Proza scurta

Accidentul

Noiembrie și seară, nimic mai potrivit pentru o rimă potrivită din mers agale, pe sub felinare anemice. Poetul, cu haina deschisă și cu o sacoșă diformă în care atârnau două pâini și un cofraj cu zece ouă, făcea pași pe pământ, în timp ce gândul îi flutura printre nori. Nu și-a dat seama când s-a terminat trotuarul și când a început șoseaua. Nu și-a dat seama nici că zgomotul înfundat care i-a acoperit rima era produs de propriul corp lovit de o mașină ce-și trăia ceasul ghinionist într-un mod cu totul regulamentar. Circulația a fost întreruptă, lumini albastre luminau intermitent și o mulțime de gură-cască privea grămada acoperită cu o folie argintie, de sub care ieșea un vârf de pantof. Cu mâinile duse la gură și cu ochii plini de spaimă, curioșii își făceau cruci largi, încercând fără succes să se opună magnetismului macabru. Pe sub crucile apărătoare de rele, martorii simțeau o brumă de mulțumire că altul a fost alesul, și de data aceasta. Șoferul vinovat de crimă tremura spasmodic pe marginea șoselei, sub privirile acuzatoare, care împărțeau tranșant vinovății și nevinovății. Mortul era de vină. Ba nu. Șoferul era de vină. Și mortul și șoferul experimentau frățește o subunitate temporală stranie: nu erau nici morți, dar nici vii, într-o clipă înghețată pentru veșnicie. Mortul, atestat legal de medicul ambulanțier, era păzit de propria conștiință, de o luciditate absolută, nepregătită să se stingă. Lumina pe deasupra materiei murdar-sângerie de pe astfalt, neștiind ce altceva să facă. Dintr-o inerție stupidă, conștiința lipsită de trup continua să producă rime. Ceasul se oprise și pentru șofer, care va auzi la nesfârșit pocnetul sec al lovirii corpului de parbriz, după cum va vedea în fața ochilor grămada incredibil de mică, acoperită de folia argintie. Va fi condamnat cu suspendare, va face psihoterapie și se va preface că viața merge mai departe. Va fi capabil să se întrebe până la capătul zilelor „de ce eu” și nu va reuși să răspundă niciodată. Își va serba încă multe zile de naștere, va primi cadouri și va mulțumi pentru ele, participând activ la mascarada în care se preface că e viu. An după an, prin noiembrie va fi neliniștit și nervos, dând vina pe o astenie banală de toamnă. Se va întreba cu multă curiozitate, în fiecare noiembrie, cum zece ouă într-un cofraj, pot scăpa cu coaja intactă dintr-un accident mortal.

Cercetarea locului accidentului a durat mult, iar după ridicarea cadavrului, cei de la medicină legală au adunat, cu spatule speciale, mostre de țesut cenușiu de pe asfalt. Analizele de laborator au arătat fără tăgadă, că prețioasa materie cenușie a decedatului era infectată de poezii. Nu a avut nicio șansă.

Categorii:Proza scurta

13 răspunsuri »

  1. Magnifica si ilustra, aceasta proza scurta !
    Fain si magistral sa mori,
    Cu gândul plutind în nori.
    Chiar de vremea-i cenusie,
    Tu scrii gânduri pe hârtie.

    Mihai Eminescu – Criticilor mei.

    Multe flori sunt, dar puţine
    Rod în lume o să poarte,
    Toate bat la poarta vieţii,
    Dar se scutur multe moarte.

    E uşor a scrie versuri
    Când nimic nu ai a spune,
    Înşirând cuvinte goale
    Ce din coadă au să sune.

    Dar când inima-ţi frământă
    Doruri vii şi patimi multe,
    Ş-a lor glasuri a ta minte
    Stă pe toate să le-asculte,

    Ca şi flori în poarta vieţii
    https://Versuri.ro/w/aly1
    Bat la porţile gândirii,
    Toate cer intrare-n lume,
    Cer veştmintele vorbirii.

    Pentru-a tale proprii patimi,
    Pentru propria-ţi viaţă,
    Unde ai judecătorii,
    Ne’nduraţii ochi de gheaţă?

    Ah! atuncea ţi se pare
    Că pe cap îţi cade cerul:
    Unde vei găsi cuvântul
    Ce exprimă ADEVARUL?

    Critici voi, cu flori deşerte,
    Care roade n-aţi adus –
    E uşor a scrie versuri
    Când nimic nu ai de spus.

    Un sfârsit de toamna minunat, cu bucuri si libertate absoluta, binecuvântat, drag ADO.RE BEL.

    Apreciat de 2 persoane

    • Superba paralela Iosif-Eminescu. Plina de „bucuri” si libertate absoluta. Misto si majuscularea adevarului prin ingrijirea prea-cuviosului iosif cel fara de prihana si mai ales fara de odihna, care gaseste in orice accident ADO.RE.BEL-ian fix prilejul potrivit de a-si da d-lui in petic. Daca nu aici, atunci unde? Daca nu acum, atunci cand? Eeee, AAAE… D-le iosif, incarcati-va de „bucuri”. Sunteti omul potrivit la locul potrivit. Nascut din femeie?

      Apreciază

  2. Accidentul? Hm… Pai parca Mihail Sebastian scrisese o proza intitulata astfel. Cata lipsa de o originalitate. Pana si Sergiu Nicolaescu a facut un film cu un titlu asemanator. Ma rog, pana la urma fiecare articol de blog este precum un acrobat de la circ… pe care publicul il valideaza sau il devalizeaza:

    La Circ…
    Un accident banal –
    Un acrobat,
    Un salt mortal
    Și…
    Acrobatul nu s-a mai sculat…

    Alămurile din orchestră au tăcut,
    Iar clovnii din arenă au țipat…
    Dar publicul din staluri n-a crezut
    Că poate fi și-un accident adevărat
    Și-a fluierat…
    Zadarnic –
    Mortul n-a mai înviat…

    Păcat de el!…
    Era un tânăr acrobat frumos,
    Cu corpul tatuat de sus și până jos,
    De care publicul se minuna,
    Când îl vedea-ndoit ca un inel,
    Sau când pe bara fixă se-nvârtea
    Ca o morișcă de cafea
    Cu balerina lângă el!…

    Dar balerina nu-l iubea!…

    Povestea lui?
    Hm!…
    Povestea mea –
    A mea,
    A ta
    Și-a altora!…

    Același accident de circ, banal…
    O zi relâche,
    Și-apoi, la fel,
    Cu-aceeași balerină lângă el,
    Alt acrobat…
    Alt salt mortal!…

    Apreciat de 1 persoană

      • Atentie acesta este comentariul cu numarul 13.

        P.S. @Adore, am glumit. Ca mai glumim si noi. Dar numai in pauza de masa. Iti cautam Noduri si semne in papura. Ca doar n-o fi fost mai nimerit sa intitulezi aceasta proza scurta: Moartea poetului. Si pe deasupra sa mai fi fost calcat, nu de masina, ci de tramvai, mentionand explicit ca la locul acidentului, dintr-un buzunar ale defunctului se itzea un biletel pe care era scris: Crampeie de idei neterminate, Si-un zbor de pasari albe si un vis Si cantecul sunat pe jumatate Despre-un taram ce inca nu-i descris. Iar linistea, in cadentare fina, S-a mladiat smerita peste burg Si te topesti si curgi fara pricina, Felina ceara, dragoste-n amurg.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la ane Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s