Nu știu dacă sunt reducerile de iarnă la acid hialuronic sau la manoperele de injectare din buze, dar în ultimul timp întâlnesc fete foarte tinere, care au trecut recent pe la estetician. Multe fete tinere. În goana după senzualitate sau doar pentru un selfi cu buzele rotund țuguiate, fetele ajung la efectul contrar: niște buze mari, umflate, ocupând jumătate de față. Vin la pachet cu o imobilitate grotească și cu un zâmbet nenatural, acoperit de gloss. Dacă vorbesc, buza superioară se mișcă țeapăn, independent de restul feței. În general, nu-ți poți dezlipi privirea de buzele superinflamate și te rușinezi că te zgâiești ca vițelul la poarta nouă. Buzele exercită un soi de magnetism și, deși știi că nu-i frumos, nu-ți poți muta privirea. Nu poți spune că fata e urâtă, pentru că nu e, după cum nu poți spune că e frumoasă: e doar stranie, cu buzele sugerând un herpes în expansiune sau niște hemoroizi dureroși. Gândul te poate duce și la o păpușă gonflabilă cu găuri prestabilite și bine definite.

Ce poate fi în capul fetelor pot înțelege. Se uită mult în oglindă și experimentează. Uitatul îndelungat în oglindă stă la baza apariției complexelor, iar de aici până la estetician e doar un pas plus o căciulă de bani. Ce nu înțeleg e ce în capul esteticianului, care, în baza experienței, ar trebui să știe că nu contează doar cantitatea, ci mai ales calitatea, motivul pentru care fetele vin la cabinet. Simțul artistic al esteticianului e și el important, manifest în realizarea armoniei și al proporțiilor. „Clientul nostru – stăpânul nostru” nu funcționează fericit în cazul ajustărilor estetice, având în vedere tendința către exagerare a clientelor. Dacă esteticianul este un artist, bine ar fi să-ți alegi unul căruia să nu-i placă în mod special caricatura. Buzele prea mari, pomeții prea evidențiați, sprâncenele trase prea tare în sus, cu tot cu pielea înnodată pe scalp definesc o imagine caricaturală de bună calitate, deși, evident, nu asta își doresc clientele. Nu mă pot opri să nu gândesc că această ramură a medicinei, chirurgia estetică, este o industrie care vinde foarte bine, ca un magazin de haine la modă, cu prețuri suficient de accesibile, cât să fie dorite. O industrie care vinde iluzii și alimentează speranțe, ca o fugă din fața propriei vieți, propriei reflexii sau a propriei realități. Cât de mult trebuie să fii neîmpăcat cu tine însuți să te lași chinuit de ace, dureri postoperatorii sau restricții îndelungate? Cât de mult trebuie să te urăști pentru a te pedepsi cu niște buze caricaturale, pomeți remodelați sau rinoplastii?

Dacă sunt împotriva chirurgiei estetice? Nicidecum. Dacă nu aș avea o spaimă morbidă de ace, aș avea vreo două riduri în minus și vreo două iluzii în plus. Îmi plac efectele chirurgiei estetice atunci când e făcută de un bisturiu meseriaș: ridică, atenuează, oferă fermitate, șterge ani, dar, mai ales, nu se vede. Atunci când e vizibilă, chirurgia estetică și-a ratat targetul. Și-am văzut niște buze în ultimul timp…probabil că sunt reduceri la acid hialuronic. Sau ofertele de iarnă: patru buze la preț de două. Sau e doar un strigăt de ajutor: heei, uită-te la mine, sunt eu, doar buze!