv intitulat „Nemuritorii”: Cine moare acum, nu mai moare la toamna.
@Adore – Mi-a placut foarte mult proza ta scurta postata de 1 Aprilie, in plina pandemie virala. Are farmec, substanta, spirit, emotie, candoare, mister… purtandu-l pe cititor (târandu-l literalmente) intr-o calatorie fortata, prin propria-i viata, inclusiv prin cotloanele acesteia, ba parca insistand inadins asupra acestor cotloane. Ai produs literatura, proza s-a revarsat abia apoi, in subsol, incepand cu ingenua asteptare a Anei G. si continund cu scurgerile off topic din canalizare ale d-lui Greblea cel voinic. Imi pare sincer rau pentru felul in care literatura ta, postata cuminte la blog, aluneca in planul doi, trei… infint, ca din neatentie, aparent din cauza libertatii de exprimare acordata in exces. Nu te panica. Persista, nu te crispa si se va rezolva. Ai talent literar, asa ca nu te speria de inevitabilele adversitati. Cu drag, un cititor fidel si simpatizant neconditionat.
P.S. Metafora „Veșnicei dimineați”, care (deci) ne mai terminandu-se (niciodata), nu lasa loc de vreo continuare (o dimineata totalmente solitara, fara pranz, fara dupa-amiaza, fara seara)… mi-a amintit de povestea SF intitulata „O noapte fara sfarsit” a lui Pierre Boulle (acelasi care a scris si Planeta Maimutelor). Daca n-ai citit deja „O noapte fara sfarsit”, ti-o recomand. Merge perfect la vreme de pandemie, de altminteri la fel de bine ca si Planeta Maimutelor”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ciudat e că la vreme de pandemie merge aproape orice, iar provizoratul e singura constantă a existenței.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
(999)Noi unA consideram, ca mai bine anesteziat cu AAAE, decât îmbarcat, blocat, fosilizat pe (b)Arca lui Goe.
S-auzim numai de bine !
ApreciazăApreciază
Nu ma indoiesc ca considerati asa. Asa… si ce daca considerati?
P.S. Bine ca recunoasteti ca sunteti anesteziat cu AAAE-uri. Faptul ca nu vedeti decat doua alternative (ori beat de AAAE – ORI – îmbarcat, blocat, fosilizat pe (b)Arca lui Goe) va face demn de toata mila. Ce sa va zic? Doamne ajuta! Si da, desigur, s-auzim numai de bine ! Bine, bine…
ApreciazăApreciază
Egoimea virtuala sau reala, pentru (999)NoiE ‘moartea-n oala.’
„Elisei s-a întors la Ghilgal, şi în ţară bântuia o foamete. Pe când fiii prorocilor şedeau† înaintea lui, a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare şi fierbe o ciorbă pentru fiii prorocilor!”
Unul din ei a ieşit pe câmp să culeagă verdeţuri; a găsit viţă sălbatică şi a cules din ea curcubete sălbatice, până şi-a umplut haina. Când s-a întors, le-a tăiat în bucăţi în oala cu ciorbă, căci nu le cunoştea.
Au dat oamenilor acelora să mănânce. Dar, cum au mâncat din ciorba aceea, au strigat: „Omule al lui Dumnezeu, moartea este în oală!” Şi n-au putut să mănânce.
Elisei a zis: „Luaţi făină.” A aruncat făină în oală şi a zis: „Dă oamenilor acestora să mănânce.” Şi nu mai era nimic vătămător în oală.”
