Nu putea trece neobservat. Lăsa pământul răscolit în urma sa, cu gropi din loc în loc, pe care le făcea în încercarea de a pătrunde în subteran. Rămânea, de fiecare dată, printre pământeni, pe care-i zăpăcea cu o privire galeșă și neagră, de sub sprâncene de cărturar competent. Indubitabil, puterea lui cea mai mare era privirea hipnotică: victimele picau precum muștele, cu mințile rătăcite și comportamente ridicole, gângurind prostește, cu voci pițigăiate. Îngerul negru, deplin conștient de forțele sale, întorcea spre alint o burtă păroasă, pe care pământenii o mângăiau cu degete experte. Nu zăbovea prea mult într-un loc, pentru că îi plăceau băile de mulțime și coruperea de noi adoratori. Putea să preschimbe plânsul în zâmbet, iar mamele de bebeluși nervoși îl invocau, pentru magia prin care aducea liniștea și veselia.

Îngerul negru a trecut pe la marea Neagră, chiar pe la 2 Mai, unde-mi place mie. Am știut că a mâncat plaja, lăsând doar o fâșie îngustă de nisip, și o faleză surpată, într-un echilibru precar. Deși e sub demnitatea unui înger, îngerul negru nu se sfiește să aibă un tub digestiv lung, în care înghesuia nisipul mării Negre. Prin capătul tubului digestiv, țâșneau castele de nisip, ornate cu scoici mici și alge nedigerate. Între două castele, își arunca privirile hipnotice pe sub umbrele, peste cearceafuri: turiști goi și arși gângureau și mângâiau burta păroasă, uitând de orice decență. Drept recompensă, îngerul negru șubrezea picioarele scaunelor sau meselor de pe terasele de pe plajă, pentru că avea dinți mici și ascuțiți, pe care îi ținea ascunși sub buze groase, de harap. Cum arată îngerul negru? E greu de descris: unii spun că e un dihor, alții că e un șobolan sau chiar o entitate extraterestră.

….va urma….