Oameni

O poveste de la munte

Terminaseră cu escaladele, își strânseseră hamurile, corzile și rucsacurile și se înghesuiseră toți în hârbul de mașină care avea să-i ducă la București. Seara nu era prea departe. Nu se aștern ei bine la drum că, într-o margine de sat, o cireadă de vaci se apucă să traverseze șoseaua umedă. Traversarea se dovedi anevoioasă și vacile au decis să se oprească puțin pe șosea. Băieții din hârb, cu mușchii calzi și nervii întinși, au scos capetele pe geam și au început să strige către vaci, să elibereze carosabilul. Pentru că vacile nu s-au intimidat, văcarul s-a pierdut cu firea și a tras o jordie pe dosul uneia dintre ele. Asta, prinsă cu totul într-o meditație rumegătoare, s-a speriat și a dat să o zbughească din loc, neadecvând viteza la condițiile carosabilului. Nici una, nici două, vaca derapează, cade și-și rupe gâtul. Cum nimeni nu supraviețuiește cu gãtul rupt, nici vaca nu a supraviețuit, ci și-a dat ultima suflare sub ochii asistenței, în rândurile căreia s-a iscat un scandal monstruos. Vina crimei monstruoase sărea de la unul la altul și văcarul, prins la înghesuială, a scos la iveală vitejia omului de munte, luând de gât, cu multă fortă pe șoferul hârbului. Nu a contat că vaca nu a atins automobilul: era moartă în mijlocul străzii, cu gâtul rupt și ochii închiși. Cum veștile rele circulă repede, situația a devenit gravă când, din pământ, din iarbă verde, a răsărit stăpâna vacii, cu un cuțit în mână, frate cu iataganul. O bătrână de munte, gata să răzbune blajina bovină. „Criminalule, mi-ai omorât vaca!” striga femeia, agitând cuțitul. Pentru că situația devenea dramatică, unul dintre alpiniști a propus rezolvarea conflictului la șeful de post, om de munte și el. Cu importanța aferentă funcției, șeful de post i-a ascultat pe toți, a dat roată mașinii, pe care nu exista niciun semn de coliziune și s-a adresat văcarului: ” ia spune, cum a fost..?.. dar ai grijă, că Dumnezeu e sus și le vede pe toate; dacă minți, Dumnezeu te vede și te bate”. Și văcarul, în fața șefului de post și a lui Dumnezeu, a povestit adevărul cu joarda de pe dosul vacii și cu derapajul copitelor pe șoseaua umedă. Alpiniștii au putut pleca teferi, absolviți de orice vină. Drumul spre București a fost tăcut: justiția șefului de post lăsa loc pentru gânduri, poate chiar pentru vinovății.

Povestită de Cornel, iubitor de munte și alpinist, repovestită de Cristina, iubitoare de munte și alpinistă, scrisă pentru voi de mine, mare iubitoare de poale de munte și atât.

Categorii:Oameni

Etichetat ca:

26 de răspunsuri »

  1. O poveste foarte tristă. Așa sunt vacile, ele chiar se duc peste mașină. Este legat de vederea lor periferică, sau ceva. Animalele nu au vină.

    Așa sunt drumurile făcute inteligent, ca nicăieri în lume – prin sate. Iar oamenii au dreptul să aibă vaci sau oi, sau copii, sau gâște… nu poți scoate oamenii cu tot cu vaci din sate! Așa că șoferilor nu le rămâne decât să aștepte, căci oameni sunt și undeva, în adâncul lor, au gene de oameni care seara aduc vaca de la cireadă.

    Văcarul este cel mai cretin, în general, dar a dorit, în cretinitatea lui, să le facă pe plac celor cu mașina. Acum o familie a rămas fără un mijloc de trai important.

    Cine-i vinovat? Nimeni. Fiecare a făcut atât cât a putut – în funcție de inteligență, bagaj genetic (temperament, fire) și educație. Aceste trei lucruri omul nu și le poate alege, așa cum nu poate mai târziu să aleagă pe șosea să aștepte în liniște vacile iar văcarul să se comporte cu o vacă adecvat. Ceea ce este este și altfel nu poate fi…

    Apreciat de 2 persoane

      • În calitate de șofer circul printre vaci de-mi vine acru. Ești tentat să faci scandal, să pretinzi să dispară vacile sau gâștele, sau copiii din șosea dar dacă stau strâmb și mă gândesc drept, satele erau acolo de sute de ani, au venit unii acum 70 de ani și le-au trasat drumuri naționale sau europene prin centru, de parcă se epuizaseră variantele, iar acum aproape că le pretindem oamenilor să dispară din sate cu toate catrafusele lor pentru că încetinesc traficul. Satele erau acolo înaintea asfaltului, acesta e adevărul. Cât despre alpiniști, ei cred că puiul se ia din pungă, pâinea din raft, laptele din cutie iar vaca este o entitate mov care trăiește pe ambalajul de ciocolată. Nici ei n-au vină – toți oamenii acționează și funcționează cu datele din dotare, nimeni nu are de ales nimic absolut.