ApreciazăApreciază
@iosif ci nu mai merge cu capul in jos ci intoarce-te sa te vada lumea, sa nu-ti mai atarne poalele-n cap, si sa-ti vie mintea cea de pe urma, ca ti s-a ridicat toata la fund, cata a mai ramas, si ce considerati voi(999) sanchi si ce sunt toate celea pentru voi(999), pe nimeni nu intereseaza, caci ce e al nebunlui si neispravitului nimanui nu-i este de trebuinta. ci n-ar strica sa nu mai smitesti locul acesta cu bobotele proaste ce-ti ies prin calcaie, si mai bine fa-ti biserica viruala si blog blogumil unde sa vie cine o vrea sa se inchine la prapastiile pe care le slobozeste flasneta ce-ti tine loc de gura si cuminecatura ori si de minte. iar ce nu-ti place nu mânca, ca nimeni nu te sileste sa infuleci ca haplea ceea ce zici ca nu-ti prieste, abia dupa ce te-ai ghiftuit. si mai ales nu mai lua in desert numele Domnului ca cand ai fi argat al necuratului. ca asa a zis si imparatul Solomon sa faci , dar degeaba… ca deh gura ta trebuie musai sa-l slujeasca pe Greblea-Goe robul lui Iosif, pui de lele, cu dor de faina la limba … D-voastra cum considerati?
ApreciazăApreciază
(999)Noi unA consideram ca aparentele virtuale însala perceptiile reale, murdarind oglinzile de cristal originale AAA, în care se afla ascunsa tainic, a omului Eliberare .
ApreciazăApreciază
@Adore – pandemia aceasta este doar un pretext si o vorba-n vant, o instantiere polimorfica acuta a pandemiei permanente din background numita conditia umana. Ce, nu stii tu? De aceea mereu merge aproape orice si provizoratul este singura constanta a existentei. Asa a fost dintotdeauna, permanent. Provizoratul e permanent. Toate care se potrivesc cu pandemia generala se potrivesc musai manusa oricarei pandemii particulate. Invers, nu, nu-i adevarat. Stai sa vezi! Cand o trece pandemia si-o reincepe nebunia. Adica normalitatea.🖐️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…trebuie să mă anunțe și pe mine cineva când începe normalitatea…poate la știri.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
…începe sau … se instaureaza… ca de… normalitatea nu e nimic altceva decat starea in care ne obisnuim… in mod normal (adica ca în absolut, adevarat si atemporal, vorba nu stiu cui) nu exista (nicio) normalitate, ci doar tranzitie („vesnica tranzitie” ca sa zic asa)… Uite, daca ai incredere, te anunt eu când o începe normalitatea. La un semn. Sau la un con-semn. La acel con-semn toti apostolii se vor blaza, devenind iarasi ce-au fost: mofluzi, si inca mai mult de atata. Si lumea ca continuaaaaa… Insa, foarte putin.
Ma gandesc ca s-ar putea ca „Noaptea fara sfarsit” sa nu fie tocmai pe gustul tau, in materie… de literatura… asa incat ar fi poate de preferat sa ramanem momentan la Planeta Maimurelor, mai ales ca e plin de cimpan-zei prin preajma. Apropo, (de normalitate) tu stiai ca in fiecare clipa ne traverseaza nestingheriti, miliarde de neutrini venind de la Soare, emisi in nucleul acestuia in procesele de fuziune termo-nucleara? Stiai? Trec prin noi nebagandu-ne de seama, ne-sesizandu-ne, ca si cand n-am exista, ca si cand n-am fi fiind nimic altceva decat spatiu vid, vid, vid. Serios. Ei bine neutrinii astia IG-nari sunt primii sositi de la Soare ca martori ai faptului ca motorul soarelui inca functioneaza. Din momentul nasterii lor, in reactiile din centrul Soarelui le trebuie mai putin de zece minute sa ajunga, sa treaca prin noi ca prin sita (de cand citesti acest mesaj (i)materialul tau corp a fost traversat deja de miliarde de miliarde de asemenea mesageri grabiti sa-si urmeze traseele de fuga). Prin comparatie, fotonii (care compun Lumina Divina ce ne par-vine di Soare) au nevoie de 50 de mii de ani ca iasa din Soare si s-o porneasca spre noi cu viteza luminii in vid, intrucat pana la iesire merg intr-un zig-zag teribil, de la un atom la altul (nuclee de hidrogen sau heliu), drumul lor in interiorul Soarelui fiind teribil de intortocheat si de lung. Soarele este mult mai mare pe dinauntru decat pe dinafara. Neutrinii care te traverseaza acum s-au nascut in urma cu vreo 8 minute si ceva (sunt tineri), dar lumina lina care-ti intra pe geam e veche, s-a nascut acum 50 de mii de ani. Pe vremea aceea tu stateai la foc si te gandeai cum sa inventezi roata, internetul, psihanaliza, ori cum sa domesticesti plantele si animalele, fiind inca foarte, foarte departe de aceste deziderate vagi. Intre timp toate s-au intamplat si lumina a venit si ea. Am incheiat paranteza despre aceasta normalitate. Ti se pare normal?
