Dragoste

Lola

De pe • ( 29 comentarii )

Eram la mama fată când traversam perioada galbenă a vieții mele, ce va fi fost urmată de perioada verde, albastră, stacojie și roșie. Poate că perioada galbenă a fost cea mai luminoasă, prin lungimea de undă aferentă, reflectată în rochii, poșete, pantofi, fructe și legume, nisipuri, toate galbene. În mijlocul galbenului meu primeam, cu multă dragoste, pe frumosul meu iubit de atunci, subțire, pletos și obraznic, gata oricând să-mi strice monocromia. Îl primeam atunci când venea, pentru că adesea mă suna seara târziu să-mi explice de ce nu a ajuns: „am fost pe la tine,” zicea, „dar nu am putut să intru; Lola stătea în ușă și se uita la mine”. Iar eu, din mijlocul galbenului meu, voiam să-l cred, cum că simpatica Lola, cățelul blocului, dând din coadă după fiecare locatar, ar fi putut fi un motiv suficient de puternic. Am privit-o pe Lola cu alți ochi, atunci când o mângâiam între urechi: încercam să-mi imaginez monstrul dezlănțuit în ghemotocul alb, răsucit cu burta în sus, cu limba roz, incredibil de lungă, curgându-i din gură de plăcere. „Am fost pe la tine, dar Lola…” și dragostea mea s-a clătinat, punându-mi galbenul la încercare. Ultimatumul a venit firesc, după multe absențe caraghios motivate. Galbenul meu cerea o lămurire, care a venit într-un ceas târziu de seară, când iubitul meu cel frumos mi-a ciocănit la ușă. Ținea în brațe un buchet mare de flori galbene, care-i acoperea frumusețea transpirată și crispată. Mirosea a vară și a șuncă, pentru că o mituise pe Lola, dar nu suficient: de cracul pantalonului era atașată Lola, încremenită într-un dispreț profund. „Uite!”, îmi zice iubitul meu cel frumos în timp ce s-a aplecat curajos să mângâie capul alb. Din respect pentru un cod al onoarei canine, Lola și-a descleștat colții din pantaloni, și a acceptat mângâierea, tremurând nevrotic de furie. A fost momentul când galbenul meu și-a regăsit nuanțele.

Categorii:Dragoste

29 de răspunsuri »

    • Lola a fost un câine foarte deștept, care ne cunoștea și ne accepta pe noi, cei din blocul ei. Am aflat mai târziu că era imposibil să treci pe trotuarul din fața blocului, dacă nu erai locatar. Obișnuia să muște, dar cu noi avea un comportament foarte blajin. Pe „iubitul” l-a acceptat cu rezerve, erau zburliți amândoi. A murit la 20 de ani, după o bătrânețe liniștită, la Câmpina, unde unul din vecini avea o casă.

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

  4. Simpatica si amuzanta povestea iubitului tau, iar Lola magnifica, as zice chiar… geniala ! 🙂 😀 ))) Merci !

    La multi ani minunati cu pace, bucurii si libertate binecuvântati, draga Rebela !

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

      • Folosim pluralul imperial sau sunteti un grup… cei care va bucurai, sperati… ? 🙂 Presupunand ca tu esti liderul acelui grup pot sa-ti spun ca sunt intr-adevar sănătos, voios, voinic (ceea ce va doresc desigur si d-voastra, individual si in grup), iar diluarea prezentei noastre (sic) din acest sub-sol bemol (pe care sesisez ca mi-o reprosezi aluziv in numele unui grup misterios) nu se datoreaza niciuni fel de afectiuni bio-medico-psiho-fiziologice si nici vreuneia socio-inter-relationala-ori-antropologica in atingerea noastra cu populatia sus-numitului sub-sol, ori (Doamne fereste) cu tine sau cu domnia voastra. Nici vorba. Intamplator suntem mult mai ocupati decat de obicei (ne-am gasit ocupatii) plus traditionala pregatire pentru Pasti (inclusiv anumite inevitabile sarcini andministrativ-gospodaresti), astfel incat imboldul de a comenta pe blogul tau se rezuma si se consuma la la nivelul miscarii unor ganduri prin minte. Cand s-o inventa telepatia restospectiv-recursiva o sa afli prima care afla despre ce emotii ar putea fi vorba. Dar tu (voi) cum stati cu pregatirile pentru Pasti? Ouale, mielul, drobul, cozonacul, pasca, vinul, salata de boeof… ? Cum merge treaba?

        P.S. Daca tot sunt aici nu ma pot abtine sa spun ca am avut si eu odata o iubita care avea o catea rea si foarte nevricoasa cu absolut toata lumea, mai putin… cu mine. I-am cazut pechinezei cu tronc din prima ceea ce a uimit-o (probabil decisiv 🙂 ) pe stapna ei, care avea mare incredere in intuitia catelusei.