        Apreciat de 2 persoane

      • Sper din suflet, ca prin interventia mea punctuala, sa nu stirbesc prea tare armonia bucolica instaurata cu prilejul tragediei Joianei ce a cuprins cvasi-unanimitatea vorbitorilor traditionali prezenti in aceasta mini-agora. Dupa cate pot constata, desi diferiti ca profil si intentii (unitari in aspiratii), participantii la trafic deplang cu totii la unison, cu lacrimi amare, moartea vacii si stricarea rântuielilor si a specificului rural, intr-un cuget si-ntr-o simtire, de la Strasbourg pana la Nistru, sub privirea incurajatoare a adorabilei gazde (care se intrece pe sine, facand experienta, dupa experienta, doar, doar o compensa carentele SEO ale blogului literar artistic). Cu totii am intalnit pe sosele vaci, cai, capre, oi, porci, rate, gaste, carute, hore, nunti, copii jucandu-se si betivani impleticindu-se, toate milenare si toate cerandu-si cu naturalete dreptul la continuitate in virtutea traditiei, a pre-existentei si a mioritismului. Problema este ca lumea s-a schimbat si se tot schimba, iar oamenii (inclusiv cei de la tara, locuinta mea de vara), vor civilizatie si progres, drumuri, poduri, asfalt, lege si ordine. Iar in lumea asta, cu toata dulcea nostalgie pentru ulitele de odinoara, vacile, nuntile, porcii, joaca minorilor, nu (mai) au ce sa caute pe asfalt. Nu putem sta mereu cu curul in doua luntrii, chit cå ca basarabeni si in asta avem traditie. Faptul ca odata era altminteri este irelevant. E ca si cum am invoca faptul ca pe vremuri femile trebuiau sa stea la coada cratitei si sa creasca copii, nu sa posteze si sa comenteze pe bloguri. Toleranta blajina cu care privim asemenea anacronisme pur mioritice este incarcata de specificul national al tragi-comediei neamului.

        Apreciat de 1 persoană

      • Mă amuz de nu mai pot! Nu vreți să dărâmați sate milenare ca să puteți călca pedala pe un asfalt turnat acum 40-50 de ani? Delirul rațiunii este adorabil. Sau le amestecați deliberat?

        Apreciază

      • Dacă vaca, Joița, nu ar fi primit o joardă pe spinare, nu ar fi traversat șoseaua și nu ar fi murit dramatic, nu am putea vorbi de spațiul mioritic. Am vorbi, chiar acum, despre văcuța Wagyu și despre vinul, masajul și muzica preferată a acesteia.

        Apreciază

      • @Natalia – Foarte dragut trucul folosit. Asadar eu, cuprins de un adorabil delir al rațiunii vreau să dărâm sate milenare ca să pot călca pedala pe un asfalt turnat acum 40-50 de ani. Abia acum imi dau seama ce monstru sunt. E normal sa va amuzati de nu mai puteti. 🙂 Totusi, cred ca aceste sate de pe vremea lui Burebista, pot ramane rurale chiar si traversate de drumuri asfaltate, pe care insa sa circule exclusiv masini pe partea carosabila, si pietoni pe trotuare. Nu vaci. Nu porci. Nu gaste. Nu capre. Si cred ca nu este niciun conflict de interese in aceasta imagine a satului, ajustata la actualitatea mileniului. Sa inteleg ca d-voastra militati pentru de-asfaltare? Asa s-ar putea deduce din reprosul pe care mi-l faceti.

