Soarele răsărise cu putere, de după un bloc, făcându-i pe cei doi să se ridice de pe cuvertura găurită.
– O să fie cald azi! zise Șchiopu, cu ochii mijiți către soare.
– O să fie! încuviință Roșcatu, din dorința de a-i face pe plac șchiopului.
Se întinseră pe spate, sprijiniți în coate, pe cuvertura veche, privind puhoiul de lume care intra sau ieșea de sub pământ. Cei doi aveau reședința în inima capitalei, pe un petic de iarbă verde, lângă o gură de metrou.
-Săracii de ei! mormăi Șchiopu, cu voce scăzută și condescendentă.
-Săracii… Cum se uită în pământ. Or avea și ei pe ale lor…
Cei doi se săturară de privit la lumea curată și grăbită spre nicăieri și își mutară atenția spre un punct inexistent, acel punct în care te uiți când nu ai niciun gând.
-O fi luni azi? se întrebă, pentru sine, Șchiopu.
-E joi! răspunse Roșcatu, stăpân pe informație.
– Nu, mă, e luni.
– E joi, că a veni gunoiul.
În fața evidenței, Șchiopu tăcu un timp, scărpinându-și ciotul cu un băț. Dacă era joi și trecuse mașina de gunoi, tomberoanele erau goale și stomacul lui rămânea tot gol. Norocul lui că miercurea mânca mereu bine.
-Auzi, Roșcatule, s-a întors lumea pe dos. Azi e joi, că a venit mașina de gunoi, da’ lumea se poartă de parcă ar fi luni.
-Așa-i.
Și iarăși se puseră pe contemplat lumea care intra și ieșea de sub pământ, cu aerul zilei de luni. Un câine amușină pe lângă ei, fără să le acorde atenție și trecu mai departe, oprindu-se lângă un copac.
-Azi o să plouă! zise Șchiopu.
-Nu cred, că cerul e senin.
-Pișcă rău muștele.
-Înseamnă că o să plouă!
Amândoi se tolăniră mai bine, cu ochii țintă în cerul dezbrăcat de nori, așteptând semnele iminenței de ploaie.
-Ar fi bine să mergem să ne scăldăm în Dâmbovița, propuse Șchiopu, cu dorință în glas.
-Ar fi bine! acceptă Roșcatu, fără să-și schimbe poziția de pe pled. Soarele începuse să coboare după blocuri și o căldură densă izvora din pământ, iarbă și asfalt. O baie în Dâmbovița îi umplea de o bucurie vie, care dădea pe dinafară, chiar dacă baia rămăsese doar o idee. Se foiră un pic, mulțumiți de posibilitatea unei băi, alungând muștele ce pișcau a ploaie. Întinseră, pe la colțuri cuvertura, să nu-i deranjeze de i-o fura somnul.
-Auzi, Roșcatule….să știi că noi am murit. Suntem morți și nu știm.
-Suntem morți?
-Da. Nimeni nu ne vede, pentru că am murit și nu știm.
-Așa e! Dar dacă suntem morți, unde am ajuns? În rai sau în iad?
Șchiopu se scărpină iar cu bățul pe ciotul de picior, semn de mare efort filosofic.
-Suntem în rai, că dacă eram în iad nu ne lăsa să ne scăldăm în Dâmbovița.
Categorii:Oameni, Proza scurta
SUNT UN ADOLESCENT REBEL 
Woow ! Magnifica imagine de pe meleagurile dâmbovitene ! 🙂
Frumos si inspirat pamflet,
iar personajele- S sublime.
Între un schiop si un nataflet,
se afla o patura uzata bine.
Zile senine si vacante sublime, draga ADOLESCENT REBEL
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă ar fi doar șchiopi și nătăfleți pe lume, lumea ar fi un loc senin.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Depinde la care lume (dimensiune) te referi.
ApreciazăApreciază
@Iosif ,
Spuneti asa : „Magnifica imagine de pe meleagurile dâmbovitene ! 🙂
Frumos si inspirat pamflet,
iar personajele- S sublime.”
As vrea sa spuneti mai exact de unde ati dedus ca povestea celor doi prieteni ar fi un pamflet ?
Oare din fragmentul acesta ?
” În fața evidenței, Șchiopu tăcu un timp, scărpinându-și ciotul cu un băț. Dacă era joi și trecuse mașina de gunoi, tomberoanele erau goale și stomacul lui rămânea tot gol. Norocul lui că miercurea mânca mereu bine.”
Eu cred ca, dimpotriva , este o drama . 😦 Nu vad nimic de ras in „imaginea de pe meleagurile dambovitene” ci , dimpotriva …😪
P.S. Povestea ete impresionanata , cu mult talc si , desigur , frumos redata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Stely
Doar n-ati vrea sa va enuntam, acum si aici, teoria universala a cercului ‘vi(n)ciOs’ (Pi = 3,14159265…)
ApreciazăApreciază
Iosif,
Nu, vreau sa-mi expuneti in cateva cuvinte (concis) de ce ati clasificat drept pamflet povestea celor doi prieteni ? Spuneti mai bine ca nu ati inteles nimic din text (proza scurta) si ati facut un comentariu (anapoda) doar ca sa va aflati in vorba. Altfel nu vad de ce va eschivai sa raspundeti si ,mai mult, sa scrieti ” aiurea’ n tramvai „tot felul de enormitati. 🙃
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@stely
Daca-mi spuneti din ce gen faceti parte, si câte genuri cunoasteti cu exactitate absoluta, poate îmi îmi voi (re)vizualiza & (re)formula comentariile (anapoda) & „aiurea’ n tramvai „tot felul de enormitati.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Stely
…??? 🙂
ApreciazăApreciază
Servus adolescenta. Ești ok? Scuză-mă te rog, azi dimineață te-am ucis din greșeală. Cei doi domni la care am fost să strig după ajutor mi-au recomandat să tac. Când te găsește cineva în camera de hotel nu vor ști de ce ai murit ziceau dânșii. Erai o carte mare și groasă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stai liniștită, vara mi-e imposibil să mor, nu am timp. Dar daca se pune de o crimă, nu mă pot opune prea mult. Eram o carte mare și groasă? Înseamnă că m-ai confundat: aș putea fi o carte subțirică și cu poze. Una de povești de adormit copiii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
@Adore – Apropo,(de prietenii tai) si eu sunt la fel… in mare pana de inspiratie. Pandemia o fi de vina. 😦 Lasa, o sa treaca…
ApreciazăApreciază
Eu zic că vremea, vremurile sunt numa’ bune pentru documentare. La toamnă se arată calitatea documentării. Vorbesc, evident, în numele meu.
ApreciazăApreciază
Vorba unui nemuritor, cine se documenteaza acuma, nu se mai documenteaza la toamna. 🙂
ApreciazăApreciază
UrA si la gArArAt… 🙂 😀 😀 )))
ApreciazăApreciază