        Apreciază

        Răspunde

  6. Pe Happy am numito, ” böser kleiner Zwerg”. Pitica Jack russel era o bestie în costum de înger. Musafirii care aveau onoarea să ne viziteze, odată instalați pe scaun, trebuiau să respire conștient și relaxat. Și se ridicau de pe scaun dacă Happy era deacord. Familia a fost , la început să se certe în șoaptă, mai apoi să discute academic, contadictoriu, polemic, civilizat. Happy avea grijă să nu ridicăm vocea. Ne-a însoțit 16 ani. ❤

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

    • Eu am avut coker auriu. Needucabil și complet sonat. Acum îmi vine în minte cum a descoperit singura balegă din București și s-a tăvălit, cu mare drag și îndelung, în ea. Avea rahat și în urechi și era foarte fericită. Am adus-o acasă pe jos, la pas, eu cu ea, mirosind îți imaginezi cum. De miros am scăpat într-o lună. A fost un membru al familiei.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde

    • Eii, te-am învățat cu nărav, dar, din păcate, nu te pot mulțumi tot timpul, după cum nu mă pot mulțumi nici pe mine. Dă-mi voie să mă mai joc de-a compunerea adolescentină. La trei compuneri scapă și o strălucire. Ești belea și tocmai ai primit statutul de critic.

      Apreciază

      Răspunde

      • Când m-a dus iubi la mă-sa să-mi vadă mecla, am avut nişte emoţii.. mamă-mamă. Aveam tot timpul senzaţia aia că mă strigă buda.
        Acuma râd; atunci nu’mi prea venea. Pe scurt:
        mi-am tras un sutien de egumenă de pe vremea Inchiziţiei, nişte budigăi d’ăia pentru eclipsă, o cămaşă albă închisă pân’la gât (călcată şi apretată dumnezeiesc), nu cercei nu ruj nu farduri, o fustă cu genunchi lipsă, nişte pantofi de pocăită, şi hai la drum.
        …..
        – No, ce’o zis mă-ta băi?!
        – O zis că eşti belea.
        Moamăăăă ce m-am mai fâstâcit de plăcere!
        C’am crezut că’i de bine. Da’cum neliniştea nu-mi da pace:
        – Bă! Zi exact cum o zis!
        – A zis că belea îmi trebe?
        ..
        Mda. Soacră-mea. O femeie absolut remarcabilă.
        Aşa că eşti a doua care’mi spune asta. E de bine.
        Ţi-ai câştigat totuşi un loc onorabil.

        Cât despre statutul meu…
        Când te bagi într’o cramă, nu’i musai să fii şi enolog.
        Guşti şi… Uneori plescăi şi te lingi pe bot, alteori strâmbi din nas.
        E ăsta un moft? Ş’atunci sunt moftangioaică?!
        Nu vreau.

        Aşadar, îmi cer public demisia. Vreu doar să gust.
        Iar dacă zici că la trei d’alea, vine una d’aia…
        Hm,io stau o tură.

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde

    • @nostrastella – ce ti-e si cu corzile (coardele?) astea sensibile. Ti le atinge artistul cazi in extaz, ti le rateaza dai in criticism… noua unul (1002) ni s-a parut ca Adore, ca autor de proza scurta este destul de echilibrata, de de consistenta, de egala sine insasi… si (destul de) sincera atunci cand isi converteste emotiile (primare), in texte cu tenta literara… oferite in dar martorilor de bogdaproste. Noi, ca spectatori voluntari, binevoitori, ar trebui sa fim constienti de faptul ca soarta unei glume depinde mai degraba de urechea care o asculta decat de gura care o spune si daca sesizam intensitati emotionale variabile in limite largi de la o proza la alta, sa acceptam ideea ca explicatia poate sta in profilul nostru emotional, construit cu migala in ani si ani de zile (vietile noastre cele pretioase), cu o istorie categoric diferita de cea care a adus-o pe Adore (ea insasi in persoana) in acelasi punct cu vreun cititor, atras aici, in sub-sol, de cine stie ce miraj legat sau ne-legat de Adore. Intersectii intamplatoare. Noua unul faptul ca apreciezi (in exces) proza „stralucirii” si dez-apreciezi (fara mila) povestea „Lolei”, ne spune mult mai multe despre tine (imi dai voie sa-ti zic tu?), decat despre Adore si prozele ei, in genere, adorabile.

      P.S. Cum stai ci cozonacii? 😉

      Apreciază

      Răspunde

      • bine si-asa… in interiorul orizontului evenimentelor multe se pot intampla, chiar si fara cozonac, iar daca exista sentiment, un simplu delivery poate rezolva multe lucruri, inclusiv unele destul de similare cu Nirvana, as zice. 😉

        Apreciază

        Răspunde

  8. @ stella în nirvana poți să ajungi și în timp ce faci cozonaci ( soțul a cumpărat niște cozonac cu nucă de leșini). Am ajuns în nirvana în timp ce măturam în dormitor. Există însă un dar…. când ajungi la el… mă întrebi. 🤭
    ..

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

Lasă un comentariu