Chiar dacă nu vedeam pe nimeni, am știut tot timpul că nu sunt singură. De aceea, pășeam cu atenție prin camera galbenă cu pereți nesfârșiți, de teamă să nu mă lovesc de intruși, rătăciți ca și mine. Poate că lumina difuză, de un galben-murdar, îmi îngreuna mersul și mă făcea precaută, în încercarea mea de a detecta sursa luminii. Nicio fereastră nu strica simetria pereților galbeni, deschizând perspectiva unei singure destinații, necunoscute. Nu m-am mirat prea mult când, în tranzitul meu prin camera galbenă, ce semăna cu o stație de metrou pustie și slab luminată, l-am întâlnit pe bătrânul flașnetar. Stătea pe jos, rezemat de peretele galben și era luminat de nicăieri, ca și cum el ar fi fost o sursă de lumină. Deși nu-i vedeam ochii, acoperiți de sprâncene stufoase și pierduți în fundul unor orbite adânci, știam că este mulțumit, așa cum se odihnea alături de flașneta sa. „De ce nu cânți, flașnetarule?” l-am întrebat în gând. „Să nu se sperie pasărea”, mi-a zis el fără vorbe și eu am știut că o pasăre mare vine și se lasă hrănită de bătrânul fericit să o atingă pe cap. Moșul o hrănea cu propriul ficat și spunea că pasărea uriașă e un miracol. „Dar e periculos miracolul tău,” am apucat să-i zic, fără cuvinte, și nu am mai auzit răspunsul. Pereții galbeni mi-au arătat ieșirea și camera ca un coridor infinit m-a expulzat afară, în timp ce inima mea își regăsea un sănătos ritm sinusal. Am căutat mult cheia camerei galbene, pentru că îmi era drag flașnetarul și aș fi vrut să-l văd. Am găsit cheia, după chinuitoare căutări. Avea formă de sincopă și deschidea camera galbenă într-o singură secundă. Am știut că nu sunt singură și am pășit cu grijă să nu mă împiedic de alți rătăciți. Gânduri care nu erau ale mele se loveau de pereții galbeni și se întorceau către mine în valuri succesive. Am început să alerg de-a lungul gândurilor străine, în speranța că-l voi găsi pe bătrân. Așa a și fost. Întâi am văzut flașneta, în jurul căreia mișuna o mică mulțime, care producea valuri de gânduri. Se minunau de frumusețea instrumentului și încercau să învârtă manivela înțepenită. Flașneta a rămas mută și, într-un gol de gândire, produs de dezamăgire, am strigat: „dar bătrânul? unde e bătrânul?” Mulțimea a reverberat într-un singur gând, arătându-mi o umbră ce se odihnea sprijinită de un perete galben: „a murit, un bețiv, nici ficat nu mai avea”. Înainte să apuc să-i urăsc pe rătăciții din camera galbenă, am fost aruncată din nemărginitul coridor. Mi s-a părut, pentru o clipă, că am atins o aripă uriașă, fâlfâind greu. Am simțit miracolul – un miracol periculos și flămând.
Categorii:Oameni
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
…ci asa ai ajuns sa fii noul flasnetar… 🙂
poate sinusoidal…
ApreciazăApreciază
Așa crezi?…
ApreciazăApreciază
Despre credinte numai de bine.
ApreciazăApreciază
Frumoasa aceasta scurta povestiara fictiva ! Seamana enorm de mult cu un vis bizar (cosmar) ce l-am avut în urma cu multi ani, însa nu se desfasura în metrou si nici nu continea vreun flasnetar, ci pe un hol de scoala sau poate chiar spital, culoarea peretilor si al usilor din stânga si din dreapta erau albi,
Eu stiam constientizam ca în spatele acelor usi se faceau de catre entitati necunoscute (extraterestra ?) asemanatoare oamenilor, îmbracati în vesminte de un alb imaculat, experimente si teste pe oameni iar eu eram îngrozit de frica si ma simteam în primejdie de moarte, dar m-am trezit din somn viu si nevatamat si la munca am plecat. 🙂 ))
O zi superba si senina, binecuvântata cu pace si Lumina Divina, draga adolescentrebelcom !
ApreciazăApreciază
era alba*
ApreciazăApreciază
E un vis pe care îl visează mulți.
ApreciazăApreciază
Sunt total(mente) dez-amagit de sectiunea comentariilor din sub-sol bemolul camerei galbene. D-apoi Adore. 😦
P.S. Cred ca pandemia a ajuns in faza in care inhiba glanda scriboreicå responsabilå cu secretarea comentariilor inutile pe bloguri. Ar mai trebui un cutremur, un tsunami, ceva. E o lipsa de apocalipsa, ceva teribil monser. Fatalitate si plictiseala. Mare. In surdina se aude muzica de flasneta: Titanic vals. Incercati-va norocul, incercati-va norocul…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un prieten împlinise 50 de ani. Familia pregătise o petrecere surpriză care chiar reușise. În sală se pregătise aducerea tortului, după vreo 2 ore de petrecere. Luminile s-au stins, pe măsuța cu rotile a fost împins tortul plin de lumânări aprinse, în sală. S-a cântat emoționant ” la mulți ani”, au început pupăturile și imbrățișările.
Am alunecat cu conștiința pe un alt nivel. Vedeam omenii ca pe niște copii speriați, închiși intr-o pivniță imensă și profund întunecată. Sentimente de revoltă, tristețe, dar și de admirație m-au copleșit. În gât aveam un nod imens și aș fi plâns în hohote. Admiram curajul copiilor, de a nu se gârbovi sub disperare ci de a face cel mai bun lucru posibil dintr-o situație dată. Aprindeau lumânări și se bucurau bătând din palme și cântând luminitele palide.
Atunci, i-am iubit pe oameni cu toată puterea inimii și am trimis percepția lui Dumnezeu în toată splendoarea ei și i-am spus: vezi? Aceștia sunt copiii tăi. Ai grijă Doamne de ei!”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Când ești copil nu știi că se poate întâmpla să mori. E vârsta la care ești nemuritor.
ApreciazăApreciază
Iar pe urmă când devii adolescent afli, si nu-ti pasă. Esti rebel. Am auzit odata o vorba memorabilă intr-o conversatie purtată de doi necunoscuti pe net. Ii zicea unul altuia: „Eeee, eram tineri pe atunci. Aveam de unde muri:. (nu stiu dacă or mai trăi, ca e o discutie veche, de foarte de demult…)
P.S. La urma urmei e greu de spus ce e de preferat: Sa fii nemuritor pentru o zi sau sa fi muritor o viată intreagă.
ApreciazăApreciază
Un copil de 6 ani a trecut printr-o situație de înec, într-un bazin. A fost resuscitat și trăiește, face doar înot spate, pentru că nu suportă să-i intre apa în nas. E adult. Ce are de spus despre experiența de la 6 ani? Că pe fundul gri al bazinului erau desenate niște linii albe. Liniile erau frumoase. Își trăia nemurirea, aproape murind.
ApreciazăApreciază
Un bun prilej pentru metafore… 🙂 Bine că s-a întâmplat asa si nu altmiteri căci atunci ai fi zis: Aproape își trăia nemurirea, murind. Any way, avem de unde alege, întrucat nu se stie. Viata e complicată si are multe aspecte.
ApreciazăApreciat de 1 persoană