        Apreciază

      • Problema vacii din proza (de natura morala) aminteste (cumva, subtil) de problema acarului. Un tren se deplaseaza cu mare viteza si se apropie de o bifurcatie. Pozitia actuala a macazului il directioneaza pe linia din dreapta pe care sunt legati cinci oamenii. Pe linia din stanga este legat un singur om. Esti acar si ai posibilitatea sa schimbui pozitia macazului asa incat sa schimbi directia trenului catre linia din stanga, sau sa lasi totul asa cum este. Ce ai face? Cum ai proceda? In cazul in care nu stii cum sa procedezi te poti folosi de un reper moral, mintea unui copil, pur si nepervertit de societate:

        Apreciază

      • De la Strasbourg pâna la Nistru
        (999)Noi unA luptam cu Antihristu’!
        De la Rhin pâna la Prut
        Ce-am avut si ce-am pierdut ?

        Apreciază

    • Ei as, nimeni nu e vinovat! In afara de Dumnezeu, toti ceilalti sunt vinovati. Dumnezeu cu mila. Toti sunt vinovati. Vacarul ca tine vacile pe asfalt, baba ca-i ameninta cu cutitul pe niste cetateni, militianul ca nu-l amendeaza pe vacar si n-o aresteaza pe baba, alpinistii pentru ca nu cunosc zootehnie si in loc sa creasca bovine fac alpinism (un moft), vaca pentru pirderea gratiei si a instinctului de conservare, autoarea pentru ca ia partea vinovatilor (colorandu-le literar faptele cu lumina diafana a bunavointei), Iosif pentru incopatibilitatea cu inteligenta artificiala (si nu numai) si pentru felul pervers in care ureaza mult prea anticipat, sarbatoare pe la poale, ceilalti pentru neglijenta, iar dl Goe el insusi in personaj pentru inconstienta cu care cedeaza ispitei de a comenta pe sub proze de adore. In fine… pentru toate astea o avea si Dumnezeu vreo vina acolo, cat de cat. Ceea ce ma ingrijoreaza si ma face sa renunt la postarea acestui comentariu (ce se auto-anuleaza prin continut) este ca daca toti sunt vinovati, inseamna ca, de fapt, ina02s are dreptate si nimeni nu este di-vina. Nici macar Natalia Onofrei, blagostovita de autoare cu un suflet de taran.

      Apreciază

  2. Trista Român ie, fara ie… !
    Morala (zic eu) ar fi ca, vaca si-a rupt gâtul, din cauza… „boilor”, care se înmultesc direct proportional cu dezvoltarea inteligentei artificiale si modernizarea localitatilor rurale.
    Sarbatori minunate, binecuvântata si fericite la munte si la mare, în orice împrejurare, sus pe munte sau la poale, drag Suflet ADOLESCENTREBEL!

    Apreciat de 1 persoană

    • Localitățile rurale nu prea s-au modernizat: nu au canalizare, gaze și nici doctor pe alocuri. Iar localnicii sunt rupți din secolul trecut, deși încearcă să-și forțeze limitele și să se alinieze confortului de oraș. Rezultatul e un ins paradoxal, cu internet și wc în curte.

      Apreciat de 1 persoană

  3. Cu wc-ul în curte au trait stramosii nostrii milenii la rând, iar problemele s-au acutizat în lume, odata cu aparitia internetului, care disCERNe în locul omului, accelerându-i viteza de deplasare prin infra rosu si competitii virtuale, virale, expunându-i atât trupul cât si Sufletul la accidente relative, imprevizibile, atemporale, mortale, ireversibile.

    Apreciat de 1 persoană

    • @Iosif – Comentariul tau a primit aprecierea pe care o merita. Sincere felicitari. Totusi de ce PM folosesti internetul? Pe care nu l-ai folosit mii de ani… sporesti acutizarea problemelor în lume, accelerându-ti viteza de deplasare prin infra rosu si competitii virtuale, virale, expunându-ti atât trupul cât si Sufletul la accidente relative, imprevizibile, atemporale, mortale, ireversibile. Adica ca te contrazici pe tine insuti cu o voluptate vecina cu extazul. Bine naiba ca nu prea ai ce contrazice.

      Apreciază

  4. @Adore – Frumos exercitiul cvasi-literar in proza scurta pe care l-ai propus, incurajat si intretinut cu acest topic. Rezultatul este aproape literar, ca o piesa de teatru cu mai multe personaje in cautarea unui autor, tu regasindu-te in postura unui Prandello mioritic si/dar tonic. Ma rog, ai si precursorii pe masura. Labis cu „Moartea caprioarei”, Paunescu cu „Taierea porcului”, si acum tu cu „Moartea vacii”.

    Pe malul lacului Maria mulge vaca. In lac se vede invers.

    Barca era desigur a saracului, care nu avea lotca lui.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s