Oameni

Sclavii

De pe • ( 25 comentarii )

Lumea din cartier zice că-i cam dus cu pluta. Și eu zic la fel, cu tot alaiul, mai ales când îl văd cotrobăind prin coșurile de gunoi. Caută peturi și când găsește unul, îl pune în lumină, în fața ochilor, îl evaluează și se apucă să-l împăturească meticulos, reducându-l la un pumn de plastic, pe care-l aruncă într-un sac. În timp ce face această complicată manoperă își fredonează sieși o melodie, pe care alte urechi n-o disting prea bine. E mai mult un zumzet sau o mormăială cântată. Uneori găsește vreun chiștoc și îl aprinde tacticos, într-o binemeritată pauză de țigară. Nu l-am văzut supărat niciodată și nu-și iese din ritm pentru nimic în lume. Lent, lent, ca o moluscă uriașă, se prelinge de la un coș de gunoi la altul. Într-o zi a vorbit cu mine. Nu m-am calificat de la început pentru o discuție, dar câinele meu, da. În calitate de prelungire a lesei, ca un rău necesar, am fost aleasă drept companion întâmplător, potrivit de a mai schimba o vorbă. „Ia uite, săracii…sclavii” îmi zice în timp ce masează cățelul pe spinare. M-am uitat după sclav: bărbat, chipeș, ca scos din cutie, urca într-o mașină, ca proaspăt scoasă din reprezentanță. „Stai să vezi!” și am stat împreună să vedem ce face sclavul. La ora opt dimineața, în București, orice sclav trebuie să reușească să iasă din parcare și să se înscrie în direcția cerută de necesități. Ăsta al nostru se grăbea și nimeni nu-i dădea voie să iasă din parcare. Capete ivite pe geam, claxoane, cuvinte nepotrivite. „Sunt săraci, cu toții. Nu au timp. Sunt sclavi. Eu sunt stăpân pe timpul meu! Dacă vreau, tai frunză la câini. Băi, dar o fac bine, nu așa… de mântuială.” Și discuția s-a încheiat abrupt, când câinele meu l-a părăsit în favoarea unui copac.

Sper să nu fiu judecată, criticată sau înțeleasă greșit. Discuția cu omul cu peturile facute ghem mi-a lăsat un gust cunoscut: aș zice că e gustul invidiei, dar bineînțeles că nu e așa. Nu se cade să invidiezi un asemenea personaj. Doar știu și eu să tai frunză la câini și știu să fiu stăpână pe timpul meu. Cam de mântuială, ce-i drept.

Categorii:Oameni

Etichetat ca:,

25 de răspunsuri »

  3. O superba revelatie,
    a sclavilor de pe plantatie…
    care ma duce cu gândul,
    la cel ce-a înteles Cuvântul…

    „…Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele şi chiar patru pe care nu le pot pricepe:
    urma vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, urma corabiei în mijlocul mării şi urma omului la o fată.
    Tot aşa este şi calea femeii preacurve: ea mănâncă şi se şterge la gură şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.”
    Trei lucruri fac să se răscoale o ţară şi patru lucruri nu le poate suferi:
    un rob care a început să împărăţească, un nebun care are pâine din belşug, o femeie dispreţuită care se mărită şi o roabă care moşteneşte pe stăpână-sa….”
    O seara relaxanta si o saptamâna binecuvântata, draga ADOLESCENTREBELCOM !

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

  8. O tema interesanta si inepuizabila…
    ” Unde sunt?
    – Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei,
    între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai
    facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drumul vieţii, aşa
    cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De
    când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.
    (Găseşte jos scrisoarea.)
    18
    – Am început să primesc şi scrisori.
    – Vreun naufragiat. Ei cam au obiceiul.
    – Unde e mare – şi scufundări.
    – (Râzând.) Crede că eu pot să-l salvez!”
    Iona de Marin Sorescu
    Va doresc Sarbatori fericite!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  11. Pingback: Crăciun fericit ţie « (b)Arca lui goE

Lasă un comentariu