ApreciazăApreciază
De bună seamă că știi că ai scris o poezie foarte frumoasă despre neutrini, fotoni, materie și timp. E ca o poezie de dragoste.
Nu am găsit cartea și n-o s-o citesc, deocamdată.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine, atunci citeste Seniorii Razboiului – AICI. E un roman fascinant. „Noaptea fara sfarsit” o sa ti-o povestesc eu intr-o diminieata cu sageti de cocori. Acuma nu c-as vrea sa ma laud, dar sa stii ca odata am fost si eu Neutrino, si in tot asa si atunci, m-au confundat unii (una mai ales) cu un poet (care poet intre timp s-a convertit la romancieri, in fine, cu conteaza)…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! Rămâne să-mi povestești, despre Neutrino. Nu-i frumos să mă lași nelămurită.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Adore – in varianta scurta pvestea este simpla. Odata, inainte de Potop si de Arca lui Goe, printre alte cateva pseudonime literate care m-au con-sacrat 😇, am folosit intr-o zona a spatiului virtual acest nickname: Neutrino, care s-a bucurat de o oarecare popularitate locala (trista faima). In aceasta calitate am fost banuit pe nedrept de a fi fiind Mircea Cartarescu. Dar n-am fost.🤥🤏 Dupa cum n-am fost nici altii cu care s-au chinuit (unul-alta) sa ma identifice confundandu-ma. Povestea pe lung, sau pe lat o s-o expun poate alta data mai pe larg, intr-un moment de inspiratiune poetica, ocazie cu care vor fi evocste si personaje care nu mai sunt printre noi, in lumea aceasta cvasi-virtuala, intrucat au fost retrase cu forta (prin smulgere) de persoanele posesoare (apartinatorii) cu ocazia unor calatorii definitive ale acestora in adevarata (!?) virtualitate.
ApreciazăApreciază
Ai deschis puțin capacul, cât să pot privi înăuntru, suficient să văd că acolo e ceva și l-ai închis repede să nu pot înțelege ce văd. E frumos? Sunt mult mai nelămurită decăt înainte, dar cred că pot trăi cu asta. Bine că nu ești Cărtărescu, deși îmi place ca scriitor și solenoidul mi-a produs contracturi musculare la antebraț. Din memoriile Gabrielei Adameșteanu, înțeleg că omul Cărtărescu nu e perfect (nimeni nu e), fapt observabil și cu ochiul liber cu ocazia unor interviuri, în care nu-și putea disimula micile defecte (cum ar fi revărsarea fierei când vorbește de alți scriitori). Eu n-o să te mai întreb nimic despre Neutrino, ca și când nu m-ar interesa. Așa că poți să-mi vorbești tu, din proprie inițiativă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
desigur, asa facem, daca n-oi uita, daca o mai veni vorba, de Neutrino, de Fratele Marx, de Clona, Tony, Publius, de Anghel Serafim, Mona, Sidonia, Stefy si multi altii… roluri pe care le-am interpretat ca comediant virtual, pana sa naufragiez pe arca in postura d-lui Goe bogasierul. Aaa, si sa nu uit, iti recomand cu mare caldura sa citesti un roman fabulous intitulat „Intrerupatorul” de H.Salem. Cred ca se mai gaseste prin anticariate. E un „must”… Si ce zic eu must, e curata sampanie. Ai terminat „Seniorii Razboiului”? Aaaa, nici nu te-ai apucat? 😦
ApreciazăApreciat de 1 persoană
MI-E DOR DE TINE MAMĂ
Sub stele trece apa
Cu lacrima de-o samă,
Mi-e dor de-a ta privire,
Mi-e dor de tine, mamă.
Măicuța mea: gradina
Cu flori, cu nuci şi mere,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!
Măicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor şi omenie
Si cântec fără moarte!
Vânt hulpav pom cuprinde
Şi frunza o destramă.
Mi-e dor de-a tale brațe,
Mi-e dor de tine, mamă.
Grigore Vieru
…… ş’o mie de’mbrăţişări iubire!
Fie ca bucuria mamei tale să ne cuprindă pe toţi.
Nici eu nu mai plâng… demult
ApreciazăApreciază
Iubirea ta mă ajunge și m-a ajuns mereu. ❤
De plâns, să plângi de bucurie îți doresc!
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Cronopedia.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Indeed!
ai talent fată!
Rău de tot. Scrii atât de rar -şi parcă tot mai bine..
că mai că mă’nervează cu nervii.
Licuricii de la subsol nu te merităm. (Ş’ai deranjat câţiva, trust me!).
Nu, nu licuricii lu’ băse. Ha.ha Licuricii cu veleităţi minulesciene, if you know what i mean.
Mno, pe vremea asta (la izoletă)), tot mai mulţi cearcă a’şi strănuta aerosolii literali(?) pe blogurile proprii. Râvnind la nobelul pt literatură bloggeristică… o fi bine zic. Ca exerciţiu! doar
A pizmui pe cel ce scrie mult, muuuuult mai bine ca tine…. nu bun. Cred.
Da’ mno, cine mi’s eu?!
Doar un licurici.
…….
.. a se înlocui ”ploaia care va veni” cu…
covidul ce tocma veni
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mda. Sunt Zâna Zorilor și încă mă mai fac. Melodia ta îmi aduce aminte de Vama Veche de pe vremuri și, implicit de mine, de pe vremuri. Tot Zâna Zorilor eram și pe atunci, dar țineam la alcool🤔
ApreciazăApreciază
Ha.
Ioan ar fi mândru de tine.
Bună_Rău asta.
..ş’unii ziceau că eşti doar educată. Io zic că eşti şi deşteaptă.
Sau invers.
Whatever.
… plec
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O curiozitate de-a mea: ne cunoaștem? Întrebarea nu vine de nicăieri, dar mai arunci (din goana calului) câte o chestie pe care o pot interpreta foarte personal.
ApreciazăApreciază
?
Scuze. Eram la jogging.
Ori running.
Whatever.
Întrebarea e pt mine?
ApreciazăApreciază
?
ApreciazăApreciază
Ignoră. M-am lămurit. Nu mă cunoști, dar ai o intuiție dată naibii. Mens sana in corpore sano: dă-i bice.
ApreciazăApreciază
Adevărat ciudată zi 1 aprilie.
ApreciazăApreciază
Și pentru mine. Prin coincidența nefericită și stranie.
ApreciazăApreciază
Vad ca la Adore-n prispa dimineața de 1 Aprilie chiar se încăpățânează să fie veșnică… Non-stop, până la pastele cailor sau măcar până la calendele grecesti. Din experienta proprie am cam băgat de seamă că cine se apucă să sarbatorească 1 Aprilie, il sarbatoreste toata luna, măcar până la 1 Mai (fost 31 Aprilie). Dar nu mai mult. Că cam atat dureaza veșnicia… maxim o luna. Nu?
P.S. Cica daca vrei sa fi fericit o ora, trage un pui de somn. Daca vrei sa fii fericit o zi, du-te la pescuit. Daca vrei sa fii fericit o luna, casatoreste-te. Daca vrei sa fii fericit un an, mosteneste o avere importanta. Daca vrei sa fii fericit toata viata, ajuta-i pe altii. Proverb (vai) chinezesc. Presupun ca tu Adore, prin natura profesiei tale, esti (ar trebui sa fii) (o natura) fericita. Cel putin in accord cu intelepciunea populara chinezeasca. Cum ai comenta? Dar numai in proza scurta. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei, aș…nu e niciun adevăr în proverbul tău. Poate cu pescuitul. Știi de ce ești fericit când îi ajuți pe alții? Pentru că iubești omenirea? Pentru că ești un bun creștin? Nț.
ApreciazăApreciat de 2 